Reglementarea controalelor "sub acoperire" în turism e conținută de proiectul legii turismului, aprobat de curând de Guvern și care va ajunge acum în atenția parlamentarilor. Față de controalele generale ori prin sondaj, la controalele de tip "client misterios" funcționarul se va comporta ca orice alt turist, va plăti pentru bunurile și serviciile pe care le consumă și-i va aduce la cunoștință celui verificat abia la final că a fost supus unui control oficial. Citește articolul
Pentru nerespectarea regimului autorizărilor în domeniul turismului, hotelurile, pensiunile și alte tipuri de operatori economici cu activitate în turism (inclusiv intermediari și operatori persoane fizice) vor putea fi sancționați cu peste 70.000 de lei amendă, potrivit unui proiect de act normativ adoptat miercuri de Executiv și care va reprezenta viitoarea Lege a turismului în România. Proiectul cuprinde amenzi importante pentru cei care vor presta servicii sub nivelul pentru care sunt certificați, cei care se vor folosi de personal necalificat ori cei care nu vor avea niște minime dotări în locații, iar personalul de control va putea să suspende activitatea temporar pentru încălcarea unor astfel de obligații, suplimentar amenzilor aplicate. Citește articolul
Mai este o săptămână până la mult aşteptata vacanţă, iar pe litoral hotelierii şi proprietarii de cluburi şi terase fac ultimele pregătiri. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Deşi România are o treime din izvoarele termale şi minerale ale Europei, multe dintre staţiunile pentru tratament sunt în paragină. Citește articolul
Turismul românesc ar putea înflori dacă aceasta industrie ar avea şi suficient personal. Anul acesta s-au deschis peste o mie de hoteluri şi pensiuni în toată ţara. Citește articolul
Pe litoralul nostru se fac investiţii: patronii hotelurilor spun că au avut încasări bune peste vară, iar acum s-au apucat de modernizări pentru sezonul următor. Citește articolul
Când alege un hotel, turistul român este interesat în special de amabilitatea personalului de la recepţie, confortul din cameră sau ora eliberării. Citește articolul
avocatnet.ro și Digi24.ro vă prezintă cele mai importante știri ale dimineții. Citește articolul
Elevii și studenții de maximum 26 de ani, care sunt angajați în turism, ar putea scăpa de impozitul pe venit și contribuția la pensii (CAS), conform unui proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere. În prezent, aceștia nu sunt trecuți pe listele scutiților. Citește articolul