Daca un dosar este clasat pot incepe serviciul,pot sa ma dea afara daca este clasat dosarul, si sint tot asistent si revin pe sectie unde am lucrat.Multumesc.
In doctrina s-a opinat ca: "În ceea ce priveşte soarta contractului individual de muncă suspendat în temeiul art. 52 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, aceasta depinde de soluţia emisă în procesul penal. Astfel, contractul individual de muncă va înceta de drept în cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă s-a dispus măsura de siguranţă sau pedeapsa complementară a interzicerii exercitării funcţiei sau profesiei. Contractul de muncă nu va înceta de drept însă în cazul în care s-a dispus condamnarea salariatului, fără însă a se dispune şi măsura de siguranţă sau pedeapsa complementară a interzicerii exercitării funcţiei sau profesiei; în această situaţie angajatorul este îndrituit să-l sancţioneze disciplinar pe salariat, inclusiv cu desfacerea disciplinară a contractului de muncă. În ipoteza în care s-a dispus neînceperea urmării penale, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale, achitarea sau încetarea procesului penal, soluţia depinde de existenţa sau inexistenţa vinovăţiei salariatului. Astfel, dacă există vinovăţie, angajatorul este îndrituit să aplice salariatului o sancţiune disciplinară. Dacă însă nu există vinovăţie, salariatul îşi va relua activitatea, fiind îndreptăţit şi la o despăgubire plătită de angajator, egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului. În cazul în care prin intermediul unei căi extraordinare de atac, salariatul obţine achitarea pentru motivul că nu a săvârşit fapta respectivă sau fapta nu există, urmează a fi incidente dispoziţiile art. 504 şi urm. C.pr.pen., cu consecinţa că despăgubirea menţionată va fi plătită de statul român. (Alexandru Athanasiu, Luminiţa Dima, Regimul juridic al raporturilor de muncă în reglementarea noului Cod al muncii, Partea a III-a, în Pandectele române nr. 5/2003, p. 244-245; Alexandru Athanasiu, Luminiţa Dima, Dreptul muncii, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 101-102)"
Suspendare cim
genus
Am contractul de munca suspendat in urma unei plangeri penale facuta de angajator conf. art 52 b din CM si decizia procurorului a fost de scoatere de sub ... (vezi toată discuția)