Începând cu octombrie 2025, valoarea tichetelor de creșă este majorată la 710 lei, conform unui ordin comun al miniștrilor finanțelor și muncii recent oficializat. Această creștere, de 40 de lei față de valoarea anterioară de 670 lei, este rezultatul indexării cu indicele inflației calculat între ianuarie 2019 și iulie 2025.
Rezultatele filtrării tale
Mai jos vezi articolele care se potrivesc criteriilor selectate.
Poți ajusta filtrele din stânga sau le poți reseta pentru a revedea toate materialele avocatnet.ro.
Ministerul Muncii a pus în transparență decizională un proiect de ordonanță care își propune să faciliteze procesul de dezinstituționalizare a persoanelor adulte cu dizabilități, prin stabilirea clară a beneficiilor financiare la care acestea au dreptul și prin introducerea unor servicii sociale menite să sprijine viața independentă și integrarea în comunitate.
În ecosistemul complex al relațiilor de muncă, puține subiecte generează atâta confuzie și practică neunitară precum statutul elementelor constitutive ale salariului, dincolo de salariul de bază brut lunar, unele fiind cunoscute mai mult sub forma unor așa-zise „beneficii extrasalariale”. Ne referim aici, cu precădere, la tichetele de masă, dar și la alte avantaje materiale sau financiare care completează venitul salariatului. Întrebarea fundamentală care se impune este: unde le este locul acestor drepturi?
Propunere legislativă
Reglementarea distinctă a facilităților de parcare acordate persoanelor cu handicap locomotor și altor tipuri de dizabilitățiUn proiect legislativ de modificare a legii privind protecția persoanelor cu handicap a fost depus recent la Senat. Inițiativa propune introducerea unui sistem diferențiat pentru facilitățile de parcare, în scopul asigurării unui acces real și nediscriminatoriu, în funcție de tipul și gradul de dizabilitate.
Un proiect de lege ce avea ca obiect modificarea reglementării modului de utilizare a plajelor Mării Negre, precum și a activităților desfășurate pe acestea, a fost respins de Camera Deputaților, care a dat, în acest caz, votul decisiv din Parlament. Propunerea ar fi instituit posibilitatea atribuirii directe, fără organizarea unei proceduri de licitație, a contractelor de închiriere aferente suprafețelor de plajă rezultate în urma lucrărilor de înnisipare, adică de extindere a acestora. Atribuirea directă a noilor segmente de plajă ar fi urmat să fie permisă exclusiv operatorilor economici care, anterior efectuării lucrărilor, dețineau contracte de închiriere pentru suprafețe limitrofe mării.
Comunicarea actelor administrativ-fiscale este esențială pentru ca acestea să producă efecte juridice față de contribuabili. Codul de procedură fiscală stabilește modalități specifice de comunicare pentru actele pe suport hârtie și pentru cele electronice. Totodată, se prevăd proceduri clare pentru situațiile de refuz sau cele de imposibilitate de a primi acte fiscale.
Terminarea celui de-al treilea trimestru din anul 2025 este semnalul că firmele pot începe demersurile pentru împărțirea profitului aferent (acolo unde este cazul) sub formă de dividende interimare. Pentru dividendele distribuite și plătite în 2025 se aplică o cotă de impozit de 10%, însă aceasta urmează să crească în 2026.
Recent, a fost înregistrat la Senat un proiect legislativ care propune posibilitatea ca angajatorul să contribuie suplimentar în contul Pilonului II de pensii al salariaților, cu deducerea acestor sume din impozit.
Începând de astăzi, persoanele cu dizabilități interesate de obținerea unuia dintre cele 1.500 de vouchere disponibile în momentul de față pentru achiziționarea de tehnologii asistive pot demara procedurile de înscriere pe lista de acordare a acestor dispozitive. Cererile pentru vouchere pot fi depuse online, începând cu data de 1 octombrie 2025, iar fiecare voucher poate ajunge la 39.900 lei.
Speță din controalele fiscale
TVA: Punerea la dispoziție a propriilor salariați și a autorizației de funcționare, reîncadrată de ANAF din transfer de active în prestare de serviciiReprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au prezentat recent o speță în care un transfer de active a fost reîncadrat drept prestare de servicii pentru care s-a impus plata TVA-ului.
