ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Toată cultura asta a rezoluțiilor de Anul Nou, când te așezi confortabil în canapea, între două sarmale, să-ți înșiri, în agenda pe care ai cumpărat-o anul trecut și pe care n-ai folosit-o, toate lucrurile pe care le-ai vrea de la tine în următoarele 12 luni, ca și cum ar fi așa de ușor să le bifezi cu voința precum i-ar fi grăsuțului duh din lampă să iasă din ea ca să ți le împlinească... pare inutilă, penibilă chiar, când îți amintești de anul care tocmai a trecut. Anul care ți-a transmis călduros să-ți iei toate rezoluțiile să ți le bagi în dulap, să stai cuminte, așteptând pe următorul. Anul care ne-a tăiat respirația - la propriu - unora dintre noi. Așa că în loc să ne uităm înainte, în prima zi din an, i-am propus lui Alin, în acest dialog editorial, primul pe 2021, „să ne căutăm” de ultimii zece ani. Doar așa, îmi pare mie, aș putea să trag una sau două concluzii utile pentru viitor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Numai mâine nu-i poimâine și se face aproape un mandat de când ai pus ștampila la alegerile parlamentare pe unul dintre candidații din circumscripția ta electorală (desigur, asta dacă ți-ai exprimat cumva opțiunea). Te-ai uitat pe listele pentru parlamentarele de anul acesta? E tot acolo, candidează din nou? Ce-ar fi dacă ai analiza puțin ce a făcut el/ea în acești ultimi ani de votul pe care i l-ai dat tu și alții ca tine? Nu, nu, nu mă refer la ce spune parlamentarul că a făcut, ci la ce poți vedea chiar tu, cu ochii tăi.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
În contextul evenimentelor de la Piatra Neamț, apare, din nou, în spațiul public discuția privind obligația firmelor și a instituțiilor publice de a-și lua măsuri pentru prevenirea incendiilor. Cea mai cunoscută îndatorire, în acest context, o reprezintă obligația de obținere a autorizației/avizului de securitate la incendiu. Chiar dacă sancțiunile pentru lipsa acesteia sunt serioase, se pare că multe spitale tot nu le au, ceea ce ridică semne de întrebare doar despre caracterul adecvat al regulilor și despre proporționalitatea sancțiunilor.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
I-am zis mereu Anei, fiică-mea, că respectul se câștigă, nu se dă de cineva. Că nu pot merge eu cu ea, de mână, într-un grup de copii ori oameni mari, să le cer să o respecte. Le pot cere, în cel mai bun caz, să mă respecte pe mine și, astfel, să o respecte și pe ea. Ori să le fie frică de mine, motiv pentru care s-ar purta cu mănuși cu ea. Doar că, pe termen lung, lucrurile astea nu contează. Niciun părinte nu poate lăsa moștenire copiilor săi respectul societății. Așa încât, că ne place sau nu vrem, respectul ni-l câștigăm singuri.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Când hipercorectitudinea politică de pe la alții te plesnește în față cu situații de felul "trebuie să alegi prioritar diversitatea în fața talentului", întorci capul în cealaltă parte, mai aproape de casă, unde te plesnește în față durerea în coate. Și în sistemul de educație sunt multe nuci în perete, mulți oameni pe a căror fișă reală de aptitudini ar trebui să scrie NU cu roșu, plus două dungi în buletin; și printre profesori există bullying, de la primară până la facultate, așa cum există și penali care te învață drept, nu doar în funcții publice.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Dacă pot să mă exprim liber înseamnă că ești obligat să mă auzi? Când ar trebui să mă opresc ca să fiu sigură că nu lezez pe cineva? Ce-ar fi dacă nu mi-aș pune toate aceste probleme, de fapt? Ne place să ne agățăm de gâtul libertății de exprimare ori de câte ori cineva ne reproșează propriile exprimări: scrise, artistice, credincioase, ale gândurilor ș.a.m.d. Dar de ce ar trebui să ne cenzurăm, am spune, când, de fapt, libertatea de exprimare ne dă sentimentul cel mai mare de eliberare, uneori? De unde să știu eu când devine exprimarea mea o insultă pentru altcineva? De cele mai multe ori, aș spune, e facil să vedem ce nu mai e o glumă; ce sare dincolo. Ce nu mai e nici satiră, ci insultă. Ce e ironie, ce e bășcălie. Singura măsurătoare asupra libertății de exprimare ar trebui să o facă însă... cine?
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Am văzut întotdeauna autoritățile publice dintr-un stat precum o stropitoare. Noi toți, prin taxele, impozitele și eforturile noastre, construim stropitoarea și o umplem cu apă. Și ea ar trebui să ude iarba, florile, micii pomi ce cresc în jurul nostru. Să înverzească valea și să ne dea, zilnic, viață.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Comunicarea publică în pandemie este esențială; nu doar pentru că poate să taie, dacă nu chiar să smulgă din rădăcini ideile conspiraționiste, fake news-ul ș.a. asemenea, ci mai ales pentru că oamenii au nevoie mai mult ca niciodată de ea. E inadmisibil ca doi oameni din același aparat să vorbească, la mai puțin de o zi, despre același lucru în termeni diferiți; e inadmisibil să ții discursuri care nu spun nimic sau să nu te poziționezi suficient de ferm ori deloc atunci când comunitatea căreia te-ai adresat îți pune pe masă toate nelămuririle unei măsuri proaste.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
O reacție obișnuită a multor oameni la obligațiile care apar în domeniul protecției datelor e că ele sunt excesive, că se merge prea departe, că presiunea simțită de mulți, pentru a respecta Regulamentul general privind protecția datelor (GDPR), e foarte puternică. Cu alte cuvinte, e prea mult și se exagerează. Într-adevăr, nimeni nu neagă faptul că legislația și conformarea în acest domeniu au devenit foarte complexe. Dar procesele legislative care reglementează un domeniu așa complex cum e cel al protecției datelor au procese sociale complexe în spate. Ceea ce înseamnă că binele făcut undeva s-ar putea să incomodeze altundeva. Dar acceptăm o astfel de contrabalansare, pentru că, altcumva, nu am fi departe de o societate
orwelliană.
Citește articolul
ACCES GRATUIT
Dialoguri editoriale
Nu știu de ce, dar am trăit cu impresia că sindicatele reprezintă interesele membrilor lor, militează pentru progres, nu bat pasul pe loc, mișcă lucrurile în direcția bună, suflă în pânzele legiuitorului ca să ajungă acolo unde e mai bine pentru membrii lor. Săptămâna aceasta, în contextul unor propuneri legislative ce vizează Codul muncii, am văzut poziția unui actor sindical extrem de important în România și m-am întrebat ce șansă au angajații când o voce precum cea ce răsuna între acele rânduri vorbește în numele lor.
Citește articolul
avocatnet.ro explicăm legislația
Simona Voiculescu 
Alexandros Bakos 
Alin Popescu 
