Părinţii beneficiază de o serie de drepturi conform legislaţiei naţionale, printre ele numărându-se atât concedii pentru creşterea şi îngrijirea copilului, ci şi indemnizaţii pentru aceste concedii, precum şi zile libere pentru îngrijirea lor. Citește articolul
Persoanele fizice autorizate (PFA) care vor intra în concediul de creștere a copilului (CCC) vor putea să își desfășoare activitatea și pe parcursul concediului și să realizeze venituri nelimitate fără să piardă indemnizația de creștere a copilului, conform unui proiect legislativ înregistrat la Senat pentru dezbatere. Citește articolul
Valoarea minimă a indemnizației pentru creșterea copilului a crescut, de la 1 ianuarie 2018, de la 1.233 la 1.250 de lei, fiind raportată acum la valoarea indicelui social de referință (ISR). Citește articolul
Oricare dintre părinți poate cere, în anumite condiții, concediul și indemnizația de creștere a copilului, potrivit legislației în vigoare. Anul 2016 a adus modificări importante modului de acordare a concediului, iar de azi avem din nou o plafonare a indemnizației aferente, însă una mult mai generoasă decât precedenta. În aceste condiții, readucem în prim-plan principalele informații ce trebuie știute despre concediul și indemnizația de creștere. Citește articolul
De azi, indemnizația lunară primită de părinți pentru creșterea copilului nu poate fi mai mare de 8.500 de lei, potrivit unui proiect de act ce a fost publicat recent în Monitorul Oficial. Chestiunea plafonării indemnizațiilor a fost discutată în spațiul public încă din luna mai a acestui an. Citește articolul
Concediul de creștere a copilului (CCC) până la doi sau până la trei ani poate fi acordat oricăruia dintre părinți, dacă sunt îndeplinite condițiile legale privind veniturile impozabile. Și mai mult decât atât, legislația impune chiar ca, în situația în care mama a intrat în concediu, tatăl să stea și el o lună acasă în locul ei. Cât despre banii pe care-i poate primi tatăl în perioada de CCC, nu se stabilește decât un cuantum minim și faptul că pot avea dreptul la obținerea și a altor venituri, dar în anumite condiții. Dacă cel mic este bolnav însă, tații angajați pot cere intrarea în concediu pentru îngrijirea acestuia, iar condițiile de îndeplinit sunt mai puține. Și în acest caz, concediul este însoțit de o anumită sumă de bani. Citește articolul
Părinții salariați trebuie să știe că au dreptul la o serie de concedii și la indemnizațiile aferente pentru a putea îngriji de copilul nou-născut, de cel bolnav sau cu un anumit handicap ori pentru creșterea micuțului: concediul de maternitate, cel de risc maternal, concediul paternal, concediul de creștere a copilului, concediul de acomodare oferit celor care adoptă, cel pentru îngrijirea copilului bolnav, precum și zilele libere pentru controlul medical de rutină al copilului. Citește articolul
La nașterea unui copil, părinții pot solicita intrarea în concediul de creștere și, astfel, pot beneficia de o indemnizație lunară. Limita minimă a acestei indemnizații s-a modificat, începând de astăzi, odată cu creșterea salariului minim. Citește articolul
În condițiile în care parlamentarii au eliminat recent limita maximă a sumei ce se poate acorda lunar unui părinte aflat în concediul pentru creșterea copilului, indemnizațiile pot avea de-acum și cuantumuri enorme. În acest sens, Ministerul Muncii a prezentat un top al indemnizațiilor acordate în prezent, acesta fiind dominat de un părinte din județul Sibiu, care încasează lunar peste 150.000 de lei. Citește articolul
La cerere, părinţii se pot bucura de concediul pentru creşterea copilului şi de indemnizaţia lunară aferentă, potrivit legislaţiei. Pentru ca acest lucru să fie posibil, indiferent că solicitantul este mama sau tatăl, de-acum trebuie respectate noi reguli. Principalele schimbări aplicabile de azi vizează introducerea duratei unice de concediu şi eliminarea plafonului maxim al indemnizaţiei. Citește articolul