Noi norme metodologice referitoare la salarizarea personalului didactic prin plata cu ora au fost recent oficializate. Cea mai importantă schimbare constă în modul de calcul al tarifului orar, care nu se mai raportează la norma didactică, ci la numărul mediu lunar de ore lucrătoare stabilit la nivel național. Pe lângă această modificare, reglementarea extinde categoriile de personal eligibil, include noi sporuri în baza de calcul și introduce un control administrativ mai strict.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Pentru cineva aflat la început de drum în câmpul muncii, clauzele și formulările dintr-un contract individual de muncă pot părea greu de descifrat. De multe ori, prima ofertă de angajare, primită înainte de semnarea contractului individual de muncă (CIM), ridică semne de întrebare: ce este obligatoriu, ce se poate negocia, ce înseamnă anumite formulări? Este firesc ca, mai ales la primele locuri de muncă, să apară îndoieli și să nu știm exact unde se oprește obligația legală a angajatorului și unde încep beneficiile suplimentare pe care acesta le poate acorda.
În cadrul relațiilor de muncă, timpul de odihnă nu este un lux, ci o componentă fundamentală a contractului, esențială pentru sănătatea, siguranța și, în cele din urmă, productivitatea salariatului. Legiuitorul, în deplin consens cu normele europene și internaționale, a consacrat acest principiu, stabilind în Codul muncii reguli clare privind repausul săptămânal. Însă, dincolo de simpla recunoaștere a nevoii de odihnă, legea face un pas important și stabilește un standard social.
Plafonarea adaosului comercial la mai multe produse agricole și alimentare, precum laptele, făina, zahărul, ouăle sau fructele, a fost prelungită până la 31 martie 2026, după ce o ordonanță în acest sens a fost publicată azi în Monitorul Oficial. Măsura apărută în 2023 fusese gândită inițial pentru numai trei luni, însă autoritățile au prelungit-o de mai multe ori până acum - în lipsa prelungirii stabilite acum de Guvern, măsura ar fi expirat la finalul lunii.
Programul Rabla are, de puțină vreme, un ghid dedicat persoanelor fizice, ce cuprinde ambele componente de până acum ale programului - Rabla Clasic și Rabla Plus. Noul ghid al programului Rabla pentru persoanele fizice stabilește, printre altele, interdicția de a finanța achiziția de autovehicule cu motoare diesel și interdicția de înstrăinare a celor cumpărate cu bani de la stat timp de un an și jumătate. Persoanele fizice se vor putea înscrie în program începând cu 30 septembrie.
Proiect legislativ
Femeile care suferă de endometrioză ar putea primi o zi liberă plătită pe lună, în perioada menstruațieiUn proiect legislativ înregistrat recent la Senat propune ca femeile care suferă de endometrioză să poată beneficia de o zi liberă plătită în perioada menstruației.
Au existat așteptări mari ca decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cazul Arcomet să furnizeze clarificări asupra interacțiunilor dintre TVA și prețurile de transfer (TP), un subiect care a devenit tot mai important în ultimii ani. Așteptările nu au fost însă îndeplinite de decizia CJUE și de situația de fapt incompletă pe care aceasta s-a bazat. Aceeași concluzie este valabilă și în ceea ce privește aspectele legate de deductibilitatea TVA care au fost analizate în acest caz.
Angajatorii nu pot invoca termene procedurale pentru a respinge sesizările de hărțuire morală. Singurul termen relevant în contextul sesizărilor de hărțuire morală este cel de şase luni, care privește exclusiv posibilitatea aplicării unei sancțiuni disciplinare de către angajator, fără a limita dreptul victimei de a sesiza fapta sau de a urma alte căi legale.
Într-un peisaj european în continuă transformare, în care legislația în domeniul sustenabilității se îndepărtează de simpla raportare și pune accentul pe acțiuni concrete, companiile se confruntă cu o nouă realitate: nu mai este suficient să raporteze, trebuie să demonstreze. Implementarea de măsuri reale, monitorizarea eficienței acestora și recompensarea performanței ESG devin piloni esențiali ai conformității și competitivității.
SSM - avantaj prin siguranță
Organizarea activității SSM și opțiunile angajatorului. De la asumare personală, la servicii externe – un ghid pentru decizia corectă și responsabilăOdată ce am înțeles principiile de bază ale securității și sănătății în muncă (SSM), o întrebare fundamentală pentru orice angajator este cum organizează, în mod concret, această activitate în compania sa. Alegerea uneia dintre opțiunile permise de lege nu este doar o formalitate, ci o decizie strategică ce definește modul în care compania se raportează la siguranța echipei
