Într-o hotărâre dată astăzi, Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) abordează conflictul dintre libertatea de stabilire și libera circulație a capitalurilor, pe de o parte, și necesitatea menținerii independenței profesiei de avocat, pe de altă parte, în contextul unor norme germane care interzic deținerea părților sociale într-o societate de avocați de către „investitori pur financiari”. Curtea a concluzionat că o atare restricție este justificată și proporțională, având în vedere protecția independenței avocatului și buna administrare a justiției, reafirmând astfel dreptul statelor membre de a impune condiții stricte privind structura capitalului în societățile profesionale. Citește articolul
Prestatorii de servicii ar putea fi obligați să preia apelurile clienților în cel mult cinci minute de la inițierea acestora, riscând altfel amenzi de la 50.000 la 100.000 lei, potrivit unei propuneri legislative ce a primit azi votul favorabil al senatorilor. Citește articolul
În interacțiunea comerciant-client pot apărea, mai ales în perioadele în care volumul produselor vândute este mare, adică în perioadele cu reduceri de preț, diverse neînțelegeri sau chiar probleme, care nu-și găsesc întotdeauna o rezolvarea rapidă și facilă. Astfel, în cazul în care comerciantul nu a rezolvat situația apărută, cumpărătorul se poate adresa Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC). Citește articolul
O noua aplicatie, ce cuprinde date ale avocatilor cu drept de exercitare a profesiei, inscrisi in tablourile avocatilor barourilor membre, a fost lansata astazi de Uniunea Nationala a Barourilor din Romania. Prin intermediul portalului web, cei care au nevoie de un avocat pot afla o serie de informatii specifice despre avocati. Citește articolul