CEDO: Statul e vinovat de încălcarea dreptului la viață al victimei violenței domestice pe care nu a protejat-o de pericolul reprezentat de agresor

În vara lui 2017, Doamna V., cetățean bulgar, era împușcată mortal pe terasa unei cafenele din Sofia de către soțul său, de care se despărțise în fapt cu trei ani în urmă. În cei doi ani anteriori evenimentului, Doamna V. a făcut mai multe reclamații organelor penale bulgare cu privire la amenințările venite din partea fostului său partener de viață; patru plângeri scrise la poliție, mai exact, prin care aducea în atenția poliției că soțul îi tăiase cauciucurile de la mașină, că fusese amenințată că va fi împușcată (când aceasta a cerut divorțul), dar și că soțul ar putea chiar să dețină un pistol.

După un incident din 2017, autoritățile au fost convinse în sfârșit să emită un ordin de restricție (ordin de protecție, la noi) care să-i interzică acestuia să se apropie la mai puțin de 100 de metri de soția sa - dar nicio cercetare penală nu a fost pornită după vreuna dintre sesizările femeii.

În ziua de dinaintea incidentului mortal, Doamna V. a sunat la numărul pentru urgențe bulgar să anunțe că soțul ei o urmărește cu mașina prin oraș, fiind în vădită încălcare a ordinului de protecție; puțin mai târziu în acea zi a formulat și o plângere scrisă la poliție. O altă sesizare scrisă, aproape identică, a fost formulată de victimă cu câteva ore înainte să fie ucisă, susținând că soțul său deține o armă și că se teme pentru viața ei. 

După moartea Doamnei V. și condamnarea soțului la închisoare pentru omor calificat, autoritățile au demarat și o anchetă în privința ofițerilor de poliție pentru neglijență în serviciu. Aparent, zece ofițeri ar fi fost sancționați, dar nu există dovezi concrete cu privire la ce sancțiuni li s-au aplicat decât în cazul a trei dintre aceștia.

Toate sesizările formulate de victimă constituiau pentru autorități un semnal clar că viața acesteia ar putea fi pusă în pericol, dar organele de poliție bulgare nu au considerat necesare măsuri urgente pentru protejarea vieții acesteia. 

CEDO consideră că autoritățile bulgare nu au oferit un răspuns prompt susținerilor de altfel credibile ale victimei și nu au procedat la evaluarea riscurilor în contextul dat - violența domestică. Dacă ar fi făcut-o, ar fi putut să ajungă la concluzia că soțul și acțiunile sale chiar reprezentau un pericol pentru viața victimei - un pericol imediat - și ar fi putut să-l deposedeze pe acesta de arma pe care o deținea, arma cu care acesta a împușcat-o mortal. Pentru că legea bulgară privind violența domestică permitea luarea tuturor pașilor necesari protecției vieții Doamnei V. - dacă ar fi fost aplicată.

În România este reglementat ordinul de protecție, iar de câțiva ani avem chiar posibilitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu, până măsura ajunge să fie aprobată de un judecător penal. Polițiștii pot interveni în cazurile de violență domestică din oficiu sau atunci când primesc sesizări, acestea putând să vină chiar din partea unor persoane care nu sunt parte în conflict, dar care au asistat la actele de violență, le-au auzit ș.a.m.d. Ordinul de protecție provizoriu este emis dacă polițistul, în baza unui chestionar cu câteva întrebări adresate victimei, vede că sunt bifate câteva criterii în dreptul cărora legea stabilește că există un risc iminent pentru victimă, pentru viața și integritatea sa fizică - un risc care s-ar produce dacă agresorul ar mai rămâne în aceeași locuință cu ea.

Prin ordinele de protecție se impun agresorilor, de fapt, o serie de măsuri, de la caz la caz. Prin cel provizoriu, pentru perioade de până la cinci zile, se pot dispune evacuarea agresorului din locuința comună (cu victima), obligarea acestuia să păstreze o anumită distanță față de victimă ș.a.m.d.. Prin ordinul de protecție încuviințat de judecător se pot dispune mai multe măsuri, dacă e cazul, inclusiv interdicția agresorului de a se deplasa în anumite localități.

Doar că, în legislația noastră, ordinul de protecție este esențialmente legat de ideea de violență domestică - acolo îl găsim reglementat, mai exact, în Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. „Persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție”, scrie în articolul 38 din lege. „Ordinul de protecție provizoriu se emite de către polițiștii care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violență domestică, în scopul diminuării acestui risc”, prevede articolul 28 din aceeași lege. 

Or, asta înseamnă că dacă nu există astfel de legături între victimă și agresor, nu putem obține un atare ordin.

Violența domestică poate apărea sub numeroase forme, dacă ne uităm la accepțiunea sa în această lege: nu doar fizică ori sexuală, ci și verbală, psihologică, socială, economică, spirituală, inclusiv cibernetică.