Domiciliul minorului proprietar de imobil

isabelamar a scris:

am deschis și proces de ieșire din indiviziune ... Dar judecătorul nu a gândit ca mine și a respins tot.

S-ar putea ca acest judecător (care a anulat cererea, nu a „respins tot”) să vă fi făcut, momentan, un bine pe care nu-l puteți vedea.

Întrucât:

...acum mi-au facut actiune in instanta prin care cer copilul.

Eu aș gândi, răsgândi și m-aș răzgândi de vreo două ori, înainte de a arunca cu taxe de timbru, onorarii pentru expertize de evaluare etc. într-un proces de partaj (între proprietari: copilul și foștii socrii/bunicii paterni).

Pentru că, un partaj/iesire din indiviziune se poate face și acum și pururea și-n vecii vecilor (imprescriptibil), în vreme ce acțiunea pe care trebuie să vă concentrați ACUM este cea de mai sus care tinde la schimbarea locuinței copilului de la dvs. la tată. :training:

Vă răspândiți aiurea în șapte părți, în vreme ce totul s-ar putea juca ...pe-o toană de copil. Iertare, dar ați scris deja vreo trei pagini, din care n-am putea ghici nici măcar ce sex are copilul dvs., darămite ce crede, ce gândește, ce dorește... Și părerea lui contează, mai cu seamă că face în curând 14 ani. Și părerea lui s-ar putea schimba odată cu Crivățul sau ce vânt o bate prin părțile pe unde vă judecați.

Or, există și riscul ca, în partaj, să obțineți (să le obțineți) pe banii dvs. ...un fel de dezmembrare a casei și ...cam atât. (spuneați că e comod partajabilă). Pe durata unui astfel de proces ei s-ar putea concentra să facă surfing pe valul de emoție... adolescentină și dvs. să admirați ușa pe dinafară în orice variantă (și în varianta copil coproprietar și în varianta copil proprietar exclusiv). Din păcate, ceea ce intuiesc eu, din minima descriere a socorșeniilor dvs & co. nu vă pot transmite pe proces verbal, liniat ca la fabrica de cuie. Și, oricum, nu am elemente esențiale de care depinde soarta cauzelor dvs. (respectiv cu care să-mi combat propriile mele intuiții ...bazate pe câte am văzut și auzit prin locurile pe unde umblu).

Luați-vă dvs. toate hârtiile, scrieți-vă povestea vieții tip compunere/jurnal și intrați în biroul unui avocat din orașul dvs., altul decât acela care a dat cu ochii pe foc în ordonanță.
Luati-vă unul ...„ineficient” (raportat la definiția eficientei din zilele noastre unde întâlnirile și despărțirile se produc aproape simultan). Unul care să fie în stare să scrie o cerere/întâmpinare de 4 pagini în ...patru zile (exagerez). Dar când plecă de la el să „meargă singură” sau, vorba lui Istrati, „să meargă la inimă ca mămăliga cu unt”, căci asta face diferența în maldărul de dosare de dreptul familiei (văzurăți câte are un judecător pe masă?)

Și despre judecătorul din ordonanță, îmi vine să zic la fel: bine că n-a văzut urgența (și v-a făcut un bine!). Că dacă ar fi vrut s-o vadă, vă rezolva (metaforic, nu procedural vorbind) vă rezolva de nu vă vedeați și dosarul în care ar trebui să vă apărați acum.

Păi, domană, copilul poate intra în casă pe ușa din față. Ce nevoie are EL de ordonanță de reintegrare? Are nevoie de: un tricou, o pereche de încâlțări și-o haină mai groasă, că se făcu vremea rea... Și copilul se poate ...reintegra oricând cu un „bine v-am găsit”, fiindcă el/copilul este coproprietar și tătă-său are autoritate părintească. Comună!

Dar NU asta vă doriți. Sau asta? Aveți grijă ce vă doriți! Și mai ales ce semnale dați cu asemenea ordonanțe, în care singura urgență pare a fi fost cea cu care a fost depusă, fără a fi fost gândită destul.

Va mulțumesc mult de răspunsuri. Ideea ordonanței a venit tocmai ca băiatul-ca e băiat- sa știe in ce camera poate sa își țină îmbrăcămintea in funcție de anotimp! Problema este ca la acest moment nu ma pot înscrie la un apartament de Anl- care mi-arfi convenabil pentru ca băiatul are proprietate. Nu pot sa iau nici creditpentru ca am credite făcute pentru investițiile rămase in fostul domiciliu.
Este o speța dificila pe care nu are cum sa o înțeleagă nimeni din frânturi scrise pe forumuri. O sa caut in avocat cu care vorbind personal ma voi lămuri.
O sa țin cont de părerile dumneavoastră, care mi-au luminat suficient mintea cât sa nu fac o greșeală.