avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 1317 soluții astăzi
Acasă Subiect: ajutoare de stat
Subiect: ajutoare de stat
ACCES PREMIUM
Finanțări IMM

UPDATE Granturi pentru capital de lucru: În ce condiții și ce bani vor putea primi IMM-urile

Simona Voiculescu în Finanțări
Director Editorial, avocatnet.ro
6 August 2020 | 5303 | Timp de citire: 3 min.

Pentru întreprinderile mici și mijlocii (IMM) afectate de măsurile luate din martie și până acum în contextul pandemiei, Guvernul a mai dat recent undă verde unei forme de ajutor de stat ce constă în granturi pentru capital de lucru. Potrivit ordonanței care le cuprinde, la ele vor avea acces cei din HoReCa, transporturi, industria creativă și alte câteva domenii, iar banii vor putea fi folosiți chiar și pentru achitarea unor datorii către furnizorii curenți sau la bugetul de stat, pentru chirii, stocuri de materii prime ori echipamente de protecție. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Fonduri de peste 1 miliard de euro prin Schema COVID, destinate companiilor afectate în perioada pandemiei. Cum se poate obține finanțarea dorită?

Rei Finance Advisors în Salarizare, taxare & relația cu statul
29 Iulie 2020 | 2617 | Timp de citire: 6 min.

Comisia Europeană a propus un plan excepțional de redresare economică în valoare de 2,4 trilioane de euro, sumă ce va fi direcționată către toate statele comunitare și sectoarele afectate de criza COVID, scopul acesteia fiind de a combate și minimiza eventualele pagube materiale ce ar putea apărea în urma crizei generate de perioada pandemiei, care a afectat toată Uniunea Europeană. Citește articolul

ACCES GRATUIT
Conținut sponsorizat

Fonduri europene și ajutoare de stat de până la 1 miliard de euro pentru companii, în următoarele două luni

Rei Finance Advisors în Știri & Revista presei
4 Iunie 2020 | 2560 | Timp de citire: 5 min.

Sunt ultimele luni în care Uniunea Europeană (UE) și Guvernul României pun la dispoziție fonduri de până la 1 miliard de euro pentru susținerea financiară a afacerilor din sectoare cheie ale economiei care doresc să realizeze investiții pentru dezvoltarea business-urilor, cât și ajutorarea sectoarelor afectate de criza COVID-19, prin posibilitatea obținerii de sprijin financiar sub formă de fonduri nerambursabile sau ajutoare de stat. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Activitatea parlamentară: Reduceri la plata impozitelor și alte proiecte importante au fost adoptate astăzi de deputați

Andreea Tutulan în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
23 Aprilie 2020 | 2731 | Timp de citire: 3 min.

Mai multe proiecte care au trecut de votul senatorilor au fost adoptate astăzi și de deputați, ceea ce înseamnă că, pentru a se aplica, vor mai avea nevoie de semnătura președintelui și de publicarea în Monitorul Oficial. Vorbim despre reduceri la plata impozitelor, suspendarea plății ratelor, amânarea alegerilor locale și alte măsuri legislative importante.  Citește articolul

ACCES PREMIUM

IMM Invest: Schema de finanțare pentru IMM-urile afectate de coronavirus a fost modificată iar prin OUG

Alexandros Bakos în Finanțări
Redactor, avocatnet.ro
6 Aprilie 2020 | 3037 | Timp de citire: 3 min.

Printr-o ordonanță de urgență apărută sâmbătă în Monitorul Oficial, au fost modificate anumite condiții pentru acordarea subvențiilor din partea statului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) ce contractează anumite credite, în cadrul programului IMM Invest. Deși unele sunt mai puțin favorabile (cum e scăderea perioadei în care statul subvenționează integral dobânzile), altele scapă asemenea firme de anumite cheltuieli (cum sunt cele cu comisionul de risc). Citește articolul

ACCES GRATUIT

În curând, bani de la stat pentru centrale termice și izolarea locuințelor pentru românii din nord-est

Andreea Vrabie în Salarizare, taxare & relația cu statul
Asistent Marketing, avocatnet.ro
28 Mai 2019 | 2 | 4883 | Timp de citire: 2 min.

În curând, românii din regiunea nord-estică a țării vor putea beneficia de finanțări pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire din gospodărie, în cazul în care nu au acces la rețelele de apă, canalizare și gaze, conform unui proiect de act normativ publicat recent în dezbatere pe site-ul Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză (CNSP). Regiunea nord-est este alcătuită din șase județe: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Facilitățile fiscale în construcții pentru agentul de muncă temporară

Vera Constantin în Contabil și fiscal
Expert contabil,
3 Mai 2019 | 23757 | Timp de citire: 4 min.

Luna ianuarie 2019 a venit cu o serie de modificări semnificative în domeniul construcțiilor, mai exact pentru salariații care lucrează în acest domeniu. O categorie aparte, ce activează în zona construcțiilor, o reprezintă cea a salariaților temporari care acționează din dispoziția agentului de muncă temporară. Citește articolul

ACCES PREMIUM

În lipsa unei scheme de ajutor de stat, nu se știe când vor beneficia firmele din construcții de CAM redusă

Simona Voiculescu în Contabil și fiscal
Director Editorial, avocatnet.ro
22 Aprilie 2019 | 27019 | Timp de citire: 2 min.

Singura măsură din pachetul adoptat la finele anului trecut, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, care viza direct buzunarul firmelor din construcții în sensul că le punea să plătească mai puțin pentru salariații lor nu se poate aplica, iar acest lucru a fost confirmat, oarecum în tăcere, abia de curând, când firmele au aflat că trebuie să rectifice niște declarații pentru lunile anterioare. Cota redusă a contribuției asiguratorii de muncă nu poate fi aplicată în lipsa unei scheme de ajutor de stat care nu se știe când va abilita reducerea aceasta în mod efectiv și legal. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Cum pot obține companiile finanțări nerambursabile pentru investiții majore

avocatnet.ro în Știri & Revista presei
22 Martie 2019 | 1573 | Timp de citire: 4 min.

Companiile care au un proiect de investiții de minimum un milion de euro pot accesa ca metodă de finanțare, pe lângă fonduri europene, Schema de Ajutor de Stat reglementată de HG 807/2014, având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Probleme în construcții: E posibil ca facilitățile fiscale să nu poată fi aplicate momentan, spun specialiștii

Alexandru Boiciuc în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor-șef, avocatnet.ro
15 Februarie 2019 | 1 | 4589 | Timp de citire: 4 min.

Asupra taxelor salariale reduse pentru domeniul construcțiilor planează un mare semn de întrebare, spun specialiștii. Mai precis, aceste facilități trebuie acordate ca ajutor de stat și e nevoie de obținerea unei autorizări de la Comisia Europeană. Specialiștii spun că Guvernul n-a pregătit deloc terenul, în condițiile în care angajatorii ar trebui să aplice taxele salariale reduse de luna asta. Citește articolul