avocatnet.ro explicăm legislația
Caută (ex. salariu minim) 543 soluții astăzi
Acasă Subiect: date sensibile
Subiect: date sensibile
ACCES GRATUIT

Părinții și elevii o să semneze declarații că nu înregistrează cursurile online, deși fapta asta era ilegală și până acum

Alexandros Bakos în Salarizare, taxare & relația cu statul
Redactor, avocatnet.ro
28 Octombrie 2020 | 4 | 2427 | Timp de citire: 3 min.

În contextul desfășurării online a școlii, Ministerul Educației le cere părinților și elevilor să semneze declarații conform cărora aceștia nu vor înregistra și nu vor distribui orele desfășurate online. Trebuie precizat că aceste acțiuni erau, oricum, interzise de legislația în vigoare. Semnarea acelor declarații, însă, ar putea demonstra că școala și-a luat toate măsurile pentru a respecta confidențialitatea datelor elevilor participanți la ore online. Astfel, și-ar lua măsuri suplimentare pentru a evita să fie trasă la răspundere pentru eventuale prejudicii cauzate prin eventuala filmare și distribuire neautorizată a cursurilor școlare pe internet, de către elevi. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Ce trebuie să știe pacienții despre prelucrarea datelor lor, atunci când beneficiază de servicii medicale

Alexandros Bakos în Date personale & viața privată
Redactor, avocatnet.ro
13 Octombrie 2020 | 0 | 2188 | Timp de citire: 2 min.

Atunci când merg la consultații sau când primesc orice tip de tratament medical, persoanelor fizice le sunt prelucrate o serie de date personale sensibile (ce țin de sănătatea lor), iar acestea beneficiază de anumite garanții, având în vedere statutul lor special. O chestiune concretă e prelucrarea acelor date cu consimțământul pacientului. Însă acesta trebuie să știe că nu orice consimțământ e valid și, mai ales, că cei care îi acordă consultația sau tratamentul nu îi pot impune anumite chestiuni, cum ar fi o condiționare a furnizării serviciului medical de existența unui consimțământ. Acest lucru a fost abordat, recent, de Autoritatea română de protecție a datelor (ANSPDCP) 
în raportul de activitate pe 2019. Citește articolul

ACCES GRATUIT

Amprentele și alte date biometrice ar trebui prelucrate doar în situații în care acest lucru e strict necesar

Alexandros Bakos în Date personale & viața privată
Redactor, avocatnet.ro
5 Octombrie 2020 | 0 | 1872 | Timp de citire: 2 min.

Publicat recent, raportul Autorității române de protecție a datelor (ANSPDCP) pe anul 2019 clarifică o serie de aspecte concrete legate de prelucrarea datelor în anumite contexte, inclusiv cum pot fi prelucrate datele biometrice ale persoanelor (amprentele, imagini cu fețele celor vizați și altele asemenea (în esență, date ce țin de aspectele biologice ale persoanei). Cei vizați trebuie să știe că prelucrarea de asemenea date este permisă de legislația specifică, însă garanțiile care există, pentru a se evita abuzurile, sunt sporite. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Opinia Avocatului Poporului

Condiționarea, de către angajator, a revenirii la muncă a salariaților de efectuarea unui test coronavirus e excesivă

Alexandros Bakos în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
6 August 2020 | 0 | 1682 | Timp de citire: 2 min.

Avocatul Poporului (AP) consideră că un angajator nu ar putea să condiționeze revenirea la muncă a salariaților de efectuarea unui test pentru depistarea coronavirus, din cauză că o astfel de măsură este excesivă și în afara cadrului legal. Astfel, s-ar putea, conform AP, ca angajatorul să fie expus unor sancțiuni legale, în ipoteza în care impune astfel de condiționări pentru revenirea la muncă. Citește articolul

ACCES PREMIUM

Clarificări oficiale despre termoscanare: Luarea temperaturii se consideră prelucrare doar dacă datele sunt arhivate. Ce temei legal trebuie folosit?

avocatnet.ro în GDPR & Protecția datelor personale
9 Iulie 2020 | 3 | 2490 | Timp de citire: 3 min.

În urma unei solicitări făcute de avocatnet.ro, Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) a clarificat că, atunci când termoscanarea unei persoane este urmată de arhivarea datelor rezultate, atunci această acțiune este considerată o prelucrare de date ce atrage obligația pentru cel ce a făcut prelucrarea să respecte Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR). Citește articolul

ACCES PREMIUM

Ghid oficial: Salariații ar putea fi testați pentru coronavirus în baza interesului legitim. Reguli generale pentru prelucrarea datelor

Alexandros Bakos în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
21 Mai 2020 | 0 | 1058 | Timp de citire: 3 min.

Autoritatea britanică de protecție a datelor - care, la fel ca cea din România, este ținută de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR) - a emis un ghid pentru angajatorii care intenționează să își testeze salariații, pentru coronavirus. Un aspect interesant al ghidului e că, în opinia acelei autorități, angajatorii ar putea să folosească temeiul interesului legitim pentru a putea să își testeze salariații. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Coronavirus

Ce zic autoritățile române despre cum poți prelucra datele personale ale angajaților

Alexandros Bakos în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
19 Martie 2020 | 0 | 1665 | Timp de citire: 1 min.

Foarte multe firme se confruntă cu necesitatea de a le asigura salariaților sănătatea în timpul activității și, astfel, ar putea fi nevoite să prelucreze date personale privitoare la sănătatea angajaților. Pentru că prelucrarea datelor medicale este, în mod obișnuit, restricționată puternic, Autoritatea română de protecție a datelor (ANSPDCP) a emis un comunicat privitor la felul cum pot fi prelucrate astfel de date, de către angajatori. Citește articolul

ACCES PREMIUM

GDPR și prelucrarea datelor medicale ale salariaților: Ce (nu) pot face angajatorii în contextul coronavirusului

Alexandros Bakos în Relații de muncă & Asigurări sociale
Redactor, avocatnet.ro
11 Martie 2020 | 1 | 4392 | Timp de citire: 3 min.

Având în vedere că riscul infectării cu coronavirus la locul de muncă poate fi destul de ridicat, angajatorii ar putea să se simtă nevoiți să ia măsuri pentru a preveni astfel de situații - pe cât posibil. Însă aceștia trebuie să știe că, din cauză că discutăm de aspecte de sănătate ale salariaților, angajatorii nu pot, pur și simplu, să colecteze și să divulge orice astfel de date, cu privire la cei care lucrează pentru ei. De aceea, prezentăm mai jos ce poate face un angajator și ce nu poate face, prin raportare la legislația privind protecția datelor. Citește articolul

ACCES PREMIUM

De principiu, angajatorii nu pot crea un sistem de profilare a angajaților bazat pe absențe medicale

Alexandros Bakos în GDPR & Protecția datelor personale
Redactor, avocatnet.ro
13 Februarie 2020 | 0 | 1627 | Timp de citire: 2 min.

Într-o lume în care tehnologia evoluează într-un mod ce le permite angajatorilor să își monitorizeze salariații în feluri tot mai inedite și (ar spune primii) eficiente, există, de multe ori, o delimitare foarte fină și care nu este imediat perceptibilă între ceea ce este legal și ilegal. Așa a fost situația cu un angajator cipriot care a vrut să folosească un sistem de profilare automat bazat pe absențele medicale ale angajaților, pentru a îmbunătăți eficiența firmei. Autoritatea de protecție a datelor din Cipriu, în schimb, a considerat acest lucru ca fiind ilegal (prin raportare la Regulamentul general privind protecția datelor - GDPR) și a amendat angajatorul cu 82.000 de euro. Citește articolul

ACCES PREMIUM
Lege oficializată

UPDATE Furnizorii de servicii de plată, obligați să protejeze datele sensibile privind tranzacțiile financiare

Alexandros Bakos în Aspecte juridice
Redactor, avocatnet.ro
14 Noiembrie 2019 | 0 | 2333 | Timp de citire: 2 min.

Datele sensibile reprezintă un concept care, după intrarea în vigoare a Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), a primit multă atenție. În cadrul GDPR, ele se referă la date care țin de anumite aspecte foarte importante ale persoanei (sănătatea, sexualitatea, orientările politice etc.). În viitor, însă, va mai exista un tip de date cu caracter sensibil, pe care firmele care oferă servicii de plată vor trebui să le respecte - e vorba, mai exact, de date sensibile privind tranzacțiile financiare, și anume acele informații care ar putea fi utilizate în scopul fraudării. Pentru că regulile privind aceste noi date sensibile sunt cuprinse într-un act normativ altul decât GDPR, și obligațiile ce îi vizează pe operatorii care lucrează cu ele vor fi diferite decât cele prevăzute în Regulament. Citește articolul