Cum interpretați acest text din hotărârea judecătorească: preluarea minorului ,,din'', nu ,,de la'' domiciliul mamei? Ar trebui ca mama să permită accesul în domiciliu în vederea preluării?

Pai doamna Tifa, copii va refuzau și dumneavoastră tot va duceți la ei. Nu asa ați povestit pe la alte postări?
Sunt puțin surprins de variantele diferite pe care le prezentați în funcție de topic.
Sau dacă e vorba de tata, tatăl nu ar mai trebui sa se ducă sa își ia copii, mama însă da, are voie?

Domnule tifa nu mai baga toti tatii in aceiasi oala....sunt o multime de tati care isi iubesc enorm copiii.se judeca prin instante cu morile de vant sa obtina custodie cu domiciliul la ei pentru ca asa zise unele mamicute se trezesc ca nu mai vor maritate si sa fie gospodine ci vor.......afara ,libere ..pe bani multi,lasa copilasul la parinti,multi din ei prin sate uitate de lume,si se bat cu pumnul in piept ca ele sunt regina mama care are toate drepturile asupra copilului,ca legea oricum ar fi tot ei tot lor le da copilul.Copilul iubeste si pe tata si pe mama,deopotriva egal si dezinteresat in sufletelul lui.....dar oare cat de mult il iubeste mama pentru a se sacrifica si a pune fericirea copilului mai presus de orgoliile ei ura ei???Parintii divorteaza dar nu trebuie sa divorteze si de copil.Acel copil trebuie sa vada iubire in jurul lui.O spun pentru ca traiesc drama parintelui tinut departe de copilul lui,copil care sufera enorm fiind foarte atasat de tata si de rudele materne.Care sunt si cele care ii pot oferi dragoste neconditionata,viitor sigur si stabil dar care se lovesc de rautatea unei mame abuzive,care doar pentru ca ea e mama condamna copilul la multa nefericire,lipsuri si conditii precare pentru cresterea si dezvoltarea lui.Si sa nu spuneti ca trebuie sa mergem in instanta....sa dovedim....am facut tot ce se putea face.....dar am luptat cu morile de vant.Bietii copii.....ei sufera si platesc poate cu trauma pe viata.

Rectific....copil foarte atasat de tata si de rudele paterne. Multumesc!

Bine zis domnule When! Nu ar trebui sa fie parinti buni si parinti rai....doar PARINTI IUBITORI. Ce te faci cand o mama isi lasa copilul de izbeliste si pleaca cu diversi iubiti de ocazie ,dar refuza complet legatura tatalui cu copilul,nu o impresioneaza nici lacrimile si nici rugamintile micutului ca vrea la tata.......care il iubeste si ii ofera tot ce isi doreste dar mai presus de orice o iubire imensa? Parintii divorteaza si se pot uri daca asta simt....dar daca isi iubesc copilul vor trece peste orgolii de dragul lui. Copilul trebuie sa creasca stiind de ambii parinti.SI SA FIE ATAT DE IUBIT INCAT SA SE INTREACA AMBII IN A..L CRESTE FERICIT.

Iubirea nu e un sentiment conditionat, cu atat mai mult cea parinteasca. Iubirea nu se manifesta prin executari silite si mai ales, nu se manifesta prin penalitati cu care afectezi direct si grav calitatea vietii copilului.
Exista parinti care gasesc o modalitate de intelegere dupa divort si parinti care nu, fiecare dintre acestia avand motivele lui. Nu putem toti avea aceiasi atitudine si aceleasi solutii!
Lista cu cum ar fi mai bine e o lista pe care o avem toata viata si nu reusim mai deloc sa o parcurgem. Ar fi fost mai bine daca ne-am fi ascultat parintii si am fi facut alta facultate, ar fi fost mai bine daca bagam de seama si nu ne casatoream cu X, ar fi fost mai bine daca mergeam mai des la medic, ar fi mai bine daca am accepta locul de munca din orasul Z etc. si lista continua si in prezent. Si acum, in fiecare zi a vietii noastre stim ca daca am proceda altfel ar fi mai bine: daca am manca mai sanatos, daca ne-am lasa de fumat, daca am face mai multa miscare etc. Si cu toate astea, chiar stiind si fiind de acord ca alegerile noastre nu sunt cele corecte, continuam intr-o atitudine gresita. Ca parinti, in relatia zilnica cu copilul gresim si adesea suntem constienti de asta: cedam prea usor insistentelor copilului, nu-l sanctionam atunci cand trebuie, nu suntem suficient de perseverenti, ne lasam "santajati emotional" de cel mic, ii rasfatam prea mult, le oferim adesea prea mult etc Si cu toate astea, cu toate aceste greseli, pe care le repetam desi suntem constienti de ele, ce va face sa credeti ca doar in materia relatiilor parintesti post divort suntem sau am putea fi fara greseala, adica asa cum ar fi mai bine?
Si nu in ultimul rand, cine stabileste cum ar fi mai bine? Credeti ca o teorie generala, "copilului ii e mai bine cu ambii parinti", se aplica in chiar toate cazurile?