Toți cei interesați să vadă ce bani primesc bugetarii care ocupă o anumită funcție vor avea acces la o listă publicată de instituția sau autoritatea unde se încadrează funcția respectivă. Legea salarizării, în vigoare de la 1 iulie, aduce în sarcina autorităților publice o obligație de transparentizare a veniturilor. Așa se face că, de două ori pe an, entitățile publice vor fi obligate să afișeze liste clare cu veniturile de orice fel, pe care le obține fiecare tip de funcție încadrată. Citește articolul
Așa cum se cerea în Legea salarizării unitare, mărimea sporurilor pentru condiții de muncă și condițiile de acordare a acestora pentru bugetarii din administrația publică centrală și unitățile teritoriale au fost prezentate recent de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene (MDRAPFE) într-un act normativ pus în dezbatere publică. Concret, sporurile vor ajunge până la 15%, însă pentru anumite categorii de bugetari vor fi și mai mari de atât. Ele se vor acorda din 2018. Citește articolul
Bugetarii care lucrează în administrația locală pot avea parte de sporuri de până la 15% din salariul de bază, în funcție de condițiile de muncă, se arată într-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial. Citește articolul
Proiectul Legii salarizării a primit votul final în Parlament la începutul lunii iunie și mâine va intra în vigoare. Bugetarii vor avea salariile mărite cu 25% începând din ianuarie anul viitor. Practic, aceste creșteri salariale ar urma să se acorde etapizat, până în 2022. Proiectul atinge și subiectul orelor suplimentare și al recompensării acestora prin sporuri salariale, un subiect îndelung amânat de decidenți în toți acești ani, precum și indemnizațiile de vacanță. Citește articolul