În momentul de față, rambursarea TVA-ului cu control ulterior, ca regulă generală, se aplică temporar. Însă șefa Fiscului a anunțat azi că se lucrează deja la permanentizarea acestei măsuri, astfel încât să se aplice chiar și după trecerea crizei coronavirusului. Conform regulilor vechi, momentul controlului (înainte sau după rambursare) era stabilit, cu unele excepții, de la caz la caz. Citește articolul
Apar noi reguli de care comercianții care-și vând produsele sau prestează servicii prin intermediul marketplace-urilor, adică al piețelor online, platformelor sau portalurilor digitale, trebuie să țină cont. Aceste reguli sunt cuprinse în anumite acte normative deja în vigoare sau care urmează să se aplice în viitorul apropiat. Citește articolul
Trei noi decizii din domeniul TVA-ului au fost pronunțate joi de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), acestea constituind o jurisprudență utilă pentru specialiști. Deciziile se referă atât la greșelile de taxare, cât și la taxarea serviciilor avocațiale sau de roaming. Citește articolul
Într-un litigiu ce viza recunoașterea unor creanțe fiscale de aproximativ 30 milioane lei, Înalta Curte a dat câștig de cauză unui mare contribuabil în privința stabilirii pe minus, în contextul unor inspecții fiscale, a TVA-ului autocolectat și unor contribuții sociale nedatorate potrivit legii de respectivul contribuabil. Citește articolul
Obligativitatea de a emite facturi beneficiarilor pentru vânzările online efectuate de firme o să dispară începând din iulie 2021, conform unui proiect de OUG inițiat recent la nivelul Ministerului Finanțelor. Practic, va apărea o excepție de la facturare pentru companiile care vor aplica un viitor regim special de TVA. Citește articolul
Camera Consultanților Fiscali (CCF) solicită Ministerului Finanțelor lămurirea unei chestiuni în cazul contribuției la fondul de handicap, atunci când firmele aleg să cumpere bunuri și servicii pentru a se achita de o parte din obligația impusă de Legea nr. 448/2006: mai exact, dacă în cazul firmelor care nu au drept de a deduce TVA-ul aferent acelor bunuri și servicii valoarea în sumă echivalentă cu suma datorată la bugetul de stat ar trebui să reprezinte valoarea acestora inclusiv TVA sau fără. Citește articolul
Fac obiectul dreptului de proprietate intelectuală acele contracte ce îndeplinesc condițiile din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor, respectiv sunt opere originale de creații intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație sau forma de exprimare. Citește articolul
Din iulie 2021, comercianții care înlesnesc livrarea de bunuri sau prestarea de servicii cu ajutorul piețelor online, platformelor sau portalurilor vor fi obligați să țină evidențe speciale privind TVA-ul, conform unui proiect de OUG inițiat luni de Ministerul Finanțelor. Însă asta numai dacă livrarea sau prestarea se fac către persoane neimpozabile. Citește articolul
Regimul de TVA cuprins în Codul fiscal a fost modificat punctual luni seară prin Ordonanța de urgență a Guvernului 19/2021. Schimbările se aplică deja de la apariția actului normativ. Citește articolul
De la 1 iulie se aplică noi reguli privind TVA-ul în materia comerțului electronic intracomunitar, reguli ce vizează toate firmele din România, din alte state membre UE și chiar și din afara UE care vând online bunuri și servicii către persoanele fizice din UE (consumatori finali). Pentru a veni în ajutorul celor vizați de noile reglementări, Comisia Europeană (CE) a publicat recent un set de îndrumări de aplicare a acestora. Citește articolul