Cei care lucrează la stat vor avea parte, în 2023, de trei zile libere în plus față de cele 15 zile de sărbători legale, dintre care 12 pică în timpul săptămânii. Guvernul a stabilit, printr-o hotărâre oficializată chiar azi, să facă „punți” cu Ziua Unirii Principatelor Române, Ziua Copilului și Adormirea Maicii Domnului. Citește articolul
În câțiva ani va exista un singur tip de echipament de serviciu pentru ofițeri și agenți de poliție, dar și articole noi pentru sezonul rece, iar drepturile în bani pentru echipament vor putea fi acordate acestora după finalul lui 2024 sau după ce au primit noul echipament. Deși inițial data de 31 martie 2022 urma să fie ultima zi în care drepturile de echipament erau acordate în bani, acest termen a fost amânat de patru ori, ultima amânare fiind stabilită printr-un ordin de miercuri al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), noul termen urmând să fie 31 martie 2023. Astfel, polițiștii vor mai putea primi drepturile de echipament în bani până la finalul lunii martie 2023, iar de la 1 aprilie 2023 și până la sfârșitul anului 2024 vor primi doar uniforme. Citește articolul
Printr-un proiect de lege adoptat azi, Guvernul a stabilit modificarea regulilor pensiilor de serviciu, astfel încât, printre altele, nicio astfel de pensie să nu mai poată depăși salariul pe care l-a avut pensionarul când era în activitate, iar pensiile aflate deja în plată să se recalculeze pentru a respecta viitoarea regulă amintită. Măsurile vizează, de principiu, pensiile militarilor, judecătorilor, procurorilor, judecătorilor de la Curtea Constituțională (CCR), personalului diplomatic și consular, ale celor ce au activat la Curtea de Conturi, funcţionarilor publici parlamentari, personalului aeronautic civil şi auditorilor publici externi. Citește articolul
Măsura compensării prețului la motorină și benzină cu 50 de bani pentru fiecare litru, stabilită în vară și care ar fi trebuit să se aplice doar până în septembrie, a fost prelungită până la sfârșitul lunii decembrie. După cum a confirmat chiar azi premierul Nicolae Ciucă, măsura nu se va mai prelungi, ceea ce înseamnă că, de săptămâna viitoare, prețul la combustibil nu va mai fi compensat. Totuși, potrivit premierului, dacă prețul la combustibili se va mări în următoarea perioadă, măsura compensării combustibililor ar putea fi reintrodusă. Citește articolul
Potrivit noilor reguli ale schemei ce stabilește tarife reduse la gaze și electricitate atât pentru clienții casnici, cât și cei noncasnici, apărute acum câteva zile, din ianuarie, clienții casnici cu un consum mic, de până la 100 kWh, beneficiază de cel mai mic plafon al prețului la energie. Chiar dacă vor depăși consumul amintit, și familiile cu mulți copii sau cele monoparentale vor putea beneficia de pragul minim al prețului la energie electrică, dar doar la cerere. Citește articolul
Printr-o lege apărută în vară, autoritățile au stabilit noi obligații privind portarea numărului de telefon mobil și schimbarea furnizorului de internet, una dintre ele stabilind că portarea se face în cel mult o zi lucrătoare, în caz contrar, clienții având dreptul de a primi despăgubiri din partea operatorilor. Acum, printr-un proiect de decizie pus recent în dezbatere, Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) stabilește regulile de acordare a despăgubirilor în cazul abonaților afectați de nerespectarea obligațiilor legate de portarea numerelor de telefon, dar și sumele pe care le vor putea primi aceștia. Citește articolul
Codul muncii este actul normativ ce reglementează zilele libere acordate angajaților din țara noastră. Potrivit acestuia, sărbătorile legale din 2023 sunt în număr de 15, iar dintre acestea, anul viitor, vor pica în timpul săptămânii 12. Suplimentar, cei care lucrează la stat ar putea beneficia, în 2023, de trei zile libere în plus. Citește articolul
În acest an au apărut patru tipuri de concedii pe care și le pot lua angajații, față de cele deja existente, două medicale și două nemedicale. Citește articolul
Cei interesați vor putea obține finanțări garantate de stat de până la 10.000 de euro pentru creșterea eficienței energetice a locuințelor, altele decât cele situate în blocuri, și producerea de energie din surse regenerabile, potrivit unui proiect legislativ înregistrat miercuri la Senat pentru dezbatere. Citește articolul
Stabilirea zilelor de 6 și 7 ianuarie drept libere naționale se regăsește în două propuneri legislative care se află în prezent la Camera Deputaților, cameră decizională a Parlamentului. Deși sunt mulți care speră că în 2023 se vor bucura de încă o nouă minivacanță, adevărul este că șansele pentru ca oricare dintre aceste propuneri să intre în vigoare până atunci sunt extrem de reduse. Citește articolul