Rămâi informat cu avocatnet.ro, acum și pe Google News. Click aici și apasă pe urmărește-ne (follow sau steluță)!
Una din problemele pe care și le-ar putea pune oricine după ieșirea din starea de urgență (15 mai) este situația deplasărilor dintr-o localitate în alta. Va fi necesară, pentru astfel de deplasări, completarea și prezentarea unei declarații sau nu? Autoritățile nu par să transmită un mesaj clar în acest sens. În plus, apare o altă problemă. O declarație ar limita dreptul la liberă circulație al persoanelor, pentru că nu ar putea circula liber, ci doar pentru anumite motive. În acest sens, o astfel de limitare trebuie să fie justificată, în special prin referire la un cadru legal clar. Din păcate, un astfel de cadru nu există, la acest moment. Citește articolul
Săptămâna trecută, România a notificat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire faptul că Guvernul a activat derogarea prevăzută în articolul 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest lucru îi va permite țării noastre să ia măsuri necesare în situații de urgență, măsuri care ar putea crea o ingerință (o limitare) în drepturile prevăzute de Convenție. Însă orice astfel de ingerință trebuie, în continuare, să fie justificată, astfel încât statul român este obligat să asigure respectarea drepturilor omului. Citește articolul
O situație foarte frecventă în cadrul instituțiilor publice românești este lipsa de coordonare și de coerență în activitatea acestora în raport cu persoanele care le folosesc serviciile. În situații extreme, aceste persoane ar putea să primească inclusiv informații contradictorii cu privire la permisibilitatea anumitor comportamente/acte sau cu privire la îndeplinirea corectă a anumitor proceduri. Dacă acest lucru se întâmplă, statul român ar putea să fie sancționat în fața unor organisme supranaționale și să fie obligat să le plătească despăgubiri persoanelor prejudiciate. Citește articolul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a avut ocazia, recent, să se pronunțe asupra unei chestiuni sensibile în ceea ce privește relațiile de familie între părinți și copii. Mai exact, e vorba de posibilitatea de a-i limita unui părinte contactul cu copilul său, atunci când primul suferă de tulburări de personalitate. Într-o astfel de situație, Curtea consideră că existența unor tulburări de personalitate, prin ele însele, nu sunt suficiente pentru a limita astfel de relații de familie. Este necesar să se arate, cu exactitate, cum ar afecta astfel de tulburări un copil, pentru a-i fi limitat contactul cu părintele său. Citește articolul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat România pentru încălcarea Convenției Europene a Drepturilor Omului, după ce autoritățile nu au investigat corespunzător anumite fapte de violență domestică, printre care amenințări, posibile violențe fizice și posibile încălcări ale secretului corespondenței unei femei, din partea fostului soț al acesteia. Statul este obligat să îi plătescă persoanei ce a suferit încălcările Convenției zece mii de euro. Citește articolul
Într-o lume în care tehnologia evoluează într-un mod ce le permite angajatorilor să își monitorizeze salariații în feluri tot mai inedite și (ar spune primii) eficiente, există, de multe ori, o delimitare foarte fină și care nu este imediat perceptibilă între ceea ce este legal și ilegal. Așa a fost situația cu un angajator cipriot care a vrut să folosească un sistem de profilare automat bazat pe absențele medicale ale angajaților, pentru a îmbunătăți eficiența firmei. Autoritatea de protecție a datelor din Cipriu, în schimb, a considerat acest lucru ca fiind ilegal (prin raportare la Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR) și a amendat angajatorul cu 82.000 de euro. Citește articolul
Podcasturile au luat internetul cu asalt în ultimii ani, și nu e deloc de mirare. Ducem vieți din ce în ce mai active, cu mulți „timpi morți” petrecuți în mijloace de transport ori în mașină, în drum spre casă și birou. Ca să nu mai vorbim că noi, avocații, petrecem lunar ore întregi așteptând în instanțe, la cozi în instituții publice ori cu deplasări în afara orașului. Pentru aceste momente, dar și pentru clipele când lăsăm munca deoparte ca să ne relaxăm, podcasturile sunt varianta perfectă. Iar dacă nu știi de unde să începi, poți încerca oricare dintre recomandările de mai jos: Citește articolul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a analizat un caz similar cu cel din Caracal și a concluzionat că statul în cauză, Polonia, nu a respectat dreptul la viață al unei persoane care a fost răpită și omorâtă. În esență, statul trebuia sa acționeze pentru a preveni moartea persoanei dispărute, în special în condițiile în care existau elemente care ar fi justificat reacția autorităților. Citește articolul
Mai multe cupluri homosexuale au dat recent România în judecată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), reclamând încălcarea dreptului la viață privată și de familie. În esență, aceste persoane susțin că nu au putut beneficia de recunoaștere legală a familiilor lor, ceea ce a avut și are consecințe grave în viața lor de zi cu zi. Citește articolul
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat, recent, Turcia pentru că doi deținuți nu au putut să utilizeze calculatoare, pentru continuarea studiilor. Practic, hotărârea are la bază încălcarea dreptului la educație, drept care este expres prevăzut în primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În concret, celor doi condamnați care își executau pedeapsa în închisoare le-a fost refuzat accesul la calculatoare, pentru varii motive. Mai exact, era vorba de faptul că nici unul din cei doi deținuți nu ar fi fost înscris în cadrul vreunui curs. De asemenea, în cazul unuia dintre condamnați, autoritățile turce au justificat refuzul și în baza faptului că exista riscul de securitate ca deținutul să comunice cu alți membri ai unui grup infracțional organizat. Citește articolul