Ziua de 1 iunie e liberă pentru toți angajații, fie că au copii sau nu, însă cei care au copii pot primi și cadouri de la angajatori pentru aceștia, în cuantum netaxabil de 300 de lei/copil. Spre deosebire de Paște sau de Crăciun, pentru 1 iunie nu se pot acorda cadouri decât în beneficiul copiilor minori, ceea ce înseamnă că angajații fără copii nu se pot încadra la astfel de cadouri netaxabile. Citește articolul
Amnistia fiscală pentru tichetele cadou recalificate de Fisc se aplică în mod expres pentru situațiile în care sumele au fost reîncadrate din venituri din alte surse în venituri salariale. Din acest motiv, specialiștii de la D&B David și Baias spun că încă există riscul unor controale și recalificări în situațiile în care firmele au aplicat alt tratament fiscal decât cel vizat de amnistie, însă chestiunea este mai complexă de-atât. Citește articolul
Problema tichetelor cadou acordate angajaților partenerilor contractuali a fost încă de la momentul reglementării juridice și fiscale una extrem de controversată din perspectiva tratamentului fiscal aplicabil acestora, respectiv acela de venituri de natură salarială ori venituri din alte surse. Saga tichetelor cadou a luat sfârșit prin promulgarea Legii nr. 43/2023 pentru anularea unor obligații fiscale. Citește articolul
Amnistia fiscală recent introdusă pentru tichetele cadou acordate salariaților partenerilor de afaceri nu prevede absolut nimic despre deciziile de impunere care în prezent sunt contestate pe cale administrativă sau pe cale judecătorească. Potrivit specialiștilor, asta înseamnă că situația lor rămâne incertă cel puțin până când vom avea o procedură de la Fisc pentru aplicarea amnistiei fiscale. Citește articolul
Ziua Femeii reprezintă pentru angajatori una dintre ocaziile în care pot acorda tichete cadou cu un regim fiscal avantajos, dar numai pentru propriile angajate. Citește articolul
În contextul apariției unei amnistii fiscale pentru tichetele cadou recalificate de autorități în ultimii ani, este important de precizat că restituirea va viza numai sumele stabilite în plus prin deciziile de impunere, nu și cele plătite inițial de angajatori. Citește articolul
Tichetele cadou primite de salariați de la terți, în perioada 26 mai 2006 - 31 decembrie 2020, nu mai pot fi reîncadrate din venituri în alte surse în venituri salariale, conform unei legi care a introdus recent o amnistie pentru aceste recalificări. Asta înseamnă că amnistia se aplică și celor care încă riscau să primească decizii de impunere pe această temă de la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF). Citește articolul
O amnistie fiscală care să rezolve problema companiilor care au acordat în trecut tichete cadou salariaților partenerilor de afaceri a fost oficializată vineri, legea dată în acest sens trecând de două ori prin procesul parlamentar de legiferare. Astfel, după ce amnistia va primi o procedură de aplicare prin ordin al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), contribuabilii vor scăpa de sumele suplimentare de plată stabilite de inspectori atunci când s-au reîncadrat veniturile din tichete cadou în venituri salariale. Măsura se va aplica și celor care deja au plătit sumele suplimentare stabilite de ANAF la reîncadrare, însă la cerere. Citește articolul
Amnistia fiscală care ar rezolva problema companiilor care au acordat în trecut tichete cadou salariaților partenerilor de afaceri, venituri care au fost reîncadrate ulterior de Fisc în venituri salariale, ar putea să nu mai iasă din Parlament, opinează specialiștii. În condițiile în care există probleme mari la bugetul de stat, este posibil ca amnistia să rămână doar la stadiul de promisiune. Citește articolul
La final de an, mulți angajatori se gândesc să acorde diverse cadouri, fie în bani, fie în natură, angajaților lor și/sau copiilor acestora. Fie că vorbim de tichete cadou, de prime de Crăciun, al treisprezecelea salariu sau bani de vacanță, iată câteva chestiuni esențiale despre regimul acordării lor: Citește articolul