Cu toate că programul IMM Factor a fost oficializat în anul 2020, de atunci trecând prin unele schimbări și urmând să treacă și prin altele, acesta nu este încă funcțional, potrivit unei adrese remise, la solicitarea redacției noastre, de către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), entitatea care se ocupă de IMM Factor. Concret, până în acest moment nu s-a înscris niciun IMM și există doar 10 finanțatori în program, cu solicitări de alocare a plafoanelor de garantare ce însumează, pentru anul 2021, o valoare cumulată de 735 de milioane de lei. Astfel, operaționalizarea IMM Factor, un program menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va avea loc abia după ce Guvernul va modifica din nou regulile acestuia. Citește articolul
Programul IMM Factor, oficializat în 2020, care este menit să sprijine IMM-urile care apelează la factoring, va fi modificat printr-un proiect de OUG pus marți în dezbatere la Ministerul Finanțelor (MF). Mai exact, factoringul se referă la faptul că statul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și IFN-uri pentru a putea obține bani cât mai rapid. Deși până acum nu a existat nicio informare oficială din partea autorităților privind demararea înscrierilor în program, acesta urmează a fi ajustat pentru a simplifica accesul IMM-urilor la finanțare. Citește articolul
În urma prelungirii programului IMM Invest prin ordonanță de urgență, Guvernul a oficializat vineri seară actualizarea normelor de aplicare aferente, dar și alte noutăți la acestea. Citește articolul
Schema de finanțare a programului prin care se acordă garanţii de stat pentru finanţările de tip leasing financiar destinate achiziţionării de echipamente și utilaje a fost prelungită până la sfârșitul acestui an, conform unei hotărâri de Guvern oficializată vineri. Citește articolul
Depunerea proiectelor în cadrul măsurii 3, adică cea care permite ca întreprinderile mici și mijlocii (IMM) să obțină granturi de până la 200.000 de euro pentru investiții, s-ar putea relua de la zero, potrivit unei declarații de joi a lui Claudiu Năsui, ministrul economiei. În acest context, ministrul a anunțat că cei care au depus deja proiecte pentru măsura 3 vor fi nevoiți să le redepună, dar o vor putea face folosind aceeași documentație. Citește articolul
Programul IMM Factor, care a fost oficializat în august 2020 prin ordonanță de urgență, a primit în decembrie aprobarea autorităților europene - procedură necesară la instituirea unui ajutor de stat pentru firme. Totuși, pentru a-l face cu adevărat funcțional, Guvernul l-a modificat aseară printr-o altă OUG. IMM Factor va sprijini întreprinderile mici și mijlocii (inclusiv persoanele fizice autorizate - PFA) care apelează la factoring - Guvernul va garanta facturile pe care firmele și PFA-urile le vor deconta la bănci și instituții financiare nebancare (IFN) din dorința de a obține rapid bani. Citește articolul
Un set de modificări la programul Start-up Nation a primit în luna mai votul Parlamentului, dar, pentru că a făcut un scurt drum la Curtea Constituțională, legea cu modificări a ajuns să fie oficializată abia vineri. Concret, vorbim de schimbarea unor punctaje și de favorizarea afacerilor inovatoare, printre altele. Citește articolul
Peste nu multă vreme, microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM) vor putea primi bani de la stat pentru creșterea competitivității acestora, prin digitalizare, potrivit unei hotărâri oficializate deja. Programul de digitalizare pentru microîntreprinderi și IMM-uri le va permite acestora să achiziționeze, printre altele, echipamente informatice eficiente și diverse aplicații inovative. Citește articolul