avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 570 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Procedura în faţa instanţei ... Aplicarea vechiului şi a noului CPC
Discuție deschisă în Procedura în faţa instanţei civile - reguli, acte, termene, căi de atac

Aplicarea vechiului şi a noului CPC

Am un proces civil, deschis sub aplicarea vechiului C.P.C. - la tribunal, - împotriva mai multor pârâţi; sunt la primul termen. Am nevoie de deschiderea unui alt proces, în legătură cu primul, în contradictoriu cu aceeaşi pârâţi, la judecătorie, - evident, în aplicarea noului C.P.C.
Există posibilitatea trimiterii primului dosar, de la tribunal, la judecătorie, spre a se judeca împreună cu capetele de cerere din al doilea dosar. Dar, date fiind aplicările diferite, ale procedurilor civile, ce se poate face ?
Prioritate a are dezlegarea cererilor în aplicarea noului C.P.C.
Mulţumesc !
Cel mai recent răspuns: viktorV , utilizator 08:19, 4 Mai 2016
Dosarele nu pot fi conexate pt ca nu afla in acelasi grad de jurisdictie (sunt la tribunal, respectiv judecatorie). Pt a putea fi conexate e necesar ca ambele sa se afle pe rolul unor instante egale in grad.
Ptr.a fi conexate nu este necesar ca dosarele sa se afle pe rolul unor instante egale in grad.Art.139(3)NCPC"Dosarul va fi transmis instantei mai intai investite,in afara de cazul in care reclamantul si paratul cer trimiterea lui la una dintre celelalalte instante.Daca instantele sunt de grad diferit , conexarea dosarelor se va face la instanta superioara in grad."
revin cu detalii:
1.dosarul de la tribunal - primul deschis, (pe vechiul C.P.C.) este depus în procedura falimentului, - a devenit dosar ataşat, ce are ca obiect recuperarea de mine, reclamant, de fructe comerciale produse de un imobil, proprietate a mea, adus cu acte false, - realizate de administratorii societăţii comerciale, în patrimoniul acesteia, - dosar disjuns din cererea de intervenţie a mea, în interes propriu, în cauză. Cerere mi-a fost respinsă de judecătorul fondului şi de instanţa superioară, - pentru care am formulat contestaţie în anulare - Curtea de Apel n-a vrut să cerceteze actele false, pe care se bazează întreaga apărare a intimaţilor.
(este un caz similar aproape cu al preşedintelui României, numai că eu sunt păgubitul)
.
2.acţiunea pe care o voi depune-o, la judecîtoria pe teritoriul căreia se află imobilul, va fi intemeiată pe normele noului C.P.C.

3. Problema pe care o pun în discuţie, este cum se pot conexa două acţiuni, din două dosare, unul în vechiul C.P.C., altul întemeiat pe normele noului C.P.C. ?

Vă mulţumesc !

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Se pot conexa ? viktorV viktorV se pot conexa două acţiuni, din două dosare, unul în vechiul C.P.C., altul întemeiat pe normele noului C.P.C. ? Vă mulţumesc ! (vezi toată discuția)
2 actiuni intr-o speta, cu grade diferite de jurisdictie aidu aidu Ce se intampla daca intr-un dosar sunt 2 capete diferite de cerere, care din motive de economie, se judeca imprejuna fiind despre aceleasi fapte, insa unul ... (vezi toată discuția)
Suspendare - conflict negativ de competenta bogdan77m bogdan77m Buna ziua! Pot eu in calitate de parat (intimat) sa solicit suspendarea cauzei pe motivul ca 2 instante ( o judecatorie si un tribunal contencios) hotarasc ca ... (vezi toată discuția)