Angajatorul, dirijorul securității în muncă. Obligațiile sale în materie de SSM: de la evaluarea riscurilor, la asigurarea echipamentelor și instruirea periodică

• Evaluarea riscurilor este fundația întregului sistem SSM, fiind prima și cea mai importantă obligație a angajatorului pentru a identifica pericolele și a evalua riscurile.
• Planul de prevenire și protecție reprezintă strategia care traduce evaluarea riscurilor în măsuri concrete, cu termene și responsabili pentru fiecare risc identificat.
• Informarea și instruirea lucrătorilor nu este o formalitate, ci trebuie să fie specifică postului de lucru și să se realizeze la angajare, la schimbări și periodic.

În primul nostru articol din seria „SSM - avantaj prin siguranță”, am stabilit că securitatea și sănătatea în muncă este un sistem complex și integrat, un „mod de a lucra”, care depășește cu mult imaginea simplistă „a căștii și a bocancilor”. 

Dacă ne imaginăm că SSM este o orchestră, atunci angajatorul este, fără îndoială, dirijorul, cel care dă tonul, stabilește ritmul, asigură armonia între diferitele „instrumente” (departamente, lucrători, procese de lucru) și, în final, poartă responsabilitatea pentru calitatea „interpretării” – un mediu de muncă sigur și sănătos.

Așa cum un dirijor nu poate cânta la fiecare instrument în parte, nici angajatorul nu trebuie să execute personal fiecare sarcină de SSM, dar are obligația fundamentală și imposibil de delegat de a crea cadrul, de a furniza resursele și de a se asigura că întreaga „orchestră” funcționează coerent și conform „partiturii” legale.

O obligație de rezultat, nu de diligență

Legea SSM nr. 319/2006, care transpune în legislația națională prevederile Directivei-cadru 89/391/CEE, este extrem de clară în acest sens, iar art. 7 precizează explicit că „Angajatorul are obligația de a asigura securitatea și sănătatea lucrătorilor în toate aspectele legate de muncă.”

Este esențial să înțelegem nuanța acestei formulări. Legea nu îi cere angajatorului doar „să încerce” sau „să depună eforturi”, ci îi impune o obligație clară - să asigure efectiv securitatea și sănătatea; în limbaj juridic, asta se cheamă obligație de rezultat, întrucât legea prevede fără echivoc că angajatorul trebuie „să asigure”.

În fața legii, argumentul „am angajat un serviciu extern, dar nu știam că nu și-a făcut treaba” nu exonerează de răspundere angajatorul. 

Această responsabilitate este inalienabilă și inclusiv atunci când angajatorul apelează la servicii externe de prevenire și protecție, răspunderea finală în fața legii, în caz de accident sau îmbolnăvire profesională, îi aparține în totalitate. Desigur, poate încerca să se întoarcă apoi împotriva prestatorului de servicii, dar asta vine în plan secund și nu-l privește nici pe inspector, nici pe angajat, nici pe stat, în sens larg.

De altfel, merită menționat că în planul de acțiuni al Inspecției Muncii a fost inclusă anul acesta verificarea serviciilor externe de SSM: „Pe piața muncii există un număr mare de servicii externe abilitate în ultimii ani. Cu toate acestea, rata incidenței accidentelor de muncă se menține ridicată”, arată Inspecția Muncii în planul-cadru de acțiuni pe 2025.

Partitura dirijorului = obligațiile concrete ale angajatorului

Pentru a-și îndeplini rolul, angajatorul trebuie să urmeze o „partitură” bine definită de lege, care cuprinde o serie de obligații esențiale și interconectate, ce nu trebuie privite în niciun caz în mod individual. Să le luăm pe rând:

• Evaluarea riscurilor – fundația întregului sistem 

Aceasta este prima și cea mai importantă obligație. Fără o evaluare corectă, completă și realistă a riscurilor, orice măsură de prevenire este sortită eșecului. 

Angajatorul trebuie să se asigure că se realizează o analiză a tuturor posturilor de lucru pentru a identifica pericolele, a evalua riscurile de accidentare sau îmbolnăvire profesională și a le documenta. Acest document nu este unul static, „uitat” într-un dosar, el trebuie actualizat ori de câte ori apar modificări în condițiile de muncă.

• Planul de prevenire și protecție - strategia de acțiune 

Odată ce riscurile sunt cunoscute, ele trebuie gestionate, iar planul de prevenire și protecție este documentul strategic care traduce evaluarea riscurilor în măsuri concrete. 

Pentru fiecare risc identificat, planul trebuie să conțină măsuri tehnice, organizatorice, sanitare etc., cu termene clare de implementare și persoane responsabile.

• Informarea și instruirea lucrătorilor

Angajatorul are datoria de a se asigura că fiecare lucrător înțelege riscurile la care este expus și măsurile pe care trebuie să le respecte. Instruirea nu este o formalitate, ci trebuie să fie specifică postului de lucru și să aibă loc:

• • la angajare;
  • la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
  • la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor noi tehnologii;
  • periodic, conform reglementărilor.
• Asigurarea echipamentelor și a măsurilor de protecție 

Respectând ierarhia principiilor de prevenire, angajatorul trebuie, în primul rând, să implementeze măsuri de protecție colectivă (ex: balustrade, sisteme de ventilație ș.a.). 

Atunci când riscurile nu pot fi eliminate sau diminuate suficient prin aceste măsuri, angajatorul are obligația de a furniza gratuit echipament individual de protecție adecvat și de a se asigura că lucrătorii sunt instruiți să-l utilizeze corect. De asemenea, trebuie să asigure echipamente de muncă sigure, conforme și verificate periodic.

Util: Lipsa echipamentelor de protecție, amendată frecvent de inspectorii de muncă

• Supravegherea sănătății – parteneriatul cu medicina muncii 

Angajatorul este obligat să asigure fondurile și condițiile pentru efectuarea supravegherii medicale a lucrătorilor, atât la angajare, cât și periodic. 

Rolul medicului de medicina muncii este esențial, acesta putând stabili aptitudinea pentru post, depista afecțiuni care pot fi agravate de condițiile de muncă și consilia angajatorul cu privire la adaptarea posturilor de lucru.

• Consultarea și participarea lucrătorilor – dialogul constructiv 

Un dirijor bun își ascultă orchestra: angajatorul trebuie să asigure cadrul pentru consultarea lucrătorilor și/sau a reprezentanților acestora în toate problemele care privesc SSM. Comitetul de SSM este principalul for de dialog în acest sens, iar în cazul în care legea nu impune constituirea acestuia, dialogul are loc cu reprezentanții salariaților.

Când e obligatoriu acest comitet? Când avem de la 50 de angajați în sus. Totuși, această obligație poate viza și angajatorii care au până în 49 de salariați, dacă inspectorii de muncă dispun, în funcție de natura activității și de riscurile identificate, constituirea acestuia. Ne propunem însă o discuție separată privind acest comitet, într-un articol viitor.

De la obligație la leadership

Lista obligațiilor legale este extinsă, însă rolul „angajatorului-dirijor” nu se rezumă la bifarea unei liste. Adevăratul leadership în SSM înseamnă a internaliza aceste obligații și a le transforma în valori organizationale. 

Înseamnă a promova o cultură în care siguranța nu este negociabilă, în care raportarea incidentelor este încurajată ca o oportunitate de învățare și în care investiția în prevenire este văzută ca o investiție în oameni și în sustenabilitatea afacerii.

În final, o „orchestră” care funcționează în siguranță este una mai productivă, mai inovatoare și mai loială, iar meritul îi aparține, în primul rând, „dirijorului” care a știut să transforme o partitură plină de obligații într-o interpretare armonioasă a performanței.