Astfel, Ordinul MAI nr. 55/2022, apărut joi în Monitorul oficial nr. 450, stabilește regulile privind organizarea și desfășurarea examenului în vederea ocupării posturilor pe perioadă nedeterminată pentru personalul care, în perioada stării de alertă sau a situațiilor de risc epidemiologic și biologic, a ocupat fără concurs posturi de execuţie pe perioadă determinată, măsură stabilită la sfârșitul lunii martie prin Legea 70/2022.
În primul rând, potrivit ordinului, examenul se va organiza la nivelul fiecărei unități angajatoare. Acestea vor trebui să afișeze condiţiile de înscriere şi de organizare a examenului, bibliografia şi tematica cu cel puţin cinci zile lucrătoare înainte de data susţinerii probelor.
Probele de examen vor consta într-un test scris și un interviu. Testul scris va consta, de fapt, în redactarea unei lucrări sau în rezolvarea unui test-grilă.
Anterior însă, candidații vor trebui să parcurgă proceduri de verificare a îndeplinirii condițiilor legate de aptitudinea medicală, fizică și psihologică.
Evaluarea testului scris și a interviului se va face cu note de la 1 la 10, acordându-se un punct din oficiu. Nota de promovare a fiecărei probe și a examenului este minimum 7,00.
Comunicarea rezultatelor obținute la examen se va face în maximum 24 de ore de la data susținerii probei, prin afișare la sediul unităţii organizatoare. Tot 24 de ore vor avea la dispoziție candidații nemulțumiți de rezultate pentru formularea unei contestații.
Pentru candidații ce vor fi declarați „promovat” se vor încheia contractele individuale de muncă/ se vor emite actele administrative de numire în funcție, după caz, pe perioadă nedeterminată.
Pe de altă parte, prin Ordinul MS 1.168/2022, apărut acum câteva zile în Monitorul oficial nr. 391, sunt stabilite regulile pentru organizarea și desfășurarea examenului pentru angajarea permanentă a lucrătorilor din domeniul sanitar. Dat fiind faptul că ordinul MS se aplică acum, examenele pentru ocuparea permanentă a posturilor pot fi organizate deja. De principiu, regulile examenului sunt similare celui de la MAI.
Examenul trebuie anunțat de unitatea angajatoare cu cinci zile înainte de organizarea lui și constă în două probe succesive, respectiv proba scrisă și interviul.
Proba scrisă va consta în redactarea unei lucrări şi/ sau în rezolvarea unor teste-grilă, punctajul fiind de maximum 100 de puncte. Admiși vor fi declarați candidații care obțin minimum 60 de puncte.
În fine, contestațiile vor putea fi depuse în termen de o zi lucrătoare de la data afişării rezultatului probei scrise și al interviului.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 55/2022, LEGE nr 70/2022, ORDIN nr 1168/2022
Citește mai mult despre politist, politisti, contract de munca, cim, cim perioada determinata, contract de munca pe perioada nedeterminata, medici, ambulantieri
UPDATE: Și MAI, la puțin timp după MS, a stabilit regulile oficiale ale examenului pentru ocuparea permanentă a posturilor de către cei angajați temporar pe fondul pandemiei
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
Pentru ca măsura angajării permanente a persoanelor încadrate pe perioadă determinată în contextul pandemiei, apărută la sfârșit de martie, să se poată aplica efectiv, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit, printr-un ordin oficializat aseară, regulile examenului ce trebuie susținut pentru asta. Regulile stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății (MS) au apărut deja, fiind oficializate acum câteva zile.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 4 Decembrie 2025
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Biriș Goran SPARL
Evaluarea performanței angajaților și concedierea pentru necorespundere profesională
Vreau să particip
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR)
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDIN nr 55/2022, LEGE nr 70/2022, ORDIN nr 1168/2022
Citește mai mult despre politist, politisti, contract de munca, cim, cim perioada determinata, contract de munca pe perioada nedeterminata, medici, ambulantieri
Principalele surse de informare folosite
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)