ACCES PREMIUM
De ce premium?
CCF: În contextul noutăților privind concediile medicale, sunt necesare unele ajustări specifice la declarația 112 și la regulile procedural-fiscale
Regulile concediilor medicale pentru boli obișnuite s-au modificat în mod semnificativ de la 1 august 2025, potrivit Legii 141/2025, astfel că autoritățile pregătesc schimbări și la declarația 112, pe care o folosesc majoritar angajatorii. În acest context, reprezentanții Camerei Consultanților Fiscali (CCF) cer introducerea unor ajustări specifice privind rectificările la formularul 112.
Articolul continuă mai jos
„În cazul concediilor medicale cod 01 (boli obișnuite - n. red.), modificările legislative impun recalcularea procentului de plată al indemnizațiilor, ceea ce va determina, în numeroase situații, necesitatea rectificării statelor de plată aferente lunilor anterioare. Ca urmare, rectificarea acestor state de plată va conduce la diferențe de taxe salariale aferente indemnizațiilor modificate (majorate) conform noilor reglementări. În aceste condiții, considerăm că este imperios necesar ca, în urma depunerii declarației rectificative 112, să nu fie calculate dobânzi și penalități de întârziere pentru diferențele de obligații fiscale rezultate exclusiv din aplicarea modificărilor legislative privind plata concediilor medicale”, scrie într-o
adresă recentă a CCF către Ministerul Finanțelor.
În esență, fiscaliștii cer ca, la
actualizarea declarației 112 și a regulilor sale de completare (pentru care
există deja un proiect de ordin în dezbatere publică), autoritățile
să includă o bifă specifică pentru corecturile impuse (direct sau indirect) de Legea 141/2025:
„Pentru a permite identificarea acestor situații și pentru a evita aplicarea automată de accesorii fiscale, vă rugăm să aveți în vedere introducerea, în cadrul declarației 112, a unei opțiuni clare de evidențiere a motivului rectificării – respectiv «recalcul indemnizații concedii medicale – cod 01, conform modificărilor legislative»”.În același timp, cei de la CCF spun că există și multe situații în care angajatorii trebuie să facă rectificări
din cauza primirii cu întârziere a concediilor medicale pentru bolile obișnuite:
„Totodată, dorim să subliniem că, în practică, în cazul unităților cu un număr mare de salariați, apar frecvent situații în care declarațiile rectificative sunt întocmite nu doar ca urmare a recalculării procentului de plată pentru indemnizațiile de concediu medical, ci și din cauza primirii cu întârziere a certificatelor medicale de către angajator, situație ce nu poate fi anticipată sau controlată de contribuabil. Astfel, o singură declarație rectificativă poate avea la bază mai mulți factori, iar înregistrarea cauzei rectificării trebuie să permită reflectarea acestor multiple cauze, pentru a evita penalizarea contribuabilului pentru situații care nu îi sunt imputabile.”Practic, este dorită nu doar ajustarea formularului 112 și a instrucțiunilor sale, ci și a Codului de procedură fiscală. Adică să se introducă
o excepție de la regula aplicării dobânzilor și penalităților de întârziere pentru rectificările impuse de modificările legislative.
„Având în vedere cele semnalate, precum și opinia exprimată de reprezentanții ANAF în analiza prealabilă transmisă pe acest subiect, dorim să formulăm următoarele propuneri: (...) Reglementarea expresă, prin act normativ cu putere de lege, a faptului că, în cazul rectificărilor determinate exclusiv de aplicarea unor dispoziții legale, nu se datorează dobânzi și penalități de întârziere, prin completarea corespunzătoare a prevederilor art. 173 și art. 176 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în sensul introducerii unei excepții pentru situația în care se stabilesc obligații fiscale pe perioade precedente ca urmare a aplicării unor prevederi legale. Considerăm că doar în condițiile unei reglementări clare, expres prevăzute de lege, se poate evita aplicarea automată, în perioadele imediat următoare, a obligațiilor fiscale accesorii neimputabile contribuabilului în aceste cazuri, oferind astfel un cadru predictibil și echitabil pentru contribuabili”, este subliniat în adresa către minister.
Mai multe informații despre noutățile aduse de Legea 141/2025 la concediile medicale pentru boli obișnuite pot fi găsite
aici și
aici.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.