Începând de astăzi, la anumite primării, cetățenii care solicită autorizații de construire sau certificate de urbanism nu vor mai fi nevoiți să plătească extrasele de carte funciară. Astfel, primăriile și consiliile județene se pot înrola deja în platforma MyEterra, care le permite să obțină gratuit și online extrase de carte funciară și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită diverse acte administrative, precum autorizații de construire, certificate de urbanism și altele, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Ministerului Dezvoltării.
Măsura, anunțată de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, este menită să reducă birocrația și numărul de documente solicitate la ghișee. „Toate aceste măsuri au un impact direct asupra creșterii calității serviciilor oferite cetățenilor și scurtării timpilor de interacțiune cu autoritățile”, a subliniat oficialul.
Platforma MyEterra este administrată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI). Prin intermediul acesteia, funcționarii desemnați din administrația locală pot accesa direct și gratuit documentele necesare soluționării cererilor. Logarea în portal se poate face și cu ROeID.
Această inițiativă reprezintă a treia etapă dintr-un proces amplu de simplificare emiterii documentelor de către ANCPI. Într-o primă fază, din 7 aprilie, extrasele au devenit gratuite pentru proprietari dacă erau solicitate la ghișeu, iar ulterior, din 2 iunie, facilitatea a fost extinsă și pentru cererile online depuse de aceștia.
Pentru a beneficia de noile funcționalități, instituțiile publice locale trebuie să transmită o cerere oficială prin e-mail către oficiul de cadastru județean, în care să nominalizeze reprezentanții autorizați să acceseze platforma.
Comentarii articol (0)