Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Firmele pot alege de la începutul acestei luni să aplice în mod opțional split TVA, sistemul urmând să se aplice obligatoriu din ianuarie 2018, conform prevederilor Ordonanței Split TVA. Deschiderea și utilizarea conturilor speciale de TVA va crește birocrația companiilor, care vor fi nevoite să țină o evidență a tuturor tranzacțiilor efectuate. Agenții economici se pot confrunta cu penalizări importante în cazul în care înregistrează și plătesc greșit TVA-ul, iar corecțiile necesare nu sunt întotdeauna ușor de făcut, având în vedere restricțiile impuse asupra disponibilului existent în contul de TVA. Citește articolul
Sistemul plății defalcate a taxei pe valoarea adăugată (supranumit split TVA în spațiul public) va trebui aplicat și de către persoanele fizice autorizate (PFA) plătitoare de TVA. Asta înseamnă că și activitatea acestora va fi afectată de introducerea sistemului split TVA. Citește articolul
Contractul de locațiune imobiliară, așa cum e denumit în termeni juridici în Codul civil, este cel mai util instrument atât pentru cel care închiriază, cât și pentru studentul care stă în chirie. Prevederile din Codul civil trebuie să reprezinte punctul de pornire la încheierea oricărui astfel de contract. Ce relevanță are pentru chiriaș că respectivul contract e înregistrat la Fisc? Când poate fi dat afară din locuință și ce reparații are de plătit? La aceste chestiuni și alte câteva ne indică răspunsuri cât se poate de clare legea. Citește articolul
În momentul în care se dorește înființarea unei persoane fizice autorizate (PFA), a unei întreprinderi individuale sau a unei întreprinderi familiale, trebuie să se opteze pentru impozitare în sistem real sau pe bază de norme de venit, în momentul desfășurării de activități independente. Diferențele, respectiv avantajele și dezavantajele celor două metode sunt prezentate în cele ce urmează. Citește articolul
Legea serviciului public de alimentare cu energie termică ar putea suferi modificări semnificative, potrivit unui proiect de act normativ aprobat de Senat cu mai mulți ani în urmă și care se află acum în dezbaterile Camerei Deputaților, ce este For decizional. Astfel, debranșarea ar urma să fie interzisă în zonele unitare de încălzire, adică acolo unde funcționează un singur sistem de alimentare cu energie termică, în timp ce, în celelalte zone, debranșarea se va face cu respectarea mai multor reguli. Citește articolul
În contextul în care organele fiscale de la noi au condiționat rambursarea taxei pe valoarea adăugată (TVA), pentru o firmă nerezidentă, de dovedirea anumitor aspecte ulterioare achiziției, Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a sesizat Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), la solicitarea unei echipe de avocați. Prin decizia instituției europene, s-a obținut practic invalidarea practicii eronate a organelor fiscale române de a condiționa rambursarea TVA, achitată pentru un import de bunuri, de dovedirea „circuitului ulterior” al acestora. Citește articolul
Legislația în vigoare oferă firmelor plătitoare de impozit pe profit posibilitatea de a direcționa sub formă de sponsorizare, către organizații neguvernamentale (ONG), până la 20% din impozitul pe profit de plată. Totuși, numărul companiilor eligibile să acorde o astfel de facilitate a scăzut în ultimele luni, în condițiile în care tot mai multe societăți au devenit plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și nu mai pot sprijini asociațiile sau fundațiile, spre exemplu. Citește articolul
Pentru firmele din România cu asociați persoane juridice nerezidente, distribuirea dividendelor reprezentând cotă-parte din profit, ca urmare a hotărârii adunării generale a asociaților (AGA), ocazionează o serie de obligații declarative și de plată. Există însă și posibilitatea aplicării unor scutiri integrale în anumite condiții, evidențiate în cele ce urmează. Citește articolul