D-le zaharia_65, am citit cu mare placere cele scrise de dvs si va asigur de pretuirea mea.
Va spun sincer ca nu, nu ma surprinde faptul ca exista oameni care traiesc sau macar se straduiesc sa traiasca BINELE.
Eu sunt abia in stadiul in care mi-am propus acest lucru. Am incercat sa-mi iubesc dusmanii, insa nu am reusit: pentru o zi, doua, trei aveam senzatia ca se poate si ca nimic nu va putea schimba ceea ce simteam. Si totusi...cadeam...
Probabil este nevoie de mult exercitiu, ca intr-un sport de performanta si nu oricare... ma gandesc la maraton!
Minte luminata si inima buna va doresc!
Va multumesc din suflet dl. av.v., atat pentru urari cat si pentru pretuire (pe care nu stiu cat o merit), iar pentru a va (si in cel putin aceeasi masura a ma) incuraja, ma repet, intarindu-va convingerea ca este necesara multa lupta (acesta fiind de fapt cel mai mare razboi, cel cu tine insuti)! Este nevoie de iubire, rabdare, hotarare, curaj si nu in ultimul rand perseverenta! Dar mai ales, asa cum am spus in mod clar, de o ALEGERE. Odata facuta, asa cum sunt sigur ca ati facut-o si dvs., trebuie, in mod imperios, mers inainte! Si, chiar daca ma repet iarasi, o fac tocmai pentru a sublinia intelepciunea celor trei cuvinte ale apostolului Pavel: credinta, nadejede si dragoste. Credinta ne aduce pe calea pe care trebuie sa cautam si sa mergem, nadejdea ne ajuta sa ne ridicam neincetat ori de cate ori cadem (fiindca de cazut vom mai cadea de multe ori; dar un copil, cand invata sa mearga, nu pateste la fel? Apoi va cadea din ce in ce mai rar si abia apoi, deloc.) si sa ne straduim din toate puterile noastre sa sporim, iar iubirea este cea mai importanta, fiind deopotriva cale, scop si rezultat atins!
Abia aceasta ultima afirmatie este, asa cum spuneam, incercarea firava de a dezvalui in cuvinte (lucru imposibil de realizat!) marele secret al indumezeirii omului! De aceea si apostolul Pavel, in lumina intelpciunii lui, ne arata atat de clar ca dragostea este mai presus de toate. "De veti da trupul vostru sa arda, dar nu aveti dragoste....". Infricosatoare afirmatie, nu-i asa?! Dar de fapt, nu este decat dezvaluirea simpla, dar uluitoare a celui mai mare ADEVAR! Iar cea mai mare problema a oamenilor, in toata aceasta cautare, este tocmai incercarea de a cauta si de a intelege numai cu mintea, uitind (si asta este adevarata orbire) ca de fapt, marea lucrare si transformare se face in inimi, suflete si traire, iar marele raspuns, ca rezultat va veni tot acolo.
Va mai dau, tot ca un ajutor, asa cum caut si eu, o pilda foarte placuta mie si care ne dezvaluie revelator, chiar daca mai subtil, un alt aspect al modului cum trebuie facuta cautarea. Este vorba de pilda urcarii Sfantului Ilie pe muntele Horeb. Pe scurt, fugind pentru a se ascunde de regina Izabela, proorocului i s-a aratat Dumnezeu si i-a grait: "Iesi si stai pe munte inaintea fetei Domnului...Ca iata Domnul va trece... Si a fost intai vijelie napraznica, dar Dumnezeu nu era in vijelie. Afost apoi cutremur, dar Dumnezeu nu era nici in cutremur. Afost apoi foc, dar nici in foc nu era Dumnezeu. Iar dupa foc s-a facut o adiere de vant lin si in acea adiere de vant lin era Domnul!"
De cate ori (mai ales in lumea de azi, dar, de fapt, intotdeauna in lume) sufletul fiecaruia dintre noi trece prin vijelie, cutremur launtric, foc interior si exterior dureros! Dar numai dupa ce depasim acestea, in linistirea si-a patimilor, si-a gandurilor, sufletul nostru dobandeste pacea launtrica. Numai in acea pace putem sa-l cautam si mai ales sa-l gasim pe Dumnezeu! Iar fara iubire totala si neconditionata, acea pace nu vine niciodata!
Va multumesc pentru ajutorul, de a-l cauta si gasi pe Dumnezeu, chiar si aici.
Sa ne dorim din suflet, unii altora, sa ne tina Domnul, intotdeauna, o mana pe crestet si una pe inima!