Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este ultima modalitate de individualizare judiciară a pedepsei prin care condamnatul nu execută în regim de detenţie pedeapsa aplicată de către instanţă.
Spre deosebire de amânarea aplicării pedepsei, în cazul suspendării sub supraveghere, instanţa pronunţă o soluţie de condamnare în urma căreia stabileşte şi aplică pedeapsa, numai executarea acesteia fiind suspendată.
legiuitorul prevede o condiţie suplimentară, respectiv acordul inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, întrucât, potrivit art. 93 alin. (3) NCP, prestarea unei munci în folosul comunităţii este obligatorie pe parcursul termenului de supraveghere.
Potrivit art. 378 alin. (3) NCPP, în situaţiile în care legea prevede posibilitatea ca inculpatul să fie obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii, acesta va fi întrebat dacă îşi manifestă acordul în acest sens, în cazul în care va fi găsit vinovat.
Totodată, conform art. 404 alin. (2) NCPP, instanţa va menţiona expres în dispozitiv consecinţele nerespectării obligaţiilor, ale săvârşirii unor noi infracţiuni, precum şi cele două entităţi din comunitate unde urmează să se execute obligaţia de prestare a unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
Din această perspectivă, pedeapsa aplicată trebuie să fie închisoarea de cel mult 3 ani, indiferent dacă această pedeapsă este aplicată pentru o singură infracţiune sau este pedeapsa rezultantă în cazul unui concurs de infracţiuni.
De asemenea, trebuie ca infractorul să nu fi fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu excepţia situaţiilor când a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare, precum şi cu excepţia situaţiilor prevăzute de art. 42 NCP (condamnare anterioară pentru fapte care nu mai sunt prevăzute de legea penală, pentru infracţiuni ulterior amnistiate sau pentru infracţiuni săvârşite din culpă);