Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Una din modificările importante pe plan legislativ, din ultima perioadă, care vizează și firmele, a fost intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), anul trecut. Riscurile neconformării, pentru firme, sunt destul de mari, întrucât sancțiunile riscate pot să le afecteze serios afacerea. Astfel, este important să fie reamintite principalele aspecte privind GDPR, de care firmele trebuie să țină cont, în 2019. Acestea variază de la ce implică GDPR, la sancțiunile riscate, dar și la măsurile de securitate care trebuie implementate pentru a se evita astfel de probleme - pe cât posibil. Citește articolul
Firmele care refuză să coopereze cu Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), fie în vederea desfășurării unei investigații, fie în vederea publicării unor măsuri corective, riscă amenzi de până la 3.000 de lei. Mai mult, aceste amenzi se acordă pe zile de întârziere, astfel încât suma totală plătită poate ajunge la o valoare mult mai mare. Citește articolul
Dacă ne interesează, putem întreba autoritățile penale dacă ne prelucrează datele personale și în ce scopuri, pentru cât timp ș.a.m.d. O prevede o lege intrată recent în vigoare. Autoritățile sunt obligate să răspundă în maximum 60 de zile calendaristice, dar au și motive întemeiate să refuze să ofere detalii în unele situații: de pildă, dacă acest lucru ar încurca buna desfășurare a unui proces penal. Citește articolul
Ca să asigure respectarea Regulamentului general de protecția datelor personale (GDPR), Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) poate face investigații, conform propriei reglementări, inclusiv inopinat. Poate verifica o mulțime de lucruri din posesia firmei operator de date personale și poate dispune diverse sancțiuni și măsuri coercitive, pe care operatorii le pot însă contesta. Iată cele mai importante aspecte apărute în 2018 în privința controalelor ANSPDCP. Citește articolul
Portarea datelor bancare reprezintă o posibilitate pentru clienții unei bănci de a-și facilita tranziția la o altă bancă. La fel ca orice altă portare, aceasta implică un transfer de date. Însă, în cazul specific al clienților unei bănci, datele bancare ale acestora au o importanță foarte ridicată. Astfel, este foarte important pentru aceștia, dacă doresc să își porteze datele bancare, de la o bancă, la alta, să înțeleagă ce fel de date pot fi transferate - de la datele personale pentru identificare până la istoricul tranzacțiilor - și să înțeleagă diferența dintre portarea datelor și portarea contului. Citește articolul
Detașarea implică schimbarea angajatorului pe o perioadă anume. De asemenea, din cauza necesității de a garanta efectiv drepturile mai favorabile ale angajatului (fiind vorba de drepturile pe care le-ar avea la un angajator sau celălalt), este clar că o serie de date personale vor fi transferate de la un angajator la celălalt. Iar aici apare întrebarea „ce date pot fi transferate și de ce criterii trebuie să se țină cont?”. Citește articolul
Dreptul de a fi uitat sau dreptul la ștergerea datelor reprezintă unul din elementele de bază ale Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Practic, persoanele pot cere ca datele pe care cineva le deține despre ele să fie șterse. Acest lucru este cu atât mai relevant atunci datele respective sunt publice (de exemplu, ele apar pe site-ul web al unei reviste). Însă dreptul la ștergerea datelor nu este unul absolut și poate fi limitat pentru a garanta libertatea de exprimare, de exemplu. Citește articolul
Împotriva sancțiunilor dispuse de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) se poate face contestație la tribunal, în cel mult 15 zile de la înmânarea/comunicarea documentului de sancționare. Citește articolul
Fără încercarea de a proteja datele personale pe care le prelucrează, firmele și celelalte entități care prelucrează date personale nu pot spune că fermitate că respectă dispozițiile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR). Criptarea datelor personale este un mijloc de a asigura protecția acestora. Cele mai importante utilizări ale criptării în contextul GDPR sunt în sfera stocării lor și a transferului dintr-un loc într-altul, pe dispozitive sau prin intermediul internetului. Citește articolul
Chiar dacă lumea e obișnuită uneori, atunci când merge la cumpărături, să vadă numele casierului pe bonul fiscal, acest lucru nu înseamnă neapărat că practica e legală. Din contră, dacă angajatul unui magazin n-ar vrea să-i apară numele pe bon, nimeni nu-l poate obliga să accepte acest lucru. Concret, legea nu prevede că firmele sunt obligate să includă pe bonuri numele casierului, iar un specialist consultat de redacția noastră spune că această practică n-are nicio justificare legală. Citește articolul