avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 625 soluții astăzi
Forum Discuţii juridice Asociaţii de proprietari / ... plata intretinere in bloc social
Discuție deschisă în Asociaţii de proprietari / locatari

plata intretinere in bloc social

Am în folosință un apartament din 1 februarie 2017 într-un bloc de locuințe sociale aparținând primăriei Iași. Fiind necesare lucrări de repatații și amenajări, nu m-am mutat acolo până la 1 mai. Nu avea nici un fel de utilități - apă, curent ori gaz. De aceea timp de două luni nu am putut începe lucrările. Abia pe 29 martie a fost pus contorul de energie electrică, iar la începutul lui aprilie au fost făcute primele lucrări. Blocul acesta social are furnizat agentul termic de către o firmă, Veolia, cu care nu am întocmit încă contractul, caloriferele (prevăzute cu repartitoare) le am închise. Este drept că am folosit ceea ce este numită apa caldă (dar această apă caldă este de fapt apă de vară în cea mai mare parte a timpului, dar trece prin apometrul de apă caldă). Așadar sunt apometre individuale, gigacalorimetre individuale, totul se pate calcula separat dacă ai consumat. Pe luna februarie am plătit 32 de lei fără să fi consumat nimic cprinzând cheltuielile pentru plata salariilor administratorului, femeii de servici, curent pe scară fără să comentez că nu am folosit deloc apartamentul.Pe luna martie m-am trezit că, deși pe foaia de calcul agentul termic era zero, apa rece și apa caldă tot zero, este trecută încă o rubrică - încălzire: 19,16 lei și o rubrică -încolziere corecție:21,11 lei. În plus locatarul dinaintea mea a fost evacuat pentru datorii, iar aceste datorii sunt trecute sb numele meu, deși eu prin contract nu am preluat datoriile. Nu mai spun că, atunci când am plătit pentru luna februarie, casiera nu voia să specifice pe chitanță că era plătita suma pentru luna februarie sub pretextul că pe acest apartament figurează datorii. Se pare că voi avea ceva bătaie de cap cu întreținerea și indivizii pe carechar noi locatarii îi plătim ca să ne fure și să facă tot felul de „inginerii” financiare. Vă rog respectuos să mă informați și pe mine care sunt normele care stau la baza calculării sumelor de întreținere pentru locuințele sociale, cum pot verifica dacă sunt onest calculate și unde îi pot acționa în justiție dacă văd că fac abuzuri. În plus, aș vrea să știu dacă pot să îmi plătesc direct la furnizori facturile și să le dau liber. Vă mulțumesc anticipat!
Cel mai recent răspuns: ynocentta , utilizator 08:43, 15 Mai 2017
Nu exista norme speciale pentru calcularea cheltuielilor in cazul locuintelor sociale.
Daca nu sunt prevazute explicit in contractul de inchiriere repartizarea cheltuielilor se face pe baza consumurilor individuale si a repartizarii cheltuielilor cu salariile, reparatiile si alte cheltuieli privind intretinerea imobilului.
Cheltuielile intr-un imobil comun sunt cele prevazute in Legea 230/2007 si HG1588/2007.
Avand in vedere ca sunteti chirias intr-un imobil proprietate a primariei in contractul de inchiriere trebuie sa aveti prevazute obligatii si drepturi.
Cum obligatiile sunt cele de plata a cheltuielilor curente de intretinere si de pastrare a locuintei in conditii bune inseamna ca aveti si dreptul de a contesta lista de plata.
Prin urmare, in baza contractului de inchiriere solicitati in scris primariei sau compartimentului cu care ati incheiat contractul clarifiari cu privire la repartizarea cheltuielilor respective.
De asemenea, solicitati clarificari si in privinta datoriilor fostului chirias pe care nu le-ati preluat prin contractul de inchiriere.
Nu puteti incheia contracte direct cu furnizorii intrucat nu aveti calitatea de proprietar al apartamentului.
Intrucat sunteti din Iasi cel mai probabil veti mai primi sfaturi de la @Adam Grecu si @Adriantot care cunosc mult mai bine cum sta treaba cu primaria Iasi.:)
Fiind bloc social,incercat sa clarificati situatia platii debitului cu primaria,altfel tot dv le veti achita eventual si cu penalitati
La nivelul imobilului exista infiintata asociatie de proprietari ?
Daca exista asociatie de proprietari,sunt aplicabile disp L nr 230/2007 ,HG nr 1588/2007
In varianta in care exista asociatie de proprietari,puteti clarifica natura sumelor impuse la intretinere in temeiul disp art 10 L nr 230/2007 si art 12 A al c si d din HG nr 1588/2007
Daca nu exista infiintata persoana juridica veti intampina greutati la nivelul blocului
Chiar daca aveti aparate individuale de contorizat consumuri utilitati,utilitatile sunt furnizate in baza contractului incheiat strict intre furnizor si beneficiar=imobilul de locuit in comun
Nu puteti achita strict consumurile individuale deoarece mai exista diferente intre factura si total indexi comunicat care se distribuie tuturor locatarilor
Atentie sporita cu actionatul in justitie ,daca nu detineti probe rezonabile veti beneficia de hotarare defavorabila

~ final discuție ~

Alte discuții în legătură

Despre pierderile de acm(apa calda menajera)... ndan57 ndan57 :sorry:firesc este sa nu se impute si celor cu CT si chiar celor debransati de la sistemul centralizat. In cadrul asociatiei o persoana care implemenreaza un ... (vezi toată discuția)
Administrarea asociatiei de proprietari gabrielacat gabrielacat Buna ziua, va rog daca puteti sa ma ajutati cu o mica nelamurire, sunt nou presedinte de asociatie proprietari, care e sub tutela termo-service iasi.Intr-o ... (vezi toată discuția)