Multe persoane s-au lovit, cu siguranță, de condiționarea accesului ocazional într-o clădire (de birouri, de exemplu) de furnizarea anumitor date personale din actul de identitate, la cererea paznicului. Însă, având în vedere că folosirea datelor personale a ajuns, mai nou, în atenția tuturor odată cu aplicarea Regulamentului general privind protecția datelor (sau GDPR, pe scurt), practica solicitării datelor personale pentru accesul într-o clădire este considerată legală sau ilegală? Citește articolul
În cazul în care o prelucrare de date cu caracter personal implică riscuri ridicate, este necesară, conform Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR), realizarea unei evaluări a impactului prelucrării asupra drepturilor și libertăților persoanelor vizate (sau, pe scurt, DPIA). Procesul realizării unei evaluări de impact este complex și trebuie să aibă în vedere o serie de lucruri importante. Citește articolul
Analiza de risc la securitate fizică ar fi trebuit să devină obligatorie de astă-vară pentru toate firmele înființate înainte de iunie 2012, în condițiile în care cele constituite ulterior acestui moment au oricum o astfel de obligație în prezent. Totuși, Guvernul a aprobat anul trecut amânarea cu încă un an a acestei obligații, invocând, printre altele, numărul insuficient de experți abilitați în acest domeniu. Cum nu a mai apărut altă amânare între timp, obligația de a avea această analiză le revine, de duminică, tuturor firmelor, inclusiv celor deschise înainte de iunie 2012. Citește articolul
De duminică, inclusiv firmele înființate înainte de iunie 2012 sunt obligate să aibă o analiză de risc la securitate fizică, pentru celelalte obligația existând deja în legislație. Acolo unde analiza lipsește, autoritățile pot da amenzi chiar și de câte 10.000 de lei, așa cum s-a întâmplat la începutul acestui an în cazul proprietarului unui cabinet stomatologic, unde polițiștii au dat amenda pentru lipsa analizei chiar cu ocazia raportării unei spargeri. Citește articolul
Sunt obligate să asigure paza bunurilor sau a valorilor cu orice titlu deținute nu doar entitățile publice, ci și societăţile reglementate de Legea societăţilor, indiferent de natura capitalului social, precum și alte organizații care dețin bunuri sau valori. Nu doar analiza de risc trebuie să constituie o preocupare, deși ea e punctul de plecare, ci și faptul că, de exemplu, unele entități au de bifat cerințe minimale de securitate, iar pasivitatea firmelor le poate aduce amenzi și de peste 10.000 de lei. Citește articolul
Firmele care sunt vizate de luarea măsurilor de pază și protecție a bunurilor, valorilor și persoanelor trebuie să vadă care sunt cerințele minimale de securitate pe care legislația le impune în sarcina lor. În funcție de specificul activității, de pildă, pot fi necesare mai multe măsuri sau sunt impuse anumite cerințe. Apoi, legislația lămurește și cum pot proceda unitățile care se află în aceeași clădire, în special în raport cu efectuarea analizei de risc. Citește articolul
Elaborarea unui plan de pază e necesară, potrivit legislației privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, în acele cazuri în care analiza de risc la securitate fizică impune luarea unor măsuri anume. Altfel spus, nu e necesară pentru toate firmele, ci doar de la caz la caz. Doar că firmele care sunt obligate să-și facă acest plan de pază, care stă și la baza unor alte măsuri necesar a fi luate, trebuie depus la autorități, într-un timp relativ scurt, pentru a se evita sancționarea cu amenzi de mii de lei. Citește articolul
Firmele care trebuie să ia anumite măsuri minime de securitate cu privire la bunurile și valorile deținute și cu privire la persoane pot fi amendate serios de către organele de control. Prevederile legale în vigoare impun însă acordarea unor perioade de remediere a problemelor de securitate găsite, iar firmele au inclusiv posibilitatea de a scăpa cu sancțiuni minore. Citește articolul
Lipsa analizei de risc la securitate fizică este sancționabilă cu amenzi contravenționale de mii de lei, potrivit legislației în vigoare. Amenzile sunt date de polițiști, care, e adevărat, pot constata lipsa analizei și cu ocazia reclamării unei fapte penale comise la sediul firmei care are obligația de a lua măsuri de pază a bunurilor și persoanelor. Lipsa analizei nu înseamnă însă că poliția va refuza să țină seama de sesizarea faptei penale și nu înseamnă nici favorizarea făptuitorului. Citește articolul
Cel care vrea să devină evaluator de risc la securitate fizică trebuie să se înscrie într-un registru special, potrivit legii, având la bază competenţe profesionale atestate pentru ocupaţia de evaluator de risc la securitatea fizică. Aceste competențe pot fi dobândite printr-un curs special, la care nu pot participa însă decât cei care au ceva experiență și studii în domeniu, care au măcar o diplomă de licență și sunt apți medical și psihologic. Citește articolul