Cu excepția notarilor publici și a executorilor judecătorești, procedurile din Legea insolvenței se vor aplica și profesiilor liberale, care până acum erau exceptate expres. Modificarea apare într-o lege care a ajuns joi în Monitorul Oficial și care prevede și alte chestiuni pentru profesioniștii persoane fizice ale căror datorii personale și profesionale nu pot fi rezonabil separate. Citește articolul
O lege cu ample modificări la Legea insolvenței, printre care se numără înlocuirea mandatului ad-hoc cu acordul de restructurare și modificarea concordatului preventiv, a apărut joi în Monitorul Oficial. Citește articolul
Proiectul de lege privind avertizorii de integritate, care ar urma să transpună cu întârziere Directiva Whistleblower, mai trebuie doar promulgat prin decret de președintele statului, iar apoi, publicat în Monitor ca să se aplice. Față de ce trecuse de Senat, la deputați proiectul s-a schimbat masiv - în minus, dacă ne uităm la toate criticile ce-i sunt aduse. Tocmai de aceea, mai multe voci cer președintelui acum să nu-l promulge. Citește articolul
Acordul de restructurare, noul instrument de prevenire a insolvenței, va fi pus la dispoziția companiilor aflate într-o stare de dificultate, în vederea depășirii acesteia și a evitării insolvenței, într-un cadru ordonat și reglementat de Legea nr. 85/2014. Acordul va intra în legislație printr-un proiect de lege care are la bază transpunerea unei directive europene și care va primi, în curând, semnătura președintelui țării. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care începe astăzi. Citește articolul
Luna iulie debutează cu termene importante pentru firme, de la raportările în sistemele e-Factura și e-Transport, până la obligativitatea raportării fișierului SAF-T pentru cei care au devenit mari contribuabili la 1 ianuarie 2022. Ar trebui să devină operaționale și câteva mecanisme adoptate recent de Guvern pentru profesioniști. Iată reperele lunii care începe azi: Citește articolul
Dincolo de introducerea unui mecanism pentru combaterea speculei, Guvernul a stabilit recent că exploatarea poziției superioare de negociere este o practică de concurență neloială pentru care firmele riscă amenzi de până la 500.000 de lei. Citește articolul
În fiecare săptămână au loc mai multe evenimente ce vizează firmele și persoanele fizice. Astfel, indiferent de perioada anului, săptămânal există obligații legale pe care le au de îndeplinit contribuabilii sau schimbări legislative ce afectează activitatea acestora. De aceea, îți prezentăm cele mai importante evenimente anunțate ale săptămânii care începe astăzi. Citește articolul
Fiecare contract de închiriere pentru un spațiu de birouri vine cu obligații atât pentru locator, cel care pune la dispoziție spațiul, cât și pentru chiriaș, cel care îl va folosi. Deși un astfel de contract de închiriere ar putea veni cu o serie de clauze standard, este important să se țină cont și de anumite aspecte, care pot fi omise. Citește articolul
Legea privind combaterea concurenței neloiale a fost modificată recent prin ordonanță de urgență, iar unul dintre aspectele vizate privește deciziile de sancționare contravențională date de Consiliul Concurenței. Concret, acestea pot fi puse în executare în 30 de zile de la comunicare, indiferent dacă sunt contestate sau nu. Citește articolul