Din Legea 151/2016:
Art. 6: Iniţierea procedurii de insolvenţă
(1) Debitorul aflat în stare de insolvenţă, în sensul art. 3 pct. 12, poate depune la comisia de insolvenţă o cerere de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor.
(2) În cazul în care debitorul consideră că situaţia sa financiară este iremediabil compromisă şi un plan de rambursare a datoriilor nu poate fi elaborat şi pus în executare, acesta poate solicita direct instanţei judecătoreşti competente deschiderea procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active.
Art. 3: Definiţii
12. insolvenţă este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Insolvenţă debitorului se prezumă atunci când acesta, după trecerea unui termen de 90 de zile de la data scadenţei, nu a plătit datoria sa faţă de unul sau mai mulţi creditori. Prezumţia este relativă;
24. valoare-prag reprezintă cuantumul minim al datoriilor scadente ale debitorului necesar pentru a putea fi introdusă cererea de deschidere a procedurii insolvenţei pe bază de plan de rambursare a datoriilor sau a procedurii judiciare de insolvenţă prin lichidare de active; aceasta este de 15 salarii minime pe economie;
După cum spune legea debitorul poate cere intrarea în procedura insolvenței, nu are obligația.
Doar persoanele juridice au obligația să ceară intrarea în procedura insolvenței, dar acolo este altă lege.
Insolventa/faliment
negrila
cum e cu procedura insolventei, dar cu procedura falimentului?
se confunda, e una si aceeasi, e una in prelungirea alteia,sau doua lucruri diferite?
nu vreau ... (vezi toată discuția)