Ca-n fiecare an, și-n 2021, legislația din mai toate domeniile a suferit o serie de modificări, unele dintre ele vizând firmele, iar altele cetățenii. În acest context, prezentăm astăzi ce măsuri care vizează cetățenii se aplică chiar de mâine. Citește articolul
Luna viitoare, pensiile vor fi distribuite cu două zile întârziere față de restul lunilor din an, potrivit unui comunicat de marți al Poștei Române. Motivul întârzierii îl reprezintă faptul că banii pentru ianuarie vor pleca de la Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) către Poșta Română la începutul lunii, nu cu câteva zile înainte de finalul anterioarei luni, așa cum se întâmplă în restul anului. Citește articolul
Valoarea punctului de pensie va crește, începând cu 1 ianuarie 2022, de la 1.442 de lei, cât este în acest moment, la 1.586 de lei, potrivit unui OUG publicat miercuri în Monitorul Oficial. Totodată, pensia minimă va crește, de la începutul anului viitor, de la 800 de lei, cât este în prezent, la 1.000 de lei. Citește articolul
Aseară au fost oficializate mai multe măsuri strâns legate de bugetele de stat aferente anului 2021, potrivit unei noi ordonanțe de urgență. Printre altele, vorbim de modificări la viitoarea Lege a pensiilor și la Legea educației, dar și de restricții la emiterea voucherelor de vacanță. Citește articolul
După creșterea cu 14% a punctului de pensie de toamna trecută, următoarea creștere ar urma să mai aibă loc abia la anul. Citește articolul
Prevederea prin care parlamentarii voiau să anuleze majorarea punctului de pensie cu doar 14% pentru ca, în schimb, punctul de pensie să se majoreze cu 40% a fost declarată miercuri ca fiind neconstituțională, printr-o decizie dată de Curtea Constituțională a României (CCR). Astfel, legea care conține măsura neconstituțională se va întoarce în Parlament pentru reexaminare. Citește articolul
Guvernul a majorat pragul maxim al pensiei pentru care se acordă medicamente compensate cu 90%, potrivit unui act normativ recent apărut în Monitorul Oficial. Creșterea acestuia apare în contextul în care de azi a crescut și punctul de pensie, și pensia minimă garantată. Citește articolul
Pensiile de invaliditate care au devenit pensii pentru limită de vârstă înainte de 10 februarie 2020 vor fi revizuite din oficiu, informează Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Prin urmare, în situația în care cuantumul revizuit este mai mare decât cel aflat în plată, sumele astfel recalculate se acordă începând cu data de 10 februarie 2020. Citește articolul
Pensiile românilor urmează să crească semnificativ în anul 2020, conform prevederilor viitoarei Legi a pensiilor publice. Această măsură riscă să aducă mari probleme bugetare pentru Guvern, în următorii ani, iar specialiștii avertizează că singura soluție este o amânare a creșterilor. Totuși, autoritățile spun că se vor găsi soluții prin care să se evite amânarea majorărilor. Citește articolul
Chiar dacă acum suntem tineri și poate că, de multe ori, prezentul este cel care ne ocupă tot timpul, să nu uităm totuși că, în viitor, vom fi pensionari. Am convingerea că mulți dintre voi se gândesc de acum la pensie, la ce le va rezerva viitorul, la cum își vor administra pensia care va fi calculată conform veniturilor obținute în perioada în care au activat. Citește articolul