Programul ce va permite persoanelor fizice care vor casa o mașină mai veche de 15 ani să primească de la primăria din localitatea de domiciliu un stimulent în valoare de 3.000 de lei, cunoscut și sub numele de Rabla Local, va demara spre sfârșitul acestei luni. Totuși, pentru că fiecare primărie în parte va decide dacă participă sau nu la Rabla Local, programul ar putea să nu fie disponibil în toate localitățile din țară, iar cei ce locuiesc acolo să nu poată să-și caseze mașina veche și să primească banii de la stat pentru asta. Citește articolul
În curând, cei ce scot din circulație vehicule poluante și mai vechi de 15 ani vor putea cere de la primăria de care aparțin, în cadrul unui nou program Rabla, numit Rabla Local, un stimulent de casare în valoare de 3.000 de lei, sumă ce va putea fi cheltuită după bunul plac, fără să existe obligația cumpărării unei mașini noi. Cu condiția respectării caracteristicilor amintite, la casat vor putea fi duse mașini mici, microbuze și chiar autoutilitare sau autospeciale ușoare. Citește articolul
Cei ce vor casa și radia din circulație o mașină mai veche de 15 ani vor putea primi, de la primăria localității în care își au domiciliul, un stimulent în valoare de 3.000 lei, potrivit unui ordin al Ministerului Mediului, ce stabilește regulile unui nou program Rabla. Beneficiarii stimulentului de casare vor putea face orice vor dori cu banii obținuți în cadrul programului Rabla Local, cu excepția achiziției unei mașini la mâna a doua poluante. Citește articolul
Motivând succesul programului Rabla Plus, prin intermediul căruia românii pot cumpăra autoturisme electrice și hibride, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are în plan lansarea unui program similar pentru stimularea achiziției de autoturisme electrice pentru flotele comerciale, conform unui comunicat de presă recent. Citește articolul
Și în acest an, persoanele interesate să-și schimbe electrocasnicele vechi cu unele care consumă mai puțină energie pot cere bani de la stat prin intermediul programului Rabla pentru electrocasnice. O noutate apărută la Rabla pentru electrocasnice este că, din acest an, nu se mai pot cumpăra televizoare prin program. Potrivit calendarului stabilit de Administrația Fondului Pentru Mediu (AFM), programul va avea două sesiuni, prima dintre ele debutând acum câteva săptămâni, cu o etapă preliminară, cea a înscrierii în program. În a treia și ultimă etapă a acestei sesiuni, care începe mâine dimineață, se vor putea cere vouchere pentru cumpărarea de aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare. Voucherele acordate în ultima etapă au valoarea de 200 și 400 de lei. Citește articolul
Printr-un ordin oficializat vineri seară, Ministerul Mediului a modificat regulile desfășurării programului Rabla pentru electrocasnice, astfel încât, din acest an, achiziția de televizoare nu mai este posibilă prin program, iar cei interesați au mai puțin timp la dispoziție pentru a folosi voucherul obținut de la autorități. Citește articolul
Începând din acest an, cei ce vor să ceară bani de la stat pentru a cumpăra o mașină nouă pot casa două mașini vechi, nu doar una, ca până acum, indiferent dacă vorbim despre programul Rabla Clasic, prin care pot fi înlocuite mașinile vechi cu unele noi, cu un nivel de poluare mai mic, sau despre Rabla Plus, prin care se pot cumpăra mașini electrice sau hibride. Totuși, sumele pe care le pot primi cei ce predau două mașini în loc de una nu sunt nici pe departe duble față de situația în care se casează doar o mașină.
Citește articolulCompaniile și PFA-urile care vor să-și înlocuiască mașinile vechi cu unele noi se pot înscrie, începând de azi, în programul Rabla Clasic sau în programul Rabla Plus. Indiferent pentru care program optează, solicitanții se pot înscrie direct online pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), iar achiziția de mașini noi este condiționată de casarea unor autovehicule uzate. Citește articolul
Regulile programelor Rabla din acest an au fost schimbate major, una dintre cele mai importante noutăți apărute recent stabilind că de-acum, în cazul programului Rabla Plus, prin care se pot cere bani de la stat pentru achiziționarea de mașini electrice sau hibride, trebuie casată o mașină pentru asta. Până acum, obținerea banilor în cadrul programului Rabla Plus nu era condiționată de casarea unei mașini. Suplimentar, potrivit noilor reguli, ajutorul de la stat acordat prin programul Rabla Plus nu mai poate fi cumulat cu cel de la Rabla Clasic. Programele Rabla demarează chiar azi pentru persoanele fizice. Citește articolul
Programele Rabla Clasic și Rabla Plus pentru autoturisme vor fi lansate săptămâna viitoare, mai exact, marți, potrivit unui anunț de joi al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM). Din acest an, cei interesați să-și cumpere mașină nouă cu bani de la stat vor putea duce la casat două mașini în loc de una, potrivit noilor ghiduri ale programelor Rabla, oficializate tot joi. Citește articolul