„Pentru personalul instituțiilor și autorităților publice, ziua de 29 noiembrie 2021 se stabilește ca zi liberă. Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă (...), instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021 potrivit planificărilor stabilite”, scrie în HG 1.237/2021, care a fost publicată de câteva minute în Monitorul Oficial.
Măsura se ia pentru a face o „punte” între zilele de weekend (27 și 28 noiembrie) și liberele legale pentru Sfântul Andrei și Ziua Națională a României (30 noiembrie și 1 decembrie).
Cu toate acestea, vor trebui să lucreze pe 29 noiembrie bugetarii care au locuri de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității. Totodată, vor lucra magistrații și personalul din cadrul instanțelor judecătorești care au procese de soluționat pe 29 noiembrie. În plus, și conducătorul unei entități publice poate cere, în mod justificat, să se lucreze în cadrul acesteia.
Deși nu se face vreo referire expresă la domeniul privat, angajatorii au oricum posibilitatea de a da liber propriilor salariați pe 29 noiembrie. Această decizie se ia individual, la nivel de angajator.
Conform Legii 153/2019, care a introdus acum câțiva ani o regulă nouă în Codul muncii, Guvernul trebuie să stabilească în fiecare an, printr-o hotărâre dată până în data de 15 ianuarie, toate zilele libere suplimentare de care vor beneficia bugetarii în anul respectiv (așa-zisele „punți” între weekend și liberele legale, atunci când sunt posibile). Pentru 2021, Guvernul n-a dat o asemenea hotărâre până la termenul din 15 ianuarie, astfel că, prin hotărârea de azi, s-a ignorat regula din Codul muncii.
ACCES GRATUIT
Lucia Tozaru, Redactor,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 1237/2021, LEGE nr 153/2019, LEGE nr 53/2003
Citește mai mult despre zile libere, zile libere suplimentare, bugetari, zile libere 2021, zi libera pentru bugetari, functionari publici
UPDATE: Oficial: 29 noiembrie este zi liberă pentru bugetari, dar se va recupera prin prelungirea programului
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Bugetarii vor avea o zi liberă în data de 29 noiembrie 2021, potrivit unei hotărâri oficializate în seara asta. Astfel, majoritatea angajaților de la stat vor avea o minivacanță de cinci zile în perioada 27 noiembrie - 1 decembrie. Totuși, ziua liberă suplimentară va trebui recuperată prin prelungirea programului de lucru.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Administrativ și Imobiliare (Facilities)
Articolul face referire la următoarele acte normative
HOTĂRÂRE nr 1237/2021, LEGE nr 153/2019, LEGE nr 53/2003
Citește mai mult despre zile libere, zile libere suplimentare, bugetari, zile libere 2021, zi libera pentru bugetari, functionari publici
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (2)