Contract prestari servicii între persoane fizice - înșelăciune
Bună seara!
Vă rog să mă ajutați cu sfaturi privind posibilitatea de a recupera banii de la o persoană fizică.
În data de 14 noiembrie am început construirea unei case. Am încheiat un contract de prestări servicii între mine și o persoană fizică ce mi s-a prezentat drept meseriaș, cu calificare de constructor și multă experiență profesională.
Deși am stabilit tranșe de plată în contract, după ce a câștigat încrederea mea și a soțului meu, a tot cerut bani, deși nu a finalizat etapele ulterioare de construire. Am avut grijă și a semnat pe verso contract de fiecare dată când a încasat bani de la mine. Când a văzut că nu mai dorim să plătim în avans, ci doar după ce finalizează etapa de turnare a plăcii, a plecat. Nu înainte de a ne aduce la cunoștință faptul că nu avem ce ii face, fiica lui fiind avocat, iar băiatul procuror în devenire.
Am strâns cu greu banii pentru casă. Am făcut multe sacrificii. Nu am dori să rămână nepedepsit. Mâine poate înșela o altă familie. Am înțeles de la niște colaboratori de-ai dumnealui că așa procedează: antamează lucrări pe care nu le duce la bun sfârșit, încasând o mare parte din bani, apoi părăsește șantierul, nu înainte de a prejudicia beneficiarii prin folosirea necorespunzătoare a materialelor și a uneltelor puse la dispoziție.
Vreau să știu ce pot face. Ce valoare are acest contract semnat între 2 persoane fizice în calitate de beneficiar, respectiv prestator? Am vreo șansă să fie tras la răspundere? Nu mai spun că a lucrat execrabil. Nu a respectat proiectul și a făcut greșeli peste greșeli, a căror remediere ne va costa foarte scump.
Vă mulțumesc pentru timpul acordat și pentru eventualele sfaturi!
Mi-a atras atenția faptul că individul este din Olt. Am pățit ceva similar în Brașov cu un individ din același județ, dar pentru zugrăvit de apartament. O fi același? Eu nici n-am încheiat contract, pentru că l-am cunoscut prin cineva din cercul de prieteni. Eu am renunțat la banii dați și tot. A avut tupeul să plece scurt spunând că a găsit o lucrare mai mare și se duce acolo și să nu-l mai sun. A lucrat de mântuială, cât a lucrat, plătisem în avans 50%. O fi același individ? Domiciliu în Bv, dar originar din județul respectiv. Inginer de construcții. Prietenii care îl recomandaseră mi-au spus ulterior că au auzit că a mai făcut așa ceva și altora. Ar fi bine de știut dacă este același și făcut ceva ca să nu repete la infinit. Nu e vorba exclusiv de bani aici, ci și de timp și stres.
Din păcate, după ce am trecut prin asta, am aflat că mulți procedează așa. Iar lucrările făcute de mântuială sunt la ordinea zilei.
Îmi pare rău pentru paguba dumneavoastră.
Acest personaj cu care am avut de-a face se numește (...).
A locuit mult timp în București, după spusele lui, fiind născut în Turnu Măgurele. Acum are adresa de domiciliu într-o comuna din Olt.
Sper doar să se poată face ceva ca astfel de specimene să nu mai înșele și alți oameni.
Ar fi oportun un portal web unde noi, beneficiarii pățiți, să putem denunța astfel de practici și autorii lor. În acest mod alți potențiali beneficiari ar putea căuta meseriașii într-o listă neagră, sa ii spun așa.
O ultima interventie, dar valabila doar pt viitor. Intotdeauan cand incheiati un contract de orice forma cu oricine, abolut oricine! din zona extracarpatica, jud. Ilfov si Bucuresti, atentie mare, foarte mare! Atat va spun. In rest.....sorry.
Mulțumesc! Cu siguranță data viitoare voi deschide bine ochii înainte de a iniția o colaborare, fie ea în orice domeniu.
Sărbători fericite și tot ce vă doriți să se îndeplinească!
marcel.damaschin a scris:
O ultima interventie, dar valabila doar pt viitor. Intotdeauan cand incheiati un contract de orice forma cu oricine, abolut oricine! din zona extracarpatica, jud. Ilfov si Bucuresti, atentie mare, foarte mare! Atat va spun. In rest.....sorry.
Administratie bloc
lucien
Sunt administrator la un bloc turn. Am avut adunare generala a asociatiei in care s-a hotarat anveloparea blocului .Am dat anunt la ziar in urma caruia s-au ... (vezi toată discuția)