Suspectul/inculpatul poate să dea o declarație referitoare la timpul în care s-a săvârșit fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată, fără să răspundă la interogatoriu?
Nefiind obligat să își dovedească nevinovăția/vinovăția, poate să dea declarații în mod voluntar și să nu răspundă la întrebările organului de urmărire penală cu privire la fapta pentru care este cercetat?
Faptul că dă o declarație în legătură indirectă cu fapta care i-a fost comunicată și că nu răspunde la întrebările ulterioare (acestea ne având legătură cu conținutul declarației) poate avea consecințe asupra sa?
Speța este următoarea:
După îndeplinirea dispozițiilor articolelor 107 și 108 din Codul de Procedură Penală, suspectul este lăsat să declare tot ceea ce doreşte referitor la fapta prevăzută de legea penală care i-a fost comunicată. Suspectul declară că se afla la domiciliul său, referitor la momentul în care s-a săvârșit fapta ce i-a fost comunicată, menționând că în acel interval de timp era singur și desfășura o activitate casnică. După ce declară acestea încheie spunând că nu mai are nimic de declarat. Declarația sa este în contradicție cu declarațiile a 5 persoane care susțin că l-au văzut săvârșind fapta care face obiectul cauzei, la acestea adăugându-se un certificat medico-legal care atestă că fapta a fost comisă cu violență.
Suspectul nu are antecedente penale și este sănătos (nu există acte medicale care să ateste că suferă de vreo boală).
Pentru că, după cum ați spus și dvs., declarația (indiferent a cui este) nu este probă concludentă, iar CPP prevede că:
Art.4(2) După administrarea întregului probatoriu, orice îndoială în formarea convingerii organelor judiciare se interpretează în favoarea suspectului sau inculpatului.
Cum declarațiile nu sunt probe concludente iar certificatul medico-legal nu atestă că suspectul este cel care a comis fapta, tind să cred că sunt șanse să fie achitat.
Vă reamintesc că nu este vorba despre persoana 1-a, ci despre o a 3-a persoană.
Interpretarea mi se pare bizara. Sigur ca in sine o declaratie nu este o dovada. Dar judecatorul trebuie sa se decida pe cine sa creada: pe suspect sau pe cinci martori. Sigur, nu e silit sa-i creada pe cei cinci martori, le poate cere lamuriri suplimentare si vedea ca se contrazic in mod fundamental. Adica nu contradictii minore ca unuia i s-a parut altfel decat altuia. Conform cercetarilor empirice de psihologie judiciara martorii se contrazic foarte mult unii pe altii, asa ca daca cinci marturii sunt perfect credibile si nu se contrazic sub niciun aspect se poate crede mai degraba ca martorii sunt martori mincinosi si s-au inteles in prealabil ce sa declare, antrenandu-se pentru asta.
Conteaza si ce fel de oameni depun marturie, ce caracter/reputatie au ei: de ex. cinci drogati contra unui profesor universitar.
Cei 5 care depun mărturie sunt oameni serioși, la locul lor, cu familie și serviciu, în timp ce suspectul este singur și fără loc de muncă, având și reputația de ”nebunul comunității”.
Suspectul este și recognoscibil datorită faptului că are capul disproporționat în raport cu fața.
În acest caz ce zic cercetările empirice de psihologie?