Un contract individual de muncă care a fost încheiat pe o durată determinată poate fi prelungit după expirarea termenului inițial, însă doar în condițiile stricte din Codul muncii și dacă și salariatul, și angajatorul sunt de acord. Totuși, această prelungire trebuie să se facă în scris, nu verbal, fie printr-un act adițional, fie printr-un contract nou cu durată fixă. Citește articolul
Angajatorii care urmează în următoarele luni să aibă nevoie de un număr mai mare de personal pentru activitățile zilnice pot recruta lucrători sezonieri și încheia cu aceștia contracte de muncă pe perioadă determinată. Totuși, chiar dacă firma alege să încheie contracte cu o durată fixă, asta nu înseamnă că acestora nu li se aplică aceleași obligații și drepturi, de ambele părți, ca în cazul contractelor de muncă pe perioadă nedeterminată. Citește articolul
Pentru ca măsura angajării permanente a persoanelor încadrate pe perioadă determinată în contextul pandemiei, apărută la sfârșit de martie, să se poată aplica efectiv, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a stabilit, printr-un ordin oficializat aseară, regulile examenului ce trebuie susținut pentru asta. Regulile stabilite în acest sens de Ministerul Sănătății (MS) au apărut deja, fiind oficializate acum câteva zile. Citește articolul
Între contractul de muncă pe perioadă nedeterminată și cel pe perioadă determinată, cum ar trebui să opteze firmele care vor să lucreze cu cetățeni ucraineni în următoarea perioadă? Cel pe perioadă nedeterminată este regula în Codul muncii și ar fi și opțiunea recomandată actualmente în cazul acestor străini. Citește articolul
Situația întâlnită în prezent, în care asistenții universitari ce au un contract individual de muncă (CIM) pe o perioadă determinată trec automat la CIM pe perioadă nedeterminată, fără concurs, s-ar putea schimba, dacă un proiect de lege aflat în dezbaterea deputaților va ajunge să se aplice. Astfel, asistenții universitari care vor dori să fie angajați permanenți ai unei universități vor trebui să susțină un concurs. Citește articolul
Pentru că războiul din Ucraina a generat un număr mare de refugiați, o parte considerabilă dintre aceștia ajungând în România, Guvernul a stabilit, spre începutul lunii, ca Ministerul Afacerilor Interne (MAI) să poată face angajări fără concurs, pe perioadă determinată, pentru a acoperi posturile vacante și pentru a-și putea desfășura activitatea. Acum, printr-un ordin al MAI apărut miercuri, au fost stabilite normele procedurale pentru ocuparea posturilor libere. Citește articolul
Acum ceva vreme, autoritățile au stabilit ca, pe parcursul stării de alertă și o scurtă perioadă după aceea, posturile libere din sistemul de sănătate, din asistență socială sau din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), printre altele, să fie ocupate fără concurs. Ținând cont de faptul că ridicarea stării de alertă, ce a avut loc spre începutul acestei luni, va genera, peste ceva vreme, vacantarea acestor posturi, autoritățile au stabilit, printr-o lege publicată aseară în Monitorul oficial, ca persoanele ce au fost încadrate pe perioadă determinată, în contextul pandemiei, să fie angajate permanent, cu condiția participării la un examen organizat în acest sens. Citește articolul
Practica angajatorului de a recurge la încheierea unor contracte de muncă succesive pentru a putea dispune de modalități mai puțin contestabile de încetare a contractului de muncă este de natură să creeze salariatului un prejudiciu moral, constând în insecuritatea raporturilor de muncă. Vorbim, mai exact, de specularea cu rea-intenție a unor prevederi legale privind perioadele de probă, iar, în speța prezentată în acest material, de încheierea a trei contracte de muncă succesive cu același angajat și terminarea raporturilor de muncă fix în perioadele de probă. Citește articolul
Tocmai pentru că regula este că raporturile de muncă se stabilesc pe perioade nedeterminate, excepția că ele se pot derula și pe perioade determinate stipulate în contractele de muncă trebuie tratată cu mare atenție de angajatori - riscul este anularea clauzelor care stipulează perioadele determinate și reconsiderarea acelor raporturi de muncă drept unele pe perioadă nedeterminată, așa cum s-a întâmplat într-o speță prezentată în materialul următor: Citește articolul
Puși de cele mai multe ori în fața faptului împlinit, mulți candidați ajung să semneze o dată cu ceea ce cred că este un contract de muncă legal, o serie de documente, declarații sau cereri care fie sunt abuzive, fie nu sunt legale. Pentru a atrage atenția asupra unor practici în afara legii pe care le pot avea unii angajatori, prezentăm cele mai importante documente care nu trebuie semnate înainte de a te angaja: Citește articolul