Copilul meu refuză să mai meargă la consilierea psihologică

buna ziua,
ce fel de consiliere psihologica? puteti detalia, sau atat vi s-a spus si dvs? ati facut vreo sedinta pana acum?

copilul sufera de vreo afectiune? refuza mai tot si urla in continuu cand nu se face ca el? intreb asta pt ca am asistat la un astfel de comportament la gradinita din partea unui copil cu autism, care o perioada a facut terapie pana cand terapeutul... a gasit ceva mai bun de facut. ideea e ca in perioada in care a facut terapie copilul se purta aprox normal. deci pt o astfel de situatie tb terapie de specialitate, nu stiu daca "consiliere psihologica" este acelasi lucru.

When a scris:

Nu cred ca inteleg intrebarea, se incearca cumva justificarea refuzului de a oferi unui copil ajutorul de care are nevoie?
Copilul ala la 4 ani credeti ca stie ce inseamna salariu?
Nu ajungr la consiliere e vina parintelui care-l retine. Simplu.

Cauza care a determinat refuzul minorului este esentiala dupa parerea mea si aceasta va determina si culpa parintelui si nicidecum nu pot considera ca refuzul minorului constituie o vina a parintelui la care se afla minorul.

Este injust ca un parinte care a determinat aceasta situatie sa aiba beneficii de orice fel.
Problema este insa aceea ca legea forteaza la o legatura personala intre copil si parinte fara a se avea in vedere culpa.

Problema porneste de la instante care dau aiurea o solutie judecatoreasca fara sa aiba in vedere si copilul.Interesul superior al minorului este sa fie linistit si nu stresat de situatii tensionate.
Asa se traumatizeaza de fapt copilul si asa ajunge si la consiliere psihologica.

O hotarare judecatoreasca gresita genereaza reactii in lant atat pentru copil cat si pentru restul persoanelor implicate.

Este "fascinant" cum exact in cazurile in care parintele rezident nu vrea ca acel copil sa aiba vreo legatura cu celalalt parinte (nu stiu daca e si cazul de fata, dar in general asa se intampla si la unii rezulta din tot ce zic sau fac) ei fix in acele cazuri apare nu doar "refuzul" minorului de a-si vedea sau a petrece timp cu celalalt parinte, dar mai nou apare si refuzul minorului de a merge la consiliere pentru ca vezi Doamne il "traumatizeaza" consilierea.

Domnule avocat, aveti copii? Pentru ca un om care a crescut un copil macar stie ca la 4 ani sau 5 sau 6 ba chiar mai mult, reactiile copilului tin de reactiile persoanei in care a investit incredere. In plus, daca imi spuneti ca la 4 ani un copil stie exact ce e consilierea, ce se intampla acolo, de ce merge si cum se vor desfasura lucrurile, atunci imi mananc proprii pantofi.
Psihologul nu a abuzat copilul niciodata, nu poti spune ca a fost traumatizat de acesta si din cauza asta nu mai merge. Copilul de 4 ani nu merge la consiliere pentru ca nu e dus. Pentru ca adevarul este ca nu minorul ar trebui sa mearga acolo ci parintele cu care locuieste. Sa duci un copil de 4 ani la consiliere pentru un comportament gresit si aberant al parintelui cu care locuieste este in opinia mea o idiotenie.
In cazul de fata domnule avocat parintele se spala pe maini de ce e bine pentru copil, il lasa sa preia complet fraiele relatiei cu autoritatile si celalalt parinte......si ce sa vezi, la 4 ani copilul nu gestioneaza correct aceste lucruri.
Ce credeti ca o sa zica deschisatorul topicului? Ca eu vreau sa il duc dar copilul nu vrea. Credeti ca nu ar dori daca I-ar spune ca merge intr-un loc interesant unde va intalni o doamna foarte draguta? Insa daca iti smulgi parul din cap, tipi prin casa ca aoleu unde duci copilul si asa mai departe, surpriza, minorul de 4 ani nu va dori.
In cazul asta lucrurile sunt albe sau negre, nu il duce nu pentru ca nu vrea minorul ci pentru ca s-a asigurat ca nu vrea minorul.
Un parinte care ridica nevinovat din umeri ca nu a ajuns unde a vrut instant pentru ca vina copilului de 4 ani, ar trebui in opinia mea imediat decazut din drepturi pentru ca e incapabil sa isi assume responsabilitatea cresterii acelui copil. Iar copilul trebuie dus la medic, se mai fac injectii si nu, nu le vrea nici atunci, mai are nevoie si de scoala si nu, nu va dori sa mearga nici acolo..... nu poti lasa minorul unui parinte incapabil sa se descurce cu el.

Vad ca multi repondenti imagineaza tot felul de scenarii in caz, desi lucrurile sunt..."simple":
Intr-un fel nestiut inca, tatal a ramas cu copilul o perioada suficient de lunga de timp si in lipsa mamei. Mama s-a adresat instantei ptr stabilirea domicililului minorului la ea si a castigat. Tatal nu a dorit sa-l dea de buna voie, drept ptr care mama a apelat la executare silita in baza Art 910-914 CPC. S-a ajuns la Art 913, respectiv executorul a constatat ca minorul nu vrea sa-l paraseasca pe tata si sa plece cu mama. Pe baza acestei constatari, DGASPC a cerut instantei sa aprobe o consiliere psihologica a minorului ptr a se face (teoretic) o trecere mai usoara de la tata la mama.
Desigur ca, la fel de teoretic, tatal care ar ramane fara copil, ar trebui sa ajute aceasta...consiliere. Dar...ce sa vezi? Omul e mai "tata" decat "cetatean model" si nu ii convine ca instanta i-a luat copilul de care s-a ocupat atatia ani. Ca instanta nu a luat in calcul faptul ca tatal s-a ocupat (bine) de copil si acesta este atasat de tata, preferand sa dea o hotarare ptr o mama despre care nu stim prea multe, este un fapt la ordinea zilei.
De fapt userul nu mentioneaza nicaieri ca minorul refuza consilierea, decat in titlul topicului. Doar ca s-a trezit pe cap cu aceasta consiliere si vrea sa inteleaga...de unde si pana unde.
Vreau sa vad si eu un psiholog de consiliere adevarat...daca are talentul necesar ca sa schimbe sentimentele unui copil conform.. unei hotarari a instantei.
Imi pare rau, dar in caz de reincredintare (schimbare de domiciliu), indiferent daca decizia instantei e buna sau proasta (alta poveste), copilul trebuie luat inclusiv cu forta, daca e cazul!