ACTUALIZARE (08.03.2023): Termenul de intrare în vigoare a legislației privind venitul minim de incluziune a fost stabilit, prin Legea 56/2023, pentru aprilie. Ajutoarele sociale actuale rămân valabile până în 2024. Mai multe detalii se găsesc aici.
__________
Astfel, odată cu apariția OUG 114/2022, termenul la care va intra în vigoare Legea 196/2016, care este actul normativ prin care este reglementat venitul minim de incluziune, este amânat din nou, noul termen de aplicare a legii fiind stabilit pentru data de 1 ianuarie 2024.
Anterior apariției ordonanței, după mai multe amânări succesive, termenul de intrare în vigoare a Legii 196/2016 era stabilit pentru 1 septembrie 2023.
Potrivit prevederilor Legii 196/2016, se vor reuni venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei într-un singur ajutor: venitul minim de incluziune. Așadar, venitul minim de incluziune va fi compus din una sau două dintre următoarele ajutoare financiare:
- ajutorul de incluziune;
- ajutorul pentru familia cu copii.
Concret, din 2024 se va elimina dubla raportare a venitului minim de incluziune atât la indicatorul social de referință (ISR), cât și la o valoare nominală exprimată în lei, lucru ce face dificilă interpretarea corectă a actualelor prevederi ale Legii 196/2016. Mai exact, valoarea venitului minim de incluziune va fi exprimată doar în lei din 2024, nu și în raport cu ISR, ca acum.
Apoi, ordonanța extinde lista categoriilor de persoane ce vor putea beneficia, din 2024, de venitul minim de incluziune. Concret, de venitul minim de incluziune vor putea beneficia și persoanele cu vârsta de cel puțin 65 de ani care nu au venituri proprii, nu au aparținători legali ori aceștia nu au suficiente venituri pentru plata contribuției lunare de întreținere și/ sau nu sunt asigurate în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
O altă schimbare importantă este actualizarea nivelurilor de venituri maxime ce dau dreptul la venitul minim de incluziune, și anume:
- majorarea nivelului maxim al venitului minim de incluziune de la 260 de lei/ adult (cât e acum) la 275 de lei/ adult, în cazul componentei de ajutor de incluziune (actualul ajutor social), și de la 300 de lei/ adult (în prezent) la 400 de lei/ adult, în cazul persoanelor de peste 65 de ani, respectiv de la 600 de lei/ adult la 700 de lei/ adult, în cazul componentei de ajutor pentru familia cu copii (actuala alocație pentru susținerea familiei);
- majorarea veniturilor primite în baza unui contract de muncă, raport de serviciu sau a altei forme legale de angajare care nu se iau în calcul pentru stabilirea veniturilor nete lunare ale familiei în limita a 500 lei/familie, față de 400 lei, cum este în prezent.
Cealaltă componentă a venitului minim de incluziune, ajutorul pentru familia cu copii, se va acorda astfel:
- pentru familia beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 107 lei, pentru familia cu un copil;
- 214 lei, pentru familia cu doi copii;
- 321 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 428 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
- pentru familia monoparentală beneficiară de ajutor de incluziune, precum și pentru cea cu venituri nete lunare ajustate de până la 275 de lei/lună, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 120 de lei, pentru familia cu un copil;
- 240 de lei, pentru familia cu doi copii;
- 360 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 480 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
- pentru familiile care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 85 de lei, pentru familia cu un copil;
- 170 de lei, pentru familia cu doi copii;
- 255 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 340 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
- pentru familiile monoparentale care au un venit net lunar ajustat cuprins între 276 de lei/lună și 700 de lei inclusiv, cuantumul lunar al ajutorului pentru familia cu copii este:
- 110 lei, pentru familia cu un copil;
- 215 lei, pentru familia cu doi copii;
- 325 de lei, pentru familia cu trei copii;
- 430 de lei, pentru familia cu patru copii sau mai mulți.
În plus, peste un an și jumătate va apărea o nouă regulă ce va trebui respectată de beneficiarii de ajutoare sociale. Astfel, dacă vor refuza de două ori cererile de muncă sezonieră venite din partea primăriei de care aparțin, beneficiarii ajutorului de incluziune apți de muncă vor rămâne fără acest ajutor.
Aceste ofertele de muncă sezonieră vor fi remunerate, conform Legii zilierilor (Legea nr. 52/2011), de către persoanele juridice, fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Totodată, refuzul persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social de participa la cursurile programelor de tip "A doua șansă" (adresate celor care nu au urmat sau nu au finalizat învăţământul primar și gimnazial) va duce la încetarea dreptului de ajutor de incluziune.
Pe de altă parte, nu vor fi considerate persoane apte de muncă cele care cresc și îngrijesc unul sau mai mulți copii în vârstă de până la șapte ani, în situația în care, pe raza localității în care își au domiciliul, nu există servicii sociale sau educaționale care să asigure servicii de supraveghere și educație pe timpul zilei.
Comentarii articol (1)