ACCES GRATUIT
UPDATE: Rabla 2025 pentru persoanele fizice: Nu se vor putea cere bani pentru mașini pe motorină, iar vânzarea celor cumpărate prin program va fi interzisă timp de 18 luni
Programul Rabla are, de puțină vreme, un ghid dedicat persoanelor fizice, ce cuprinde ambele componente de până acum ale programului - Rabla Clasic și Rabla Plus. Noul ghid al programului Rabla pentru persoanele fizice stabilește, printre altele, interdicția de a finanța achiziția de autovehicule cu motoare diesel și interdicția de înstrăinare a celor cumpărate cu bani de la stat timp de un an și jumătate. Persoanele fizice se vor putea înscrie în program începând cu 30 septembrie.
Articolul continuă mai jos
Ministerul Mediului a publicat recent în Monitorul Oficial
Ordinul 2.369/2025, care conține
ghidul programului Rabla pentru persoanele fizice. Înscrierea persoanelor fizice în program va fi posibilă din
dimineața zilei de 30 septembrie.
Noul ghid al programului Rabla pentru persoanele fizice stabilește detaliile desfășurării acestuia, respectiv conține prevederi legate de sursa de finanţare, cuantumul şi condiţiile de acordare a ecotichetului, dar și criteriile de eligibilitate.
În primul rând, în ghid este prevăzut faptul că
persoanele fizice pot solicita cel mult două ecotichete în cadrul unei sesiuni de înscriere, câte unul pentru fiecare autovehicul nou care urmează a fi achiziționat.
De asemenea, s-a stabilit că persoanele fizice nu mai pot cumpăra mașini diesel prin programul Rabla.
"AFM (Administrația Fondului pentru Mediu - n. red.) nu finanțează achiziționarea autovehiculelor alimentate cu combustibil motorină".
Apoi, cei ce primesc bani de la stat pentru cumpărarea unui vehicul nou, mai puțin poluant,
nu-l vor putea vinde timp de 18 luni, chiar dacă autovehiculul a fost achiziționat prin leasing financiar.
Pentru înscrierea în noul program Rabla,
solicitanții vor fi cei care vor trebui să completeze, într-o aplicație informatică gestionată de AFM,
o cerere în acest sens și să încarce toate documentele necesare, inclusiv cele ce dovedesc casarea unei mașini.
De asemenea, beneficiarul unei finanțări prin programul Rabla va fi obligat să menţină şi să întreţină autocolantul aplicat de producător pe autovehiculele noi în bună stare până la finalizarea perioadei de monitorizare a proiectului.
Valoarea ecotichetului ce va putea fi solicitat, după lansarea sesiunii de înscriere în program, este de:
- 10.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (cu ardere internă, inclusiv motorizare GPL/GNC) sau a unei motociclete;
- 12.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
- 15.000 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou plugin hibrid sau a unei motociclete electrice;
- 18.500 lei pentru achiziționarea unui autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate ,
Financiar și Contabilitate,
Protecția Mediului (EHS) ,
Achiziții (Procurement),
Management Risc și Control Intern ,
Logistică și Supply Chain ,
Sustenabilitate și CSR (ESG) ,
Comunicare și Relații Publice (PR) ,
Administrativ și Imobiliare (Facilities) ,
Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 1.231/2025
Citește mai mult despre
ghid rabla,
program rabla,
programul rabla,
voucher program rabla,
casare,
cumparare masina,
program rabla 2025 2030,
rabla,
rabla clasic,
rabla plus,
rabla 2025 persoane fizice
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări:
office@avocatnet.ro
Comentarii articol (7)