Timbrul de mediu, ce trebuie plătit la prima înmatriculare a unei maşini sau la prima schimbare de proprietar a acesteia, a fost declarat parţial ilegal printr-o decizie recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE). Mai exact, nu taxarea în sine este problematică, ci faptul că există o scutire de la plata timbrului de mediu pentru maşinile deja înmatriculate pentru care s-a plătit (dar nu s-a restituit) una dintre vechile taxe auto declarate ilegale. Citește articolul
Fiscul a aprobat, printr-un act normativ publicat recent în Monitorul Oficial, o nouă procedură de stabilire a timbrului de mediu pentru autovehicule. Documentul vine, în principal, ca urmare a schimbării sistemului fiscal şi a introducerii unei noi situaţii în care contribuabilii trebuie să achite această taxă. Citește articolul
Obligația de completare a numărului de evidență a plății a fost suspendată până pe 31 decembrie 2016 pentru majoritatea contribuabililor, conform unui ordin al Ministerului Finanțelor Publice (MFP) publicat în luna noiembrie în Monitorul Oficial. Potrivit reglementărilor, în perioada de suspendare, numai anumiți operatori economici vor fi nevoiți să completeze numărul de evidență a plății. Citește articolul
În anul 2016, proprietarii de maşini trebuie să plătească mai mulţi bani pentru timbrul de mediu. Conform legislaţiei în vigoare, valoarea în lei a acestei taxe se calculează în funcţie de cursul de schimb valutar al monedei euro la o anumită dată din an. Deoarece cursul de schimb ce este folosit în 2016 la determinarea timbrului de mediu este mai mare faţă de cel utilizat în 2015, cuantumul acestuia creşte. Citește articolul
Persoanele care au platit taxa speciala pentru autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisiile poluante vor avea posibilitatea de a cere restituirea integrala a sumei achitate, fara a deschide o actiune in instanta, conform unui act normativ care a intrat astazi in vigoare. Pana ieri, proprietarii de autoturisme puteau sa ceara inapoi doar banii platiti in plus, in cazul in care taxa auto era mai mare decat timbrul de mediu. Citește articolul
Noi reguli pentru obtinerea permisului auto, doua tipuri de entitati juridice vor putea fi infiintate in Romania, taxa auto achitata inainte de intrarea in vigoare a timbrului de mediu va fi restituita, noi dispozitii privind concediul si indemnizatia de crestere a copilului au intrat in vigoare, iar noi fapte vor fi inscrise in cazierul fiscal. Despre toate aceste subiecte publicate de AvocatNet.ro in aceasta saptamana, cat si despre alte teme de actualitate, puteti afla din materialul urmator. Citește articolul
O noua categorie de autovehicule va fi introdusa pe lista celor scutite de plata timbrului de mediu, conform unui proiect de act normativ adoptat luni de Senat. Propunerea legislativa a fost aprobata initial de Guvern luna trecuta. Citește articolul
Suma pe care trebuie sa o platiti pentru timbrul de mediu in anul 2015 poate fi calculata cu ajutorul unui calculator pus la dispozitie de Agentia Nationala de Administrare Fiscala pe pagina proprie de internet. Citește articolul
Cei care cumpara un autovehicul second-hand de pe piata interna, care are data de prima inmatriculare inainte de 1 ianuarie 2007, trebuie sa plateasca timbrul de mediu, se mentioneaza intr-o decizie a Inaltei Curte de Casatie si Justitie, publicata ieri in Monitorul Oficial. Legislatia in vigoare prevede obligativitatea achitarii timbrului de mediu pentru masinile inmatriculate in Romania dupa 1 ianuarie 2007, insa in privinta masinilor second-hand cu prima data de inmatriculare inainte de aceasta data nu exista o interpretare unitara a prevederilor. Astfel, ICCJ a stabilit ca 1 ianuarie 2007 nu este un reper pentru exceptarea de la plata a timbrului pentru autovehiculele rulate, inmatriculate anterior acestei date. Citește articolul
Ultimul proprietar al unei masini pentru care a fost platit timbrul de mediu in Romania, dar care a fost scoasa ulterior din parcul auto national, poate sa solicite restituirea valorii reziduale a timbrului in baza unor documente care urmeaza sa aiba inscrisa o noua mentiune. Acest lucru este prevazut intr-un proiect de hotarare lansat ieri in dezbatere publica pe site-ul Ministerului Mediului. Recentele dispozitii vin in contextul in care in vara au fost propuse alte modificari la legislatia privind timbrul de mediu. Citește articolul