decaderea din drepturi

Va inteleg si vreau sa-mi exprim parerea de rau fata de aceasta situatie. Eu mi-am exprimat punctul de vedere fara sa cunosc aceste detalii.
Oricum, va sfatuiesc sa-l dati in judecata pentru incredintarea minorului si suplinirea acordului in legatura cu deplasarea minorului in afara granitelor tarii. Pentru a-l da in judecata (instanta competenta este cea de la resedinta minorului), chiar daca locuieste in Spania si nu-i cunoasteti domiciliu, trebuie sa-i cereti instantei sa solicite INEP-ului aflarea resedintei (e posibil sa se fi intors in RO sau sa se fi comunicat resedinta legala din Spania) precum si Ambasadei Spaniei in Madrid pentru obtinerea acestuia (domiciliului paratului). Daca toate aceste masuri de aflare ale domiciliului raman fara rezultat, instanta va dispune citarea prin publicitate (art.95 C.proc.civ.).
Sunt convins ca ceti avea succes.
Un salut cordial.

Doamna,
va rog sa intelegeti ca e o simpla intamplare ca scriu acest raspuns in mesajul dvs. Nu va cunosc si nu cunosc alte detalii din relatia cu fostul sor deci tot ce scriu e mai mult raportandu-ma la mine si la experienta mea dar in contextul mesajului dvs. Deci va rog sa nu va suparati. Raspunsul meu vine ca din partea unui copil (acum adult) in situatie similara cu a fiului dvs. Da, comportamentul tatalui este condamnabil insa este (vreti sau nu) tatal copilului. N-are absolut nici o importanta ca poate maine dvs. obtineti o decadere din drepturile parintesti. Asta va fi o decizie care la 18 ani nu va mai avea nici o importanta si dvs. nu veti putea impedica copilul sa aiba o relatie cu tatal sau. Ce e important e daca merita sa privati copilul de relatia lui cu tatal sau. Cum spuneti ca acest copil nici nu stie de existenta tatalui sau atunci ma intreb daca dvs. constientizati care este sensul unui tata in viata unui copil. Cand o mama decide ca e un tata rau atunci ma intreb cat la suta din asta se raporteaza la relatia pe care ea a avut-o in calitate de sotie si cat la suta la relatia efectiva tata-copil. Cu exceptia cazurilor de agresiuni fizice, sexuale etc. faptul ca un tata este ibi]ndiferent fata de copilul sau nu il face mai putin tata si nu da nimanui dreptul de a il priva pe viitor de posibilitatea de a avea o relatie cu fiul sau. Sa stiti ca si tatal si fiul vor plati scump aceasta indiferenta. Fiecare in felul sau va plati. Nu mai adaugati peste acest fapt si altceva gen incurajare a copilului de a nu isi cauta tatal, a il vorbi de rau sau alte chestii de genul asta. Copilul va creste si va pune intrebari. Copilul va merge la scoala, ii va vedea pe tatii altor colegi si se va simti diferit pentru ca el nu are tata. Cand in final nu veti mai putea evita intrebarile, ce ii veti spune? Ca tatal lui exista dar ca e cel mai rau, cel mai indiferent, cel mai ce!? Si ca in plus uite si justitia v-a dat dreptate prin acceptarea de a il decadea din drepturi! Si aveti iluzia ca acel copil se va simti bine? Va inselati amarnic! Una din marile greseli ale mamelor care-si cresc singure copii e sa il desconsidere pe tata in fata copilului si sa aiba impresia ca pot tine loc si de mama si de tata in acelasi timp. Spuneti ca nu e corect fata de dvs. ca el sa apara peste 10 ani si sa isi aroge drepturile de tata dupa ce dvs. l-ati crescut! Dar pe dvs. va intereseaza ce nu e corect fata de dvs. sau fata de copilul dvs.? Si din experienta mea va pot spune ca nu e corect sa fiu privat de aceasta posibilitate de a avea o relatie cu tatal meu asa cum e el: bun, rau, indiferent, moral sau imoral. Am intalnit cateva cazuri in care mame singure ii explicau copilului ca uite tata e plecat, e departe, va veni, te iubeste desi relatia lor cu fostul lor sot nu se terminase in termenii cei mai buni. Dar ceea ce faceau era pentru ca acel copil sa inteleaga ca intr-o zi tatal lui va fi alaturi de el. Sunt de multa vreme adult, tatal meu m-a vazut nu mai mult de 2 ori pe an, in ultimii 15 ani nici nu mai stiu mare lucru de el si incerc sa reiau legatura. De ce? Pentru ca e tatal meu si pentru ca nu ma intereseaza ca el nu s-a inteles cu mama mea, ca au divortat, ca nu m-a vazut nu stiu cati ani. E tatal meu si din viata mea lipsesc lucrurile pe care baietii le fac cu tatal lor. Nu a fost un tata bun, n-am primit mare lucru de la el, nu m-a vizitat des, nu mi-a trimis pensie alimentara corect si fara scandal dar e tatal meu si o spun cu minte de adult punand in balanta tot ce n-a facut bine in viata mea. Tatii sunt orgoliosi. E greu sa vii in fata copilului tau sa recunosti ca nu ai fost un tata bun. E greu sa iti cauti copilul. Si atunci cine face primul pas? Copilul fireste. Mama care a facut sacrificii enorme se simte mereu indreptatita sa se impotriveasca la aceasta actiune. Adica cum, dupa ce au l-am crescut acum sa rada, sa se intalneasca cu tatal sau? E o tradare. E, cum sa zic: nu e corect fata de mine ca mama! Ba da, Doamna Mama care v-ati sacrificat noptile! Ba, e corect! E corect pentru copil si niciodata un copil care va deveni adult nu va va reprosa ca ati incercat sa il ajutati nsa pastreze contactul cu tatal sau biologic. Niciodata! Cand insa copilul va creste si va dori sa innoade legatura cu tatal sau in conditiile in care in copilaria lui mama a facut tot posibilul sa il tine indepartat atunci va va judeca si nu va fi o judecata usoara. De ce? Pentru ca acest copil nu percepe relatia cu tatal lui asa cum o percepeti dvs. In ciuda faptului ca unii spun ca e dificil sa ii explici unui copil un divort si toate consecintele lui, incercati. Incercati sa vorbiti cu copilul dvs. Cu cat vorbiti cu el la o varsta mai frageda, cu atat el se va simti mai bine atunci cand va intra in colectiv si ceilalti copii il vor intreba despre tatal sau. Faceti ca acest copil sa inteleaga ca OK a fost o problema, mama si tata nu s-au inteles insa tatal tau te iubeste, este insa departe, nu poate sa vina, il gasim greu dar va veni. Credeti-ma! NU veti regreta. Sunt adult, am ceva experienta de viata dar o judec pe mama in continuare pentru ca m-a privat de tata in copilaria mea (asa indiferent, neserios etc. cum era). Nu bagati copilul intr-o bula de cristal unde aveti impresia ca nimic si nimeni nu-l poate atinge. E un semn de egoism si nu de iubire. Daca doriti ca in viata copilului dvs. sa existe o armonie psihica, vorbiti-i de tatal lui. Si vorbiti-i frumos. Multi copii simt ca sunt motivul principal al despartirii parintilor si stim ca nu asta e realitatea insa asa vad ei ''realitatea'' lor.
Si ca sa inchei acest mesaj as vrea sa va povestesc o scena la care am asistat acum ceva timp: Un barbat de vreo 25 de ani isi cauta tatal pe care-l vazuse foarte, foarte rar in copilaria si adolescenta sa. Si cand s-au intalnit felul in care baiatul ala si -a strans in brate tatal mi s-a parut extraordinar. Cu o forta care parea ca vine din toata frustrarea pe care o avea in suflet ca urmare a privarii de aceasta relatie. Si uitandu-ma la ei am avut impresia ca maturul in acea intalnire nu e tatal ci e copilul lui. Copilul care desi adult avea nevoie de un tata pentru a face cu el acele lucruri care se fac numai cu un tata. Multumesc.

I-ti multumesc de sfatul tau ,sunt convinsa ca ai dreptarte in situatia ta dar nu toate situatiile sunt la fel.
Multa lume mi-a spus asta dar te rog sa ma crezi ca fostul meu sot nu-si doreste sa aiba nici o raspundere fata de acest copil.Copilul inca nu simte asa tare lipsa tatalui,locuiesc cu parintii mei iar tatal meu(bunicul lui) se ocupa mult de el.E adevarat ca sunt un pic egoista, da eu m-am trezit noaptea la el, eu ma descurc singura cu banii, eu il duc in vacanta, eu mi-am sacrificat ultimii 5 ani din viata, nu m-am recasatorit tocmai pentru a nu suferii copilul in timp ce fostul meu sot i-si traieste viata,se distreaza si nu are griji daca acest copil are ce manca, are haine sau are cine sa aiba grija de el cand e bolnav.
Daca ma va acuza cand va creste voi suporta consecintele, oricum omul acela nu merita sa i se spuna tata.
Poate daca ai fi femeie m-ai intelege mai bine, nu e usor sa cresti un copil singura, nu e usor sa ti se spuna de catre alti barbati ca esti ok dar nu puteti fi impreuna pentru ca familia lui nu ar accepta sa aiba o relatie cu o femeie care are un copil.....
De obicei sunt o fire ambitioasa,am incredere in fortele proprii, nu mi-e frica de ce-mi ofera viata.Am avut curajul sa divortez cand era gravida, le-am demonstrat tuturor ca ma pot descurca singura,am un job destul de bun... si mergem inninte.
Pot parea impocrita, egoista dar nu stiu cum voi face dar nu vreau ca acest om sa aiba vre-o legatura cu copilul si culmea ironiei e ca si el a crecut fara tata, parintii lui au divortata cand el avea un an, si-a cunoscut tatal dar relatia lor a fost una rece.Ma gandesc ca poate si-a dat seama ca poate si lui i-ar fi fost mai bine daca nu-si cunostea tatal ca sa nu stie ce om fara caracter a fost.Tocmai din acest motiv ca si el a trecut prin situatia asta dupa ce am nascut a acceptat sa-i schimb numele de familie copilului meu, acum poarta numele meu de fata ca sa nu fie intrebari la scoala ca nu suntem pe acelasi nume.
Iti multumesc oricum ca mi-ai scris,orice experienta de viata si orice sfat e binevenit.