În mai 2023, prin OUG 47, s-a stabilit, printre altele, că în anumite situații, Comisia superioară de evaluare a persoanelor adulte cu handicap, care face parte din structura ANPDPD, poate solicita efectuarea unei evaluări medicale de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă.
Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă este o instituţie publică cu personalitate juridică şi autonomie ştiinţifică, aflată în subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice.
Situațiile în care se poate solicita o evaluare medicală la institutul amintit sunt cele în care Comisia superioară face reevaluarea persoanelor adulte cu handicap, dar, în urma acesteia, apar necorelări sau neconcordanțe față de încadrarea unei persoane în grad și tip de handicap.
Pentru ca aceste măsuri să fie pe deplin aplicabile, Ministerul Muncii trebuia să vină în 30 de zile de la oficializarea OUG 47/2023, adică până în 25 iunie 2023, cu o procedură de evaluare medicală și de raportare a rezultatelor evaluării de către institut.
Această procedură a apărut abia acum, odată cu punerea în dezbatere publică la Ministerul Muncii a unui proiect de ordin.
Procedura propusă stabilește o serie de detalii legate de această interacțiune între autorități, în cazul evaluării/ reevaluării persoanelor cu dizabilități, inclusiv termene pentru trimiterea documentelor, convocării persoanei cu dizabilități ce trebuie evaluată etc.
Pentru ca examinarea sau evaluarea unei persoane să se poată face la institut, comisia superioară va trebui să convoace persoana în cauză pentru evaluare clinică, care se va putea face și în regim de spitalizare, în funcție de fiecare situație în parte caz, într-una dintre secțiile clinice ale institutului.
După reevaluarea făcută de institut, comisia superioară dă o decizie privind încadrarea sau neîncadrarea în grad de handicap. În cazul în care se emite o decizie de neîncadrare în grad de handicap, dreptul de asistență socială sub formă de prestații și servicii sociale încetează, respectiv persoana reevaluată nu mai primește ajutorul de până atunci.
Viitorul ordin stabilește și modul în care se vor acoperi costurile în aceste situații, inclusiv ce autoritate trebuie să facă plata în cazul reevaluării, spitalizării celor evaluați sau transportului persoanei și/ sau a însoțitorului acesteia la institut.
Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de ordin de la Ministerul Muncii trebuie să primească semnătura ministrului de resort și să fie publicat în Monitorul Oficial.
ACCES GRATUIT
Dragoș Niculescu, Redactor coordonator,
avocatnet.ro
Timp de citire: 2 min.
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Management Risc și Control Intern , Sustenabilitate și CSR (ESG) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 47/2023
Citește mai mult despre persoane cu dizabilitati, reevaluare, certificat handicap, persoane cu handicap, drepturi persoane cu handicap
Procedura de evaluare medicală a persoanelor cu dizabilități făcută, la cererea ANPDPD, de către Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, pusă în dezbatere
Salvează articol Îl poți citi, ulterior, când ai timp.
Timp de citire: 2 min.
În cazul în care, în urma reevaluării persoanelor cu dizabilități făcute de comisia superioară din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități (ANPDPD) apar necorelări sau neconcordanțe față de încadrarea în grad și tip de handicap, comisia poate cere Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă să facă o evaluare medicală și să elibereze un nou raport, așa cum s-a stabilit în 2023. Cu o întârziere de peste doi ani, Ministerul Muncii a pus recent în dezbatere publică procedura de evaluare medicală şi de raportare a rezultatelor evaluării făcute de către institut.
Articolul continuă mai jos
Evenimente avocatnet.ro
Ora 11:00, 10 Decembrie 2025
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
NIS 2: Când descoperi că regulile se aplică și companiei tale
Vreau să particip
Ora 11:00, 16 Decembrie 2025
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Q&A LIVE: Impozit pe profit și microîntreprinderi - Întrebări și răspunsuri practice cu Mirela Păunescu
Vreau să particip
Context articol:
Articol recomandat pentru departamentele
Juridic și Conformitate , Resurse Umane (HR), Management Risc și Control Intern , Sustenabilitate și CSR (ESG) , Strategie și Planificare
Articolul face referire la următoarele acte normative
ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr 47/2023
Citește mai mult despre persoane cu dizabilitati, reevaluare, certificat handicap, persoane cu handicap, drepturi persoane cu handicap
--
Notă privind drepturile de autor
Conținutul acestui articol este protejat de legislația română. Copierea, reproducerea, distribuirea sau utilizarea lui în scop comercial – inclusiv pentru antrenarea, dezvoltarea ori operarea sistemelor de inteligență artificială – este interzisă. Deținerea unui abonament Premium nu conferă dreptul de a copia sau reutiliza conținutul. Încălcarea acestor reguli poate atrage sancțiuni civile sau penale. Întrebări și clarificări: office@avocatnet.ro

Comentarii articol (0)