Cum poţi încuraja copilul fără să-l lauzi. Lecții învățate de la Alfie Kohn

Sunt cu copilul meu mare în etapa în care el învață scrisul de mână la școala online și am remarcat că, de la o vreme, s-au întețit și impulsurile mele de a-l lăuda, din dorința parcă de a compensa ceea ce nu poate avea prin ecran: interacțiune umană neintermediată, reacție promptă la ceea ce face sau spune și pur și simplu socializare pozitivă. În același timp, parcurg cărțile lui Alfie Kohn, în care lauda e considerată un dușman al motivației intrinsece. Cum să-mi încurajez copilul fără să-l laud în această perioadă și nu numai am aflat de la Alfie Kohn, sociologul care a schimbat complet perspectiva asupra parentingului și tot ce înseamnă stimuli externi pentru obținerea cooperării.

Ce e rău în laudă?

Din punctul de vedere al sociologului Alfie Kohn, atât pedepsele, cât și recompensele, deși aduc rezultate imediate, sunt cea mai scurtă cale de demotivare a copilului.

Lauda este pe deoparte o recompensă verbală, dar și un mod de evaluare externă, care îl face pe copil să se concentreze pe ”a se descurca bine”, în loc să depună efort pe sarcina în sine și deci pe învățare. De asemenea, ”orice stimul care face elevii să fie preocupați de randamentul lor, îi va determina să aleagă cea mai ușoară sarcină posibilă pentru atingerea scopului greșit (acela de a face bine, nu de a învăța)”, spune Kohn.

Cum să-mi încurajez copilul fără să-l laud?

Încurajarea și evaluarea nu sunt de nedespărțit. Simplul fapt că suntem atenți la ce fac copiii și arătăm interes față de activitățile lor este o formă de încurajare.

De fapt, această atenție și prezență este chiar mai importantă decât ceea ce spunem imediat ce copiii fac ceva minunat. Altfel spus, un ”Bravo!” aruncat în treacăt în timp ce ne gândim la ale noastre nu valorează nici pe departe la fel de mult cu conectarea cu copilul printr-un dialog despre ceea ce a realizat, chiar dacă nu conține și laude.

În cartea ”Parenting necondiționat”, autorul dă un șir de sugestii prin care putem scoate evaluarea (lauda) din rețeta învățării și astfel să-l ajutăm pe copil să se auto evalueze, deci să-și dezvolte motivația intrinsecă.

Descrie în loc să evaluezi

Când simțim că este potrivit să spunem ceva, putem pur și simplu să spunem ce am observat, să oferim o descriere complexă fără evaluare, lăsându-i astfel libertatea copilului de a hotărî cum se simte în legătură cu cele spuse. Printr-o declarație fără judecată transmitem că am observat ce a făcut și îi permitem totodată să se bucure de rezultat. Un ”Ai reușit!” poate fi mai de impact decât un ”Bravo!”.

Implică copilul în procesul de evaluare a muncii lui

Mult mai eficientă decât tehnica anterioară este utilizarea întrebărilor pentru a încuraja autoevaluarea. În cazul procesului de învățare a scrisului de mână, am aplicat această sugestie astfel. L-am încurajat pe el să aleagă din șirul de cuvinte scrise pe cel mai reușit, apoi i-am cerut să spună de ce a ales tocmai acel cuvânt, ce anume îl face să fie mai bine caligrafiat decât celelalte. Această analiză îl ajută să se concentreze pe exemplul bun și să învețe din el în loc să se uite doar la greșeli, cum s-ar întâmpla dacă am sublinia cuvintele nereușite.

Ce facem cu greșelile?

Concentrarea pe exemplul reușit și excluderea pedepselor nu înseamnă ignorarea greșelilor. De fapt, acestea din urmă oferă informații valoroase despre cum gândește elevul, ce anume a înțeles altfel. Așa că, greșeala nu e doar o oportunitate de învățare pentru elev, e o radiografie a predării pentru profesor. De aceea, procesul de corectare trebuie invariabil însoțit de explicații și de exemple corecte.

Ce îl face pe copil să fie motivat intrinsec?

Motivația externă este un combustibil puternic, dar care arde repede. Pe de altă parte, motivația internă oferă energie pe termen lung și ajută copiii să persevereze chiar și atunci când întâmpină piedici.

Pentru că învățarea este un proces de durată, este nevoie de multă motivație intrinsecă și aceasta, conform sociologului Alfie Kohn, se dezvoltă dacă reușim să menținem starea de curiozitate naturală a copilului. De exemplu, în timpul lecturii unui text, putem să ne oprim să-l întrebăm pe copil ce crede că s-a întâmplat mai departe sau de ce crede că personajul a procedat într-un anume fel.

Explicăm utilitatea. Nici noi, ca adulți, nu suntem dispuși să facem ceva dacă nu-i vedem rostul. Astfel, învățarea noilor lucruri trebuie să înceapă cu explicarea utilității lor. În cazul nostru: de ce ne ajută să știm să scriem și să citim, în ce contexte ne ajută să știm adunarea și scăderea.

Încurajăm prin reflecții, nu cu laude. Reflecțiile sunt înăbușite când ne năpustim asupra copiilor cu laude. Odată ce noi le evaluăm munca, ei încetează să mai gândească și să vorbească despre ce au făcut.

E greu să renunți la laude atunci când acesta e modul în care am fost educați la rândul nostru, de aceea, o etapă intermediară ar fi să însoțim evaluarea cu o descriere a ceea ce vedem sau cu întrebări pe marginea a ceea ce vedem.

Cu timpul, acela ”Bravo” fără conținut va dispărea de la sine, pentru că va fi înlocuit de ceva mult mai valoros, autoevaluarea copilului, iar noi doar ne alăturăm lor în celebrarea unor rezultate.

Articol preluat de pe www.totuldespremame.ro. Puteţi citi aici articolul original.