Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Cei care închiriază locuințe sau camere din locuințe pe termen mediu și lung, fie că formalizează sau nu contractul cu chiriașul, sunt datori cu plata impozitului la stat. Pentru că nu mai mult până la termenul pentru depunerea declarației unice, formularul prin care se declară și fiscalizează aceste venituri, alături de alte categorii, reamintim care sunt, în mare, obligațiile celor care închiriază imobile din patrimoniul personal: Citește articolul
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a anunțat luni că urmează să deruleze trei proiecte-pilot privind stimularea conformării voluntare, dedicate persoanelor fizice, care se vor concentra pe educarea și informarea contribuabililor despre obligațiile fiscale care le revin atunci când obțin venituri din meditații, din chirii și din prestarea unor activități de înfrumusețare și întreținere corporală. Cu alte cuvinte, Fiscul vrea „să popularizeze” regulile fiscale pe care trebuie să le respecte cei ce obțin astfel de venituri și care până acum nu le-au declarat la stat - și a stabilit și unde va începe aceste campanii. Pentru categoriile de persoane vizate de campanie, din zonele alese, Fiscul va trimite în perioada următoare informări cu privire la obligația de declarare a veniturilor. Citește articolul
Atâta timp cât nu există o excepție clară în legislația fiscală, declarația unică trebuie depusă de către toți cei care obțin venituri dintre cele vizate prin acest formular. Astfel, pentru că în cazul pensionarilor nu există o scutire de la depunerea declarației și plata dărilor fiscale, ei trebuie, în anumite situații, să depună la Fisc acest document - obțin, de pildă, venituri din chirii. Cu toate că nu datorează contribuția la pensii, cei retrași din activitate pot fi obligați să plătească contribuția la sănătate, iar plata impozitului e obligatorie întotdeauna. Citește articolul
În categoria veniturilor obținute din străinătate pot intra și veniturile din pensii, iar contribuabilii români sau străinii care au dobândit rezidență fiscală în România trebuie să știe că ar putea să datoreze pentru acestea impozit în România. Cum? Prin declarația unică, dacă veniturile pe 2021 depășesc pragul de la care se impozitează și pensiile din România. Citește articolul
Interesul pentru activele digitale construite pe tehnologia blockchain, precum criptomonedele sau jetoanele nefungibile (NFT-uri) a crescut vizibil în ultimii ani în rândul investitorilor. Un studiu realizat de Fortune Business Insights estimează că piața globală de criptomonede va ajunge la o valoare de 1,9 miliarde de dolari americani în 2028, cu o rată de creștere anuală de 11,1% în perioada 2021-2028. În ceea ce privește piața globală a jetoanelor nefungibile (NFT-uri), un studiu publicat în decembrie 2021 de Global Market Estimates arată că în perioada 2021-2026, rata medie de creștere va atinge 185%. Investițiile în criptomonede și jetoane nefungibile sunt un trend în creștere și în România, iar unul dintre cele mai importante subiecte dezbătute frecvent este legat de tratamentul fiscal al câștigurilor generate în urma investițiilor. Citește articolul
Ca multe alte categorii de venituri și cele obținute din închirierea în regim hotelier trebuie fiscalizate, întrucât organul fiscal nu e interesat numai de locațiunile pe perioade mai lungi de timp. Închirierile acestea în scop turistic presupun că fiecare turist stă cel mult 30 de zile în locație. Impozitarea se face pe baza normelor de venit, care diferă la nivel național, iar obligatoriu se plătește impozitul și se completează declarația unică până la 25 mai (ceea ce înseamnă că, pentru veniturile pe 2021, au mai rămas sub trei luni pentru fiscalizarea acestora). Lista obligațiilor nu se încheie însă aici. Citește articolul
Trecerea la o relație exclusiv online între contribuabili și Fisc se face în mijlocul perioadei în care trebuie depusă anual declarația unică pentru persoanele fizice. Astfel, deși termenul-limită pentru depunerea formularului 212 este în 25 mai 2022, acesta s-a putut depune în format tipărit, de către titularii de PFA, II și IF și cei ce exercită profesii liberale, numai până în 28 februarie 2022. Începând de azi, pentru aceste persoane este posibilă numai depunerea online. Citește articolul
Conform Codului fiscal, persoanele fizice pot opta în anul curent, prin declarația 230 sau prin declarația unică, să redirecționeze până la 3,5% din impozitul pe venitul din anul anterior. Astfel, atât timp cât o persoană se încadrează în plafonul total de 3,5%, suma redirecționată poate fi împărțită către mai multe ONG-uri în același an, nu doar către unul singur. Citește articolul
Persoanele fizice obișnuite scapă de obligația de a avea cont în Spațiul Privat Virtual (SPV) al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), a confirmat instituția la solicitarea redacției noastre. De la 1 martie 2022, relaționarea cu unitățile din cadrul ANAF se va face exclusiv online, în esență, în cazul firmelor, profesioniștilor, PFA-urilor și titularilor de întreprinderi individuale ori familiale. Citește articolul
Notarii vor trebui să transmită, prin formularul fiscal 208, și informații ce țin de tranzacțiile cu proprietăți imobiliare din patrimoniul personal care sunt scutite de impozitul pe venit, reiese dintr-o ordonanță oficializată aseară. Prin această informare, care va ajunge la Fisc, se urmărește, în fapt, impozitarea corectă a acestor tranzacții, unde persoanele fizice și cele autorizate nu plătesc așa cum ar trebui impozitul pe veniturile din activități independente. Citește articolul