Guvernul României a stabilit, printr-o hotărâre publicată marți în Monitorul Oficial, care sunt condițiile de acordare a ajutoarelor de urgență în bani pentru persoanele și familiile grav afectate de inundațiile produse în județele Neamț și Suceava în perioada 27-28 iulie 2025. Măsura are ca scop sprijinirea populației în refacerea locuințelor și achiziționarea bunurilor de strictă necesitate, ameliorând astfel riscul de excluziune socială în care se află sinistrații.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Regulile controalelor fiscale în 2025
Verificarea situației personale: Despre raportul de verificare, decizia de impunere și alte aspecte importante la finalul controluluiPrintre actele importante de care ar trebui să știe orice persoană căreia i se verifică situația fiscală personală se numără raportul de verificare și decizia de impunere. Însă mai sunt și alte chestiuni importante la finalul procedurii.
Guvernul a adoptat marți o ordonanță de urgență privind instituirea unor măsuri în domeniul gestionării investițiilor finanțate din Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) și din fonduri publice naționale. Publicată la scurt timp în Monitorul Oficial, scopul pe termen scurt al măsurilor din această ordonanță e temperarea riscului fiscal și ajustarea portofoliului de proiecte (păstrarea celor cu șanse reale de finalizare), inclusiv prin înghețarea temporară a unor angajamente, până la clarificarea cu Comisia Europeană (CE) a PNRR reconfigurat. Ministrul investițiilor a spus, săptămâna trecută, că s-a constatat o „supracontractare” semnificativă: pe un PNRR care avea o valoare totală de 28,5 miliarde de euro s-au pus contracte de finanțare de 47,4 miliarde de euro, ceea ce a condus la o fragmentare a resurselor, nepermițând finalizarea multor proiecte.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) propune o nouă reglementare a profesiei de auditor energetic pentru clădiri, punând în dezbatere publică un regulament de atestare tehnico-profesională a acestei categorii de profesioniști. Inițiativa, menită să alinieze normele naționale la strategiile europene de renovare și reducere a emisiilor, aduce o serie de modificări privind cerințele de eligibilitate și competențele specialiștilor în domeniu.
O societate a fost amendată de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP), după ce a transmis prin e-mail copiile cărților de identitate ale angajaților săi, fără acordul acestora, către o altă firmă, în scopul înscrierii la cursuri de formare profesională pentru calificarea ca agenți de securitate.
Asigurații la sănătate din România pot beneficia de ședințe de psihoterapie decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), pe baza unei trimiteri de la medicul de familie către un medic de specialitate, care poate recomanda terapia. Deși numărul ședințelor nu este limitat prin lege, accesul real este restrâns de plafonul zilnic impus furnizorilor. Dr. Constantin-Edmond Cracsner, președintele Colegiului Psihologilor din România, ne-a explicat de ce, în practică, sprijinul psihologic gratuit rămâne adesea greu accesibil.
Lista situațiilor în care este posibilă suspendarea inspecției fiscale a fost completată recent. Mai precis, s-a adăugat situația în care suspendarea se impune pentru că este în curs de soluționare o cerere pentru emiterea unui acord de preț în avans (APA) ce vizează și o perioadă din trecut.
Printr-un proiect de ordonanță pus marți în dezbatere, Ministerul Muncii vine cu mai multe măsuri drastice ce vizează concursurile pentru ocuparea posturilor publice, suspendarea raporturilor de serviciu, detașările și transferurile funcționarilor și personalului contractual.
Un proiect de OUG pentru modificarea Codului administrativ pus marți în dezbatere aduce schimbări importante privind funcționarii care doresc să rămână în post peste vârsta de pensionare, răspunzând astfel unor situații de încălcare a legii apărute în practică până acum. Care e soluția propusă:
Cota standard de TVA, pentru livrarea de bunuri și prestarea de servicii, a fost majorată, de la 1 august 2025, după mai mulți ani în care a fost „înghețată” la 19%. Din 2000 și până în prezent, aceasta este doar a doua majorare a cotei standard, după cea din 2010. Cu toate că autoritățile spun că măsura e temporară, aceasta ar putea avea efecte neplăcute pe termen scurt.
