Celălalt nume al compromisului

Individual luate, și utilizate exclusiv în contextul copilăriei, niciuna dintre cele enumerate nu ar trebui să ne fi stricat la cap. Numai că, de primit le-am primit pe toate, vrac, de aproape fiecare dată când ne-a trecut prin cap să ne facem auzit glasul altfel decât în acord perfect cu membrii adulți ai clanului mioritic. Obediența continuă să fie una dintre valorile de bază ale unui parenting arhaic și inflexibil, care vede diferența ca pe o amenințare, nicidecum ca pe o manifestare a identității și creativității personale.

Ca strategie de coping cu divergențele naturale ale traiului în familie, aceiași genitori ne-au arătat doar două ipostaze mari și late – acord perfect sau conflict-crevasă, explozie de ură și agresiune care strivește și anihilează. Nu analiză, negociere sau rezolvare. Divergențele sunt soluționate întotdeauna în favoarea celui mai abuziv dintre membrii clanului, cu acceptul implicit și nenegociabil al celorlalți.

Cu alte cuvinte, modelul s-ar putea numi my way or the highway. Nu te învață nimeni că lăsatul de la tine combinat cu muclesul ancestral sunt nu numai păguboase, dar de-a dreptul nocive ca strategie de viață. Și te trezești că de fapt viitoarea ta familie va reproduce mai mult sau mai puțin imaginativ modelul familiei de origine, cu tiranii și cu victimele de rigoare, cu aparenta liniște supusă sau cu surprize conflictuale majore. 

Pentru că nu știm să purtăm o discuție în contradictoriu fără a ajunge la scandal și invective, sau, la polul opus, la o submisivitate nesănătoasă și auto-distructivă. Timp în care îți cânți singur în cap mantrele copilăriei – lasă de la tine, ține-ți gura, nu te certa, nu deranja, nu răspunde, nu te băga în seamă. De ce? Pentru că, nu-i așa, nu ești tu buricul pământului, nici cel mai deștept, nici cel mai nimic. Pentru că rolul tău este să lași de la tine. Să faci compromisurile dictate de clan, ca să fie bine, ca să meargă treaba.

Și pentru că, în chiar inima familiei, dar și oriunde altundeva în viață, există oameni care știu toate astea și nu vor ezita nici măcar o secundă să le folosească în avantaj propriu. Și care știu mai bine ca tine, și care abia așteaptă să îți facă ordine în viață, în timp ce de la tine vor emite pretenția supușeniei, și care vor invoca compromisul ca pe o valoare de bază a interacțiunilor umane. Și care nu-ți vor spune niciodată că celălalt nume a compromisului este trădarea de sine.