Creștem împreună! Datorită vouă, comunitatea avocatnet.ro a înregistrat 12,8 milioane de vizite în primele 7 luni din 2025.
Ordonanțele privind regimul străinilor și încadrarea și detașarea străinilor pe teritoriul României se modifică substanțial începând de mâine. Cele mai multe dintre modificări vizează regimul lucrătorilor înalt calificați: condițiile speciale de obținere a avizelor de angajare pentru aceștia se modifică, perioada minimă contractuală, dar și salariul minim cu care trebuie să fie plătiți. Citește articolul
Publicată recent în Monitorul Oficial, o lege privind regimul șederii și muncii străinilor în România stabilește noi condiții privind obținerea avizelor de angajare pe care angajatorii trebuie să le îndeplinească. Notabile sunt modificările ce privesc activitatea angajatorului: pe de o parte, nu mai sunt admisibile situațiile în care angajatorii funcționează doar pentru a facilita intrarea străinilor în România și, pe de altă parte, e nevoie ca activitatea pentru care se aduce un lucrător străin să se presteze efectiv în România. Pentru respectarea acestor condiții, cei de la Imigrări vor face vizite în teritoriu, la angajatori. Citește articolul
Ordonanțele privind regimul străinilor, încadrarea în muncă ori detașarea acestora pe teritoriul României vor fi modificate începând din 8 martie printr-o lege apărută azi în Monitorul Oficial. Cele mai importante prevederi din noul act normativ vizează dreptul de ședere temporară în scop de muncă, lucrătorii înalt calificați și avizele de angajare, inițiatorul acordându-le celor de la Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) și atribuții de control pentru a verifica angajatorii ce încadrează străini cu contract de muncă în România - de exemplu, să verifice dacă se prestează efectiv activitate în România, în condițiile legii, ori dacă angajatorul care a obținut viza nu s-a înființat special pentru a aduce străini aici. Citește articolul
Actualele norme pentru autorizarea și funcționarea agenților de muncă temporară urmează să fie înlocuite anul acesta. Condiții detaliate și mai numeroase pentru a solicita autorizarea, perioadă mai lungă de valabilitate a autorizațiilor, mai multe obligații dață de lucrători și sancțiuni mai dure sunt prinse într-un proiect de hotărâre analizat de redacția noastră. Citește articolul
Aprobat la final de 2023, contingentul de lucrători străini nou-admiși pe piața muncii în anul 2024 a rămas la fel ca cel din anul precedent - 100.000. Astfel, propunerea inițială de a majora contingentul cu 40% nu a fost aprobată până la urmă. Citește articolul
Primirea la muncă pe teritoriul României a unui străin fără aviz de angajare sau de detaşare, cu sau fără contract individual de muncă încheiat în formă scrisă ori a străinilor care se află ilegal pe teritoriul României este sancționată de lege cu amenzi între 10.000 și 20.000 de lei. Pe lângă amenzi însă, angajatorii riscă și sancțiuni complementare. Citește articolul
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) a anunțat mai devreme că vine în sprijinul angajatorilor interesați de primirea la muncă a străinilor cu eliminarea unor documente ce le sunt cerute acum în aplicația Portal IGI, printre care se numără, de exemplu, dovada publicării prin mijloace de informare în masă din România a unui anunț pentru ocuparea locului de muncă vacant. Citește articolul
Calendarul de controale ale Inspecției Muncii pe trimestrul II prevede demararea, începând de luna viitoare, a două campanii naționale de verificare a cerințelor de sănătate și securitate în muncă (SSM) ce vor viza transporatorii rutieri și activitățile de producție, depozitare și comercializare a carburanților auto. Mai multe acțiuni naționale sau locale vor avea loc în în domeniul prestării de servicii, asistență spitalicească și nu numai. Citește articolul
Deoarece nevoia de forță de muncă cerută în unele sectoare de activitate sau meserii nu poate fi acoperită de lucrătorii români sau cetățeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, a fost stabilit, de către Guvern, ca numărul de lucrători străini care vor putea să lucreze în România să fie, în 2023, la fel cel din acest an. Citește articolul
Inspecția Muncii a pregătit deja calendarul campaniilor și acțiunilor de control pentru 2023, unde sunt reluate multe dintre campaniile și acțiunile care s-au desfășurat și anul acesta. Vizate, ca de obicei, sunt sectorul de construcții, transportatorii, cabinetele medicale, prestatorii de servicii larg răspândite, precum activitățile de curierat, dar și sectorul HoReCa. Citește articolul