Ajutorul dat de stat celor care intră în concediul de creștere a copilului e menit să acopere o necesitate financiară pentru cei care se retrag din câmpul muncii o perioadă, pentru a sta cu cei mici. De aceea, în ordonanța care stabilește oferirea indemnizației de concediu de creștere a copilului (CCC) există o limită de venituri anuale pe care le pot obține beneficiarii indemnizației simultan cu ajutorul de la stat. Acele venituri trebuie să rezulte însă din desfășurarea efectivă a unei activități. Citește articolul
Contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) e plătită de cei ce obțin venituri din activități independente sau alte tipuri de venituri vizate de declarația unică fie în mod obligatoriu, fie opțional. Același lucru e valabil și pentru cea la pensii (CAS). Obligația depinde de depășirea unui plafon minim de venituri. Doar că modul cum se completează și se depune declarația unică poate presupune că ceea ce a crezut inițial contribuabilul că va obține în anul curent nu se mai potrivește cu ceea ce a obținut, de fapt. În acest caz, dacă se obțin venituri sub plafon, de fapt, contribuabilul care a rectificat declarația trebuie să știe că va avea, totuși, ceva de plată anul viitor la CASS. Citește articolul
Odată cu creșterea salariului minim, programată pentru începutul anului viitor, va crește, în mod automat, și suma ce trebuie plătită la Fisc de persoanele ce nu au venituri și care vor să se asigure opțional la sănătate. Asigurarea anuală voluntară reprezintă, potrivit Codului fiscal, 10% din valoarea a șase salarii minime brute. Asta înseamnă că, ținând cont de faptul că salariul minim va crește, de la 1 ianuarie, la 2.550 de lei, valoarea de plată pentru asigurarea voluntară se va majora în consecință. Citește articolul
Cei care realizează venituri în baza contractelor de activitate sportivă au obligaţia, conform legii, să declare veniturile respective şi să plătească impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, potrivit unui ghid publicat marți de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Cei care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală din România au obligaţia, conform legii, să declare veniturile respective şi să plătească impozit pe venit, taxe și contribuţii la stat, potrivit unui ghid publicat vineri de către Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
Cadrele didactice care obțin venituri din meditații trebuie să se înregistreze și să plătească impozit și eventuale contribuții pentru acei bani - nu e o noutate, dar Fiscul amintește din când în când profesorilor din România că (aproape) orice venituri obținute, fie și independent, trebuie taxate. Odată înregistrați la Registrul Comerțului, profesorii trebuie apoi să completeze declarația unică și să estimeze ce obțin anul acesta din meditații, iar, până în mai anul viitor, să și plătească dările aferente. Citește articolul
Persoanele fizice care obțin venituri independente vor putea cere ajutor din partea autorităților locale, pentru completarea și depunerea declarației unice, în perioada 15 ianuarie - 25 mai, nu doar până la 15 martie, potrivit unui ordin al Ministerului Finanțelor (MF) și al Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) publicat astăzi în Monitorul Oficial. Asistența se acordă strict în localitățile care nu au nicio unitate a Fiscului. Citește articolul
Contribuabilii care, într-un an fiscal, realizează venituri din închirierea în scop turistic a unui număr de mai puțin de cinci camere situate în locuinţe pe care le dețin în proprietate personală și care au aplicat sistemul real de impozitare vor putea determina, începând cu anul fiscal următor, venitul net anual în sistem normă de venit, potrivit unui OG de modificare a Codului fiscal publicat marți în Monitorul Oficial, ale cărui prevederi vor intra în vigoare pe 3 septembrie 2021. Același lucru va fi valabil și pentru cei care, după o perioadă de inactivitate, reîncep să obțină astfel de venituri. Citește articolul
Acum că Fiscul are și o procedură reglementată pentru impunerea din oficiu a impozitului pe venit în cazul indemnizațiilor de pandemie, contribuabilii care au luat bani de la stat și au uitat să mai și plătească dările fiscale aferente până la 25 mai trebuie să se gândească să achite, totuși, dările respective înainte ca Fiscul să le pună poprire pe conturi. Citește articolul
Impozitul aferent veniturilor obținute din indemnizațiile de pandemie acordate PFA-urilor și altor profesioniști pentru întreruperea sau reducerea activității se stabilește, mai nou, din oficiu, de către autorități, dacă beneficiarii acestora nu l-au declarat la timp prin intermediul declarației unice (formularul 212), potrivit unui ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) publicat vineri în Monitorul Oficial, care se aplică deja. Citește articolul