Printr-o hotărâre dată joi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit că, în cazul în care se încarcă ilegal un film pe o platformă online, așa cum este YouTube, de exemplu, titularul acestuia poate să ceară operatorului doar adresa poștală a celui vizat, nu și alte date, precum e-mail-ul, IP-ul ori numărul de telefon. Citește articolul
De multe ori vedem câte o poză reușită în timp ce navigăm pe internet și nu ne gândim de două ori înainte de a o distribui pe profilele noastre personale, fie că vorbim despre Facebook, Instagram sau orice alt canal de social media. Dar cât de legală este această simplă distribuire a unei poze/a unei întregi postări, care de cele mai multe ori, nu ne aparține? Citește articolul
În contextul comerțului cu mărfuri care încalcă drepturile de proprietate intelectuală, Uniunea Europeană s-a angajat pe deplin să implementeze standarde ridicate de protecție a pieței interne. Citește articolul
Așa cum, uneori, există riscul ca anumite bunuri să fie afectate dincolo de orice posibilitate de reparație, dacă se așteaptă până o instanță pronunță o hotărâre cu privire la o astfel de situație, se poate întâmpla și ca drepturile de proprietate intelectuală ale unei persoane (sau ale unei persoane care le exercită cu permisiunea titularului) să fie afectate puternic. De aceea, în Codul de procedură civilă a fost inserată o procedură specială cu privire la apărarea provizorie a astfel de drepturi. Citește articolul
Dacă încalci drepturi de autor prin punerea la dispoziție a unui conținut protejat de astfel de drepturi publicului, nu vei scăpa de răspundere pe motivul că un alt membru de familie ar fi putut fi cel care a încălcat acele drepturi. Citește articolul
De la începuturi, aproape, internetul a fost construit pornindu-se de la un principiu simplu. Furnizorii de platforme care găzduiesc conținut generat de utilizatori (orice forum, spre exemplu, este o astfel de platformă, pentru că acolo pot scrie cititorii) nu sunt responsabili pentru conținutul urcat de acești utilizatori decât în niște condiții extrem de restrictive. Potrivit acestui principiu, platformele în cauză trebuie să elimine materialele care încalcă drepturile, după ce proprietarii drepturilor de autor le notifică despre existența și locația acestor materiale. Însă autoritățile europene vor să schimbe fundamental această regulă. Citește articolul
Rețelele sociale sunt deja un stereotip al lumii contemporane. Sunt un mijloc de promovare, un instrument de divertisment, dar ne pot conduce și către experiențe neplăcute dacă nu suntem atenți la anumite aspecte cum ar fi respectarea drepturilor de proprietate intelectuală. Citește articolul
Din ce in ce mai multe persoane realizeaza venituri ca urmare a postarilor scrise pe bloguri, in conditiile in care in momentul de fata exista peste 5.000 de astfel de site-uri active in Romania. Care este regimul fiscal aplicabil in cazul persoanelor care obtin venituri dintr-o asemenea activitate? Citește articolul
Agentia Nationala de Administrare Fiscala organizeaza astazi, ca in fiecare miercuri, o sesiune de asistenta si indrumare online pe pagina de Facebook a institutiei. Contribuabilii pot adresa intrebari, in intervalul 9.00-16.30, legate de urmatoarea tema: Drepturile de proprietate intelectuala - impozitul pe venit si contributiile sociale datorate. Gasiti mai jos o lista cu cele mai interesante intrebari si raspunsurile oferite de specialistii Fiscului. Citește articolul